Mai mulți cetățeni se împotrivesc extinderii depozitului de deșeuri din Băicoi administrat de compania Vitalia. Aceștia au făcut un memoriu la autoritățile de mediu în care se plâng că nu este respectată distanța minimă față de locuințe și cer închiderea depozitului. În replică, reprezentanții Vitalia susțin că activitatea respectă legislația legală, inclusiv cea de mediu și acuză interese economice ascunse în urma acestui demers anti-poluare.
Mai mulți cetățeni au transmis pe adresa redacției un memoriu înaintat și mai multor instituții, precum APM, Garda de Mediu, IPJ Prahova, ISU Prahova ș.a., în care solicită măsuri închiderea depozitului de deșeuri de la Băicoi, administrat de compania Vitalia.
”În calitate de cetățeni ai orașului BAICOI, având în vedere informațiile publice privind extinderea cu încă doua celule a gropii de gunoi din Băicoi, vă transmitem pe această cale că nu ne dorim această extindere a gropii de gunoi care ne intoxică cu deșeurile la o distanță atât de mică de casele noastre!
Am participat inclusiv la dezbaterea publică din luna noiembrie și ne-am expus acolo punctul de vedere însă se pare ca nimeni nu a ținut cont de părerea noastră.
Agenția pentru protecția mediului Prahova avansează cu procedura privind extinderea gropii de gunoi de la Băicoi și dă decizia de emitere a acordului de mediu în ciuda faptului că această groapă reprezintă o mare sursă de poluare și de îmbolnăvire pentru toți locuitorii din vecinătatea sa, mai ales că nu se respecta distanțele minime legale până la casele locuite.
Suntem astfel condamnați de autorități să trăim într-un mediu nociv, să respirăm un aer poluat, pentru că autoritățile nu își fac treaba și nu iau măsurile de stopare a acestui proiect de mărire a gropii de gunoi de la Băicoi.
Închiderea gropii de gunoi de la Băicoi este o acțiune necesară și urgentă, deoarece deșeurile de aici continuă să afecteze solul, aerul și să îmbolnăvească în permanență oamenii sau le agravează suferințele și bolile deja existente.
Este bine cunoscută presei și autorităților poluarea istorică existentă la această groapă de gunoi, protestele numeroase făcute de localnici, inclusiv Garda de Mediu a sesizat în trecut poluarea cu substanțe periculoase.
Ne-am saturat de mirosurile insuportabile, de contaminarea cu substanțe periculoase și cerem de urgență închiderea gropii de gunoi!!!
La solicitarea Observatorului Prahovean, reprezentanții Vitalia au transmis următorul punct de vedere:
”Stimati domni, avand in vedere sesizarea pe care ne-ati transmis-o in data de 27.03.2023, cu privire la extinderea depozitului de deseuri nepericuloase de la Baicoi dorim sa va informam urmatoarele:
Extinderea Celulelor 3-4 respecta prevederile legale in vigoare, respectiv toate cerintele si masurile operationale si tehnice pentru depozitarea deseurilor in scopul prevenirii si reducerii efectelor negative asupra mediului si sanatatii populatiei. In sprijinul acestor afirmatii s-au solicitat de institutile abilitate in protectia mediului si a sanatatii populatiei, Studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apa, Studiul cumulativ privind poluantii specifici din zona, Studiul de evaluare a impactului asupra sanatatii si confortului populatiei, Raport la studiul de evaluare a impactului asupra mediului, studii de specialitate intocmite de firme acreditate, care au fost depuse si analizate la institutile respective si in cadrul sedintelor Comisiilor de Analiza Tehnica.
Din studiile amintite anterior se concluzioneaza ca proiectul de extindere a Celulelor
3-4 a depozitului de la Baicoi nu are un impact negativ asupra sanatatii populatiei si asupra factorilor de mediu.
Mentionam ca aceste studii au fost puse la dispozitia publicului interesat pe pagina societatii noastre Vitalia, precum si pe site-ul APM Prahova.
Mai mult, in cadrul procesului de obtinere a acordului de mediu, conform legii s-a desfasurat o dezbatere publica la care putea participa publicul direct interesat.
Surprinzator insa, dezbaterea publica aceste 5 persoane, care semneaza indescifrabil, asa zisa sesizare actuala, nu au fost prezente. De altfel constatam, ca doar 2 persoane dintre acestea declara domiciliu in orasul Plopeni.
Am inregistrat prezenta, insa din partea unor Organizatii Non Profit cu obiect de activitate protejarea mediului inconjurator, din alte judete -Ilfov spre exemplu si care -sub pretextul protejarii factorilor de mediu din judetul Prahova (!?) si a cetatenilor din orasul Baicoi, raspund in realitate unor resorturi exclusiv de natura economica, avand ca scop denigrarea subscrisei si blocarea, prin orice mijloace, a activitatii si proiectelor de dezvoltare avute in derulare.
Astfel, asociatii precum ,Asociatia Aer Curat si Bun de Respirat», ”Asociatia pentru monitorizare prospectie mediu si ecologie” au avut in toata aceasta perioada de obtinere a avizelor necesare dezvoltarii noastre, incercari de a organiza proteste, fiind depuse in mai multe randuri plangeri si sesizari la Politie, la Ministerul Mediului, la DNA, la autoritatile cu sarcini de control a activitatilor de mediu, urmate de anchete si controle din partea institutiilor statului, toate stabilind ca nu exista nicio ilegalitate in desfasurarea activitatii societatii noastre, nu exista poluari sau incalcari ale normelor care stabiles pragurile de poluare, nu exista faptele de care suntem acuzati.
Spre informarea dumneavoastra si a publicului, imputernicitul si reprezentantal acestor asociatii de mediu este numitul Valentin Basarabeanu, prezent si in cadrul debaterii publice pe care am organizat-o la Baicoi, o figurà cunoscuta ca reprezentând interesele societätii Eco Sud SA, un mare operator de salubritate din mun. Bucuresti.
DI. Basarabeanu a fost unul din oamenii de baza ai societatii Eco Sud SA, ale carei interese le urmareste si in prezent, ocupând in trecut functia de director al depozitului de la Vida si director al depozitului de la Giurgiu, respectiv a Centrului de Management Integrat al Deseurilor (CMID) de la Frâtesti, judetul Giurgiu, pe care
Eco Sud SA il avea in administrare.
In ultimii ani, acesta s-a intruchipat intr-un pretins „activist de mediu”, care infiinteaza ONG-uri de protectia mediului si organizeazà proteste, strict in scopul de a critica dur toate firmele concurente din zona de interes a Eco Sud SA.
Astfel cum se poate constata si din articolele bine documentate apärute in presa nationala, compania Eco Sud SA doreste ca, prin presiuni si diverse mijloace reprobabile, sã elimine mare parte din concurenta pe sectorul sãu de activitate, urmärind sã instituie un adevärat monopol asupra deseurilor.
Pentru a-si atinge aceste obiectivele nelegitime, in paralel cu defaimarea celorlalte firme din domeniu, face presiuni, organizând proteste prin ONG-uri interpuse si inundand cu sesizari cu continut fals toate institutile statului.
Societatea noastrã, in calitate de operator de depozitare a deseurilor nepericuloase functioneaza legal si in interesul protejarii mediului inconjurator, iar pentru realizarea proiectului „Extindere depozit de deseuri nepericuloase celulele 3 si 4-etapa II”, din Baicoi, s-au parcurs toate etapele prevazute de lege, in acest sens find emise toate autorizatiile necesare, inclusiv avizul de mediul emis de DSP Prahova, cu stricta respectare a legislatiei specifice in materie”