- Publicitate -

Se redeschide circulația pe Bulevardul Independenței din Ploiești

Data:

Distribuie articolul:

Traficul rutier pe Bulevardul Independenței din Ploiești urmează să fie deschis pe patru benzi, câte două aferente fiecărui sens de mers, de la Gara de Sud până la Poștă, începând cu 22 noiembrie, orele 00.00, au precizat pentru Observatorul Prahovean surse din administrația locală.

- Publicitate -

UPDATE: Primăria Ploiești a confirmat informația prin intemerdiul unui comunicat de presă.

Comisia Municipală pentru Transport și Siguranța Circulației a aprobat, astăzi, deschiderea traficului rutier pe Bulevardul Independenței, începând cu data de 22.11.2023, ora 00.00, astfel:

  • se va circula în dublu sens, pe 4 benzi de circulație (2 benzi/sens), de la Gara de Sud până la Poștă;
  • se va amenaja un sens giratoriu temporar, la capătul bulevardului, spre Gara de Sud, până la terminarea lucrărilor de asfaltare, în sensul giratoriu existent;
  • la intersecția străzii Depoului cu strada Piața 1 Decembrie 1918 (segmentul de drum din zona stației TCE Coreco) se va monta indicatorul rutier „Accesul Interzis”;
  • la intrarea pe segmentul de drum din zona stației Coreco, dinspre sensul giratoriu amenajat provizoriu, spre strada Depoului se va monta indicatorul rutier „Sens unic”;
  • segmentul de drum cuprins între sensul giratoriu existent și strada Depoului (zona BIG) va fi închis pentru desfășurarea lucrărilor;
  • pe strada Ivan Miciurin la intersecția cu strada Democrației se va monta indicator rutier „Drum fără ieșire”;
  • pe strada Anul 1848 la intersecția cu strada Democrației se va monta indicator rutier „Drum fără ieșire”;
  • pe strada Democrației la intersecția cu strada Radu Stanian se va monta indicator rutier „Obligatoriu înainte”;
  • accesul la Colegiul “Regina Maria” se va efectua prin strada Bogdan Petriceicu Hașdeu și va continua dreapta pe strada Nicolae Iorga (Sens unic);
  • pe strada Ana Ipătescu la intersecția cu strada Bobâlna spre Bulevardul Independenței se va monta indicator rutier „Drum fără ieșire”;
  • pe strada Mihai Eminescu la intersecția cu strada Traian Vuia în direcția Spitalului de Pediatrie se va monta indicator rutier „Circulație în ambele sensuri” (pentru a se putea deplasa spre și de la Spitalul de Pediatrie Ploiești);
  • pe str. Mihai Bravu (porțiunea de la intersecția cu str. Armoniei până la intersecția cu str. Nicolae Bălcescu) se va închide circulația rutieră, iar traficul va fi deviat pe str. Armoniei.

Distribuie articolul:

- Publicitate -

Provocarea Observatorul Prahovean

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

3 COMENTARII

  1. Cum e posibil după atâta timp sa te grăbești sa dai in folosință,, Bulevardul Castanilor” intr-un stadiu mai rău decât anterior?? să înțeleg ca vor mai veni cu un covor asfaltic ca doar nu vor lăsa diferența aia de nivel si canalele alea de pe mijlocul drumului asa ridicate(nu se puteau muta pe margine? Daca tot au scos toata piatra cubica de granit?)
    De ce dupa atâta timp dai in folosință ceva neterminat? Asfaltează când la -10 grade? Pana la primăvară nu o sa mai fie asfaltul ala.
    Facem lucrări de mântuială numai sa mai sifoneze niște bănuți de la bugetul local. La atâția bani din impozite si taxe ,lunar Ploiesti arată mai rău ca niciodată, suntem in 2023 paragina,gropi, rugină, străzi care nu au vazut asfalt în viața lor,strazi care stau inchise din orgolii politice sa le deschidă aproape de alegeri ,etc.
    Niciodată Ploiești nu a avut o clasă politică mai ahtiată să acapareze tot ce se poate,orgoliul politic primează în fața nevoilor cetățenilor. Nu am uitat ca anul trecut ne-am spalat prin vecini,am stat ca animalele fara apa caldă aproape un an.
    Nu aveti bani de lumini de sarbatori?? Pai nu sunt aceleasi de 30 de ani? Sau le recumparati in fiecare an? Sau nu aveți bani de curent?? Cu aia 25.000 euro pe care i-ati platit la SGU sa repare o balustradă in Mihai Bravu (si copii daca ii puneam sa sudeze iesea mai calitativ,pentru un gard si 4 suduri 25.000 euro ) cu banii aia plateati consumul la curent pe perioada iernii

  2. Bataie de joc,nu am cuvinte suntem de tot rasul ,strici un bulevard si pui canalizarea pe jumatatea strazii,dai in folosinta ceva neterminat,toate lucrarile facute in Ploiesti sunt de mantuiala,soseaua Nordului,soseaua Vestului si exemplele pot continua,au inceput lucrarea pe strada Laboratorului cu strapungere spre podul inalt asa a murit,nepasare ,jaf si bataie de joc,toti sunt niste hoti si fac doar pentru averile lor,au platit 25 000 de euro sa repare un podulet si pentru sarbatori nu au pus un beculet in tot orasul,mi ar fi rusine ca primar sa privesc la tv alte orase impodobite de poveste si la Ploiesti un oras bogat sa ai 13 lei pentru iluminat de sarbatori,rusine leprelor…

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Exclusiv

Cine este Robert OBERT, artistul ploieștean a cărui pictură murală este parte a Artown Festival

Robert OBERT este un artist ploieștean a cărui pictură...

Ciudatul caz al fraudării votului de la Ciorani. Acuzații grave împotriva primarului și reacția lui

Acuzațiile legate de fraudarea alegerilor locale, din 27 septembrie...

Artown Festival Ploiești: Picturile murale din zona de Sud a orașului – GALERIE FOTO

Ediția a treia a Artown Festival, de la Ploiești,...

La Uzina Mecanică Plopeni se va produce muniție pentru tancurile americane Abrams

Invitat la Interviurile Observatorul Prahovean LIVE, Radu Oprea, ministrul...

Imagini cu fostul primar al Ploieștiului, Andrei Volosevici, la Parchet. A ieșit de la audieri după miezul nopții

Fostul primar al Ploieștiului, Andrei Volosevici, și-a petrecut ultima...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Târg de Crăciun la Ploiești. Unde va fi amplasat

Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a anunțat astăzi, în cadrul...

Cine este Robert OBERT, artistul ploieștean a cărui pictură murală este parte a Artown Festival

Robert OBERT este un artist ploieștean a cărui pictură...

Mihai Polițeanu, primarul Ploieștiului: „Riscul major este pe zona de termoficare” – VIDEO

Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a prezentat, joi, o radiografie...

Unde stăm în Skala Prinos: Pentru noi Paschalitsa e „acasa” din Thassos

Pentru noi Skala Prinos, din Thassos, este similar cu...

Razie de amploare în Ploiești. În ce cartiere au fost mobilizați polițiștii

Polițiștii Secției 2 Ploiești au organizat joi seară o...
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Medicul Alin Scarlat: Relația dintre credință și longevitate

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Primele măsuri anunțate de primarul Polițeanu și culisele reținerii lui Volosevici [VIDEO]

Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au dezbătut...

Interviu cu europarlamentarul AUR, Adrian Axinia, despre problema transporturilor din UE [VIDEO]

Europarlamentarul AUR Adrian Axinia, membru al grupului ECR (Conservatorii...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Târg de Crăciun la Ploiești. Unde va fi amplasat

Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a anunțat astăzi, în cadrul...

Cine este Robert OBERT, artistul ploieștean a cărui pictură murală este parte a Artown Festival

Robert OBERT este un artist ploieștean a cărui pictură...

Mihai Polițeanu, primarul Ploieștiului: „Riscul major este pe zona de termoficare” – VIDEO

Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a prezentat, joi, o radiografie...

Unde stăm în Skala Prinos: Pentru noi Paschalitsa e „acasa” din Thassos

Pentru noi Skala Prinos, din Thassos, este similar cu...
- Publicitate -