În Prahova funcționează un singur centru destinat adulților diagnosticați cu sindrom Down. Toți cei internați aici, oameni cu vârste cuprinse între 23 și 54 de ani, au un coeficient de inteligență redus, asemănător al celui pe care îl are un copil de 6,7 ani. În căminul de la Câmpina, fiecare pacient are o poveste. Una pe care, însă, nu mai are cui o spune. În lipsa unui sistem medical și educațional care să sprijine persoanele cu dizabilități, au învățat să fie doar ei. Ei, personalul și cei 10 voluntari care le sunt mamă, tată, soră sau frate.
Căminul pentru persoane cu sindrom Down din Câmpina a fost fost înființat în 1991 de către un grup de părinți care aveau copii diagnosticați cu mongolism și care au sperat că, uniți, vor face mai mult. Pe atunci nu se știa nimic (sau aproape nimic) despre această anomalie. Iar dacă se știa, nu se vorbea. Nu cu deschiderea și acceptarea cu care acest lucru se face astăzi.
La momentul de față, cu cât copiii diagnosticați cu trisomia 21 primesc mai repede îngrijiri de specialitate și sunt tratați cu iubire de către familii, cu atât le cresc șansele de a se bucura de o viața completă. Sau aproape completă.
Cei 13 pacienți internați la Câmpina nu au avut vreodată o asemenea șansă. Cătă, așa cum îl alintă cei de la centru, are 54 de ani. Prea mulți la număr i-a petrecut alături de cei pe care azi îi consideră familie. Cătă nu mai are pe nimeni. Nu știe să spună ce îl bucură sau ce îl întristează. Doar ochii îi strălucesc atunci când cineva, oricine, îi zâmbește sau îl întreabă ce mai face.
Bucuria i se transformă în îngrijorare dacă i se spune că e…altfel. Are o imensă capacitate de a iubi și a dărui. Nu înțelege mai nimic. Mintea lui s-a oprit în loc. Undeva la 6, 7 ani. Îi plac joaca și jocurile. Aidoma unui copil de câțiva ani. Cu toate astea, Cătă a traversat peste cinci decenii de viață. Nu știe cum și nu știe de ce. Practic, nu știe ce e cu el și al cui este. Pentru un bolnav cu un asemenea diagnostic, Cătă a învins toate așteptările.
„În țările dezvoltate, speranța de viață pentru cei care au această tulburare genetică e de 50 de ani. Dacă au parte de îngrijire, simt afecțiune și mai vin și cu un bagaj genetic bun, șansa de a trăi cât mai mult crește. Avem, la ora actuală, 13 beneficiari internați la centru și 20 de locuri. Sunt aduși din toată țara. București, Dolj, Dâmbovița, Călărași. Au fost aduși de familii. Nu mai sunt vizitați sau, între timp, părinții le-au decedat. Noi le suntem unica familie. Noi, șase angajați, plus 10 voluntari care și-au dorit să ne sprijine”, a precizat Adrian Ciuca, directorul Centrului pentru persoane cu sindrom Down din Câmpina.
Citește și: De mai bine de 20 de ani e alături de mamele care nasc la Maternitatea Ploiești. Moașa Silvia Moise: „ Cel mai greu e când copile de 13, 14 ani, în timpul travaliului, strigă după mama”
La unicul centru din județ unde sunt îngrijiți bolnavi cu trisomia 21 e veselie. Suflete pierdute, suflete rămase singure, născute, fără voia lor, cu un cromozom în plus.
21, pentru ei, nu e o stigmă, e doar destin. Unul pe care, cu ajutorul familiei care i-a primit și i-a înțeles, nu mai pare atât de impar într-o lume în care calculele matematice sunt atât de stricte. Și în care, poveștile lor, ale oamenilor cu sindrom Down, au loc doar dacă noi avem răbdarea și toleranța de a le asculta.
