- Publicitate -

Scrisoarea disperării unui ploieștean. Municipalitatea îi interzice accesul la proprietate, lăsându-l fără drum de servitute

I se întâmplă unui ploieștean care, după ani de sesizări și procese, susține că va fi nevoit să sară prin curțile vecinilor, dacă vrea să mai ajungă în casa sa din cartierul ploieștean Bereasca. Negăsind înțelegere pentru a-și asigura legal o cale de acces la casa în care locuiește împreună cu familia, Cătălin Datcu ne-a trimis o scrisoare prin care speră, ca o ultimă soluție, să îi determine pe cei din Primăria Ploiești și Consiliul Local să îl primească în audiență și să găsească împreună o soluție legală.

- Publicitate -

Scrisoarea ploieșteanului Cătălin Datcu:

”Bună ziua! Vă scriu acest mesaj ca o ultimă bătălie dată de o familie aflată în pragul disperării, în lupta cu un sistem corupt și cu persoane care consideră că Primaria Ploiești este terenul lor de joacă sau moșia proprie.

Suntem două familii care locuiesc în cartierul Bereasca, str. Luminișului nr 10, cu o istorie de 78 ani în acest cartier.

În urma decesului bunicilor mei am făcut demersurile legale pentru moștenire și a rezultat un act de partaj voluntar între mama mea și fratele ei. În același an obținem din partea Primăriei Ploiești Hotărârea Nr 169, prin care se stabilește crearea aleii de servitute și un contract pentru această alee.

Chiar dacă la data respectivă adresa întregii proprietăți era Str.Luminișului nr 10, am fost  obligați de primărie să închiriem această alee de servitute, iar celălalt moștenitor este obligat să își facă o altă adresă pe str. Liliacului nr 10.

Din acel moment, viata noastră linistita a luat o turnura nefastă

Dupa o perioada scurta de timp, suprafata de teren care a intrat in 2004 in Patrimoniul Primariei Ploiesti (882,70mp), din care aveam un contract de inchiriere pe suprafata de 79,50mp, este ingradita de firma o firmă din proximitate cu gard metalic.

- Publicitate -

Au urmat 8 ani in care am facut sesizari, plangeri penale atat catre Primaria Ploiesti dar si catre organelle abilitate. Dupa 8 ani, intr-un final, primaria a venit si a desfiintat gardul.

Problema este ca, pe toata aceasta perioada, am primit solicitari din partea Primariei Ploiesti sa platesc chiria pentru aleea de acces. Cum poti sa platesti un lucru de care nu ai beneficiat??? Din cauza ingradirii abuzive eram obligat sa intru pe proprietatea mea cu ajutorul unchiului meu, cele doua proprietati fiind invecinate. Am fost dat in judecata de Primaria Ploiesti, am pierdut procesul si am fost obligat sa achit chiria, chiar daca nu am folosit calea de acces, fiind ingradita abuziv de firma Condorii Sult.

Din anul 2002, platesc lunar catre Primaria Ploiesti o ,”lipsa folosinta teren”

Acest lucru se face fara emiterea unei facturi lunare sau o alta modalitate legala. In plus, din anul 2002, fac demersuri sa intru intr-o forma legala pentru aceasta cale de acces, dar primesc mereu refuzuri. Va aduc la cunostinta ca am primit din partea Primariei Ploiesti aprobare pentru imprejmuire alee, realizare utilitati (apa,canalizare), stalp de curent electric, toate sunt pe aceasta cale de acces. Pentru aceeasi cale de acces eu platesc si impozit catre Primaria Ploiesti.

- Publicitate -

In anul 2020 am inceput un demers prin care solicitam tot catre Primaria Ploiesti o concesionare de inca 200 mp din suprafata totala de 882,70 mp

Aceasta suprafata a ramas in patrimoniul Primariei Ploiesti conform HCL 169 din 2004. Din anul 2004 si pana in prezent sunt cel care igienizeaza aceasta suprafata de 887mp. De doua ori pe an platesc 300 lei catre o persoana sa tunda iarba, iar eu impreuna cu un vecin strangem resturile si igienizam.

In respectiva zona sunt aproximativ 17 copii, intre 1 ani si 16 ani, care folosesc acel teren ca loc de joaca si nu vrem sa avem probleme de sanatate.

Nu ne dorim sa ajugem ca situatia din str. Drumul Sarii. Am vorbit in fata comisiei 2 (CL Ploiești) despre solicitarea mea ca pe respectivul teren sa vina Rosal sau Blue Planet sa faca igineizarea ,dar am primit raspunsul ,,nu avem bani pentru asa ceva”.

- Publicitate -

In 19 ani pe nimeni nu a interesat acel teren. In 2020 am primit o mana de ajutor iar administratia din respectivul mandat a inteles solicitarea mea prin care ne doream extinderea locuintei ,datorita decesului tatalui meu suntem trei mostenitori.O solicitare legala conform Legii 50 art.15 paragraful ,,e”, prin care este posibila atribuirea directa pentru extindere locuinta.

Am primit aprobarea sa execut pe cheltuiala proprie cadastrul si intabularea respectivei suprafete, urmand ca dupa aceasta intabulare sa procedam la dezmembrarea terenului in doua parcele de 200 si respective 600 mp. Au venit alegerile, a fost schimbata conducerea directiei de Patrimoniu si au inceput iar problemele.

Mi-a fost refuzata de catre domnul Valentin Marcu orice cale de comunicare. Dupa multe insistente dumnealui mi-a spus, intr-o sedinta a comisiei 2, ca este necesar sa revin cu un plan de arhitectura pentru aceasta extindere si urmeaza sa imi fie aprobata solicitarea.

- Publicitate -

Am facut demersurile legale, am cheltuit aproximativ 5000 lei pentru planuri de amplasamnet si arhitectura la un birou de arhitectura acreditat, dar dupa ce am depus toate actele mi-a fost respinsa solicitarea.

Am avut cereri de audiente la primarul Andrei Volosevici, la viceprimar, am facut nenumarate demersuri. Toate lumea vine mereu cu aceeasi idee…”ai gresit fata de Valentin Marcu, el este presedintele comisiei si nu vrea sa iti dea curs solicitarii”.

In anul 2022 s-a decis ca toata suprafata de teren sa fie scoasa la licitatie, printr o hotarare foarte controversata, unde lipsesc semnaturi si care a fost bagata pe ordinea de zi in dimineata respectivă.

- Publicitate -

La momentul acela am facut sesizari, am spus ca fac plangere la DNA si in aceasta situatie…..Nimeni nu a mai participat la licitatie, au fost trei la numar, dar nimeni nu depune acte pentru licitatie. Sa fie oare din lipsa de interes pentru zona Bereasca sau frica de DNA a facut ca respectivul doritor sa se retraga? Sunt doar presupuneri…

Acum, sunt bombardat cu notificari prin care imi este solicitat sa predau calea de acces, in conditiile in care eu am depuse nenumarate solicitari pentru o forma legala a respectivei cai de acces.

Este singura mea optiune pentru a iesi din curte

Nu exista o alta varianta. Este doar o presiune psihica la care este supusa familia mea, copiii mei sunt terorizati psihic ca nu mai pot sa mearga la scoala. Se doreste sechestrarea mea in propria locuinta. Consider ca este o cauza penala, din cauza unei ambitii a presedintelui comisiei 2,domnul Valentin Marcu. Este o lipsa totala de umanitate si respect fata de un cetatean si un contribuabil al orasului Ploiesti.

Va rog frumos, uman, sa imi oferiti o ,,mana de ajutor” in demersurile mele. Va rog frumos sa nu permiteti ca o familie sa fie sechestrata in propria locuinta datorita intereselor personale ale unor anumite persoane din conducerea municipalitatii. Va rog sa intelegeti ca nu mai avem resurse sa ducem aceasta batalie cu acesti indivizi care isi doresc sa distruga o familie. Suntem disperati si avem nevoie de suportul dvs!

In speranta unui raspuns si a unui suport, va multumesc anticipat!!!”

Ploieșteanul a recurs la gestul atenționării printr-o scrisoare deschisă, cu speranța că cineva îi poate oferi soluția legală cât mai rapid. Cel puțin teoretic este protejat de lege, în sensul în care nimeni nu-i poate îngrădi accesul la proprietate, privându-l de o cale de servitute.

Vom continua să urmărim cursul acestui demers, urmând să publicăm noutăți, inclusiv punctele de vedere ale persoanelor menționate, precum și cele ale reprezentanților  Primăriei și Consiliului Local Ploiești.

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Pățania unui ploieștean care și-a uitat aparatul foto profesional într-o cafenea. ”Noroc cu camerele de supraveghere…”

Fotograful ploieștean Bogdan Vasilescu a povestit pe Facebook experiența prin care a trecut după ce și-a uitat aparatul de fotografiat într-o cafenea din oraș....

De ce avem dependenți de droguri, alcool sau ”păcănele”? Opinia psihoterapeutului Eugenia Popovici

Observatorul Prahovean a solicitat opinia psihoterapeutului Eugenia Popovici cu privire la un fenomen care pare scăpat de sub control: dependența, în special a tinerilor,...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Pățania unui ploieștean care și-a uitat aparatul foto profesional într-o cafenea. ”Noroc cu camerele de supraveghere…”

Fotograful ploieștean Bogdan Vasilescu a povestit pe Facebook experiența prin care a trecut după ce și-a uitat aparatul de fotografiat într-o cafenea din oraș....

De ce avem dependenți de droguri, alcool sau ”păcănele”? Opinia psihoterapeutului Eugenia Popovici

Observatorul Prahovean a solicitat opinia psihoterapeutului Eugenia Popovici cu privire la un fenomen care pare scăpat de sub control: dependența, în special a tinerilor,...

Un tânăr de 24 de ani din Lipănești a fost dat dispărut în Prahova. L-ați văzut?

Niță Romeo Gabriel, în vârstă de 24 de ani, a plecat din mod voluntar de la locuința tatălui său din Lipănești și nu a...

Ce trebuie să știi dacă te sună un ”operator” în numele BNR pentru împrumuturi online

Banca Națională a României atrage atenția asupra unui atac de tip spoofing (utilizarea frauduloasă a numărului de telefon) în care este folosit numele instituției. Comunicatul...

Naționala României a aflat verdictul după incidentele din meciul cu Kosovo

UEFA a înștiințat Federația Română de Fotbal cu privire la sancțiunile acordate în urma incidentelor din partida cu Kosovo, din preliminariile pentru Campionatul European...
Emisiuni
- Publicitate -

S-a întors omul fără adăpost în zona Parcului Eminescu din Ploiești. Au reînceput urletele și înjurăturile

Cazul omului fără adăpost care și-a găsit „o casă” în zona Parcului Eminescu din Ploiești a fost prezentat pe larg de Observatorul Prahovean. Modul...

Controale ale Consiliului Concurenței la Enel România. Compania ar limita concurența pe piață

Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la Enel România SA, la operatorii de distribuție a energiei electrice din cadrul grupului (E-Distribuție Muntenia SA, E-Distribuție...

Amenzile ANAF nu vor mai putea fi plătite la jumătate, în termen de 15 zile

Amenzile ANAF nu vor mai putea fi plătite la jumătate, potrivit noilor măsuri publicate de Guvern. Dacă până acum, amenzile contravenționale aplicate de ANAF puteau fi...

El este șoferul microbuzului strivit între două tiruri pe A 1. ”Drum lin spre Cer, George!”

Cinci oameni au murit, ieri, într-un teribil accident rutier petrecut pe A 1, la Ciorogârla. Aceștia se aflau într-un microbuz care a fost strivit...

Se schimbă prioritatea de trecere pe strada Bobâlna din Ploiești. Ultimele măsuri luate pentru fluidizarea traficului

Închiderea Bulevardului Independenței din Ploiești a dus la îngreunarea circulației rutiere pe străzile adiacente. În acest context, miercuri după amiază, Primăria Ploiești a anunțat...
Emisiuni