Reparația balustradei podului din Mihai Bravu de către angajații companiei Servicii Gospodărire Urbană (SGU) a ajuns obiectul unei note de informare a Regiei Autonome de Servicii Publice (RASP) Ploiești pentru conducerea Primăriei Ploiești. Lucrarea a fost considerată necorespunzătoare din punct de vedere cantitativ și calitativ având în vedere factura emisă de SGU: peste 127.000 de lei, echivalentul a 25.000 de euro.
În urma unui accident rutier, soldat cu distrugerea a doi parapeți ai podului din cartierul Mihai Bravu, Primăria Ploiești a solicitat SGU Ploiești executarea lucrărilor de reparații.
Conducerea SGU Ploiești a emis, în urma lucrărilor, o notă de plată de 127.084 lei, însă RASP Ploiești a considerat nejustificată această sumă.
Astfel, în nota de informare transmisă de RASP Primăriei Ploiești se arată că ”în urma verificărilor efectuate pe teren s-a constatat că lucrarea nu corespunde din punct de vedere canitativ și calitativ, drept urmare solicităm refacera situației de lucrări cu realitatea din teren”.
Cea mai mare pondere din factura emisă de SGU o au cele 7720 de puncte de sudură executate, valoarea manoperei fiind de 73.337 lei.
La solicitarea Observatorului Prahovean, SGU Ploiești a transmis următorul punct de vedere:
”Lucrarea indicată în adresa dvs. nu este una singulară, ci este parte a unui ansamblu de intervenții ale societății noastre, în ceea ce privește podul din zona Mihai Bravu.
Lucrările au constat în repararea mai multor parapeți pietonali de protecție, amplasați pe toată lungimea podului, implicit a stâlpilor de susținere a acestora.
Așadar, intervențiile descrise mai sus s-au derulat în perioada 21-28 august a.c. și au fost reunite sub reperul „Reparații domeniul public”, în situația de lucrări corespunzătoare.
În acest sens, subliniem faptul că, recepția cantitativă și calitativă se realizează în timpul și la finalizarea lucrărilor, în conformitate cu procedurile de lucru agreate precum și cu încadrările de norme de deviz aprobate prin HCL nr.104/2017 (*cu modificările și completările ulterioare).
Totodată, precizăm că, intervențiile au fost solicitate de către municipalitate și au avut drept cauză un accident rutier care a generat, în afara pagubelor descrise mai sus, și distrugerea în totalitate a doi parapeți, aceștia necesitând refacere integrală (reperul menționat în adresa dvs).
Astfel, reparațiile au fost efectuate în regim de urgență și au constat în repoziționarea și fixarea stâlpilor și a parapeților dislocați, prin puncte de sudură pe toată lungimea avariată.
De asemenea, având în vedere starea de degradare avansată a parapeților de pe toată lungimea podului, au fost necesare astfel de reparații la toți aceștia, în scopul de asigura protecția pietonilor.
Pe cale de consecință, situația de plată a fost întocmită în conformitate cu normele în vigoare pentru toate lucrările descrise mai sus, nu numai pentru cei doi parapeți de protecție menționați în adresa dvs”.
FOTO: Cum arată balustrada reparată de SGU Ploiești la podul din Mihai Bravu
Cum ți se pare subiectul?
Asa lucreaza toti muncitorii de la acest SGU! O bataie de joc totala, dar mai ales a maistrului, inginerului care a facut receptia din cadrul SGU! Dupa reparatia in bataie de joc ce reiese din fotografii, mai vor si o suma de bani nejustificati? Primaria Ploiesti ar trebui sa stabileasca cine a fost responsabil de asa zisa „reparatie” si sa-l dea afara de la SGU! La receptia lucrarii din cadrul SGU, nu trebuia sa treaca o asa „reparatie”, daca nu indepartam la timp raul se pot intampla si altele, ……!