Liviu Drăghici, supranumit „Poetul din peluză” este unul dintre cei mai aprigi suporteri ai Petrolului Ploiești. De-a lungul timpului a însoțit echipa în deplasări, atât când Petrolul a jucat în liga a patra, dar și când a câștigat Cupa României.
Despre toate întâmplările petrecute de-a lungul anilor, despre ridicările și căderile echipei, despre speranțe îndeplinite și visuri năruite, despre frumos și urât în acest sport dar și despre „fotbalul romantic”, Liviu Drăghici a fost de acord să ne povestească în cadrul Campaniei Observatorului Prahovean despre suporterii Petrolului Ploiești.
Pe Liviu l-am găsit în oraș, acolo unde este, când nu e la școală sau pe stadion: la Anticaffe.
S-a arătat mai mult decât încântat să ne povestească despre ce înseamnă pentru el Petrolul Ploiești, într-o discuție liberă, la cafea. Contrar obiceiului, interviul nu s-a desfășurat tipic, întrebare-răspuns, deoarece pe Liviu, un tip non-conformist, degeaba îl întrebi ceva… că sigur ajunge cu povestea altundeva… mai exact, acolo unde îi place, acolo unde îi este sufletul: pe iarba terenului pe care joacă Petrolul, indiferent unde este această iarbă, Pe Arena Națională sau pe maidan la Tărtășești.
Despre cum a devenit suporter al Petrolului Ploiești
„Ca mulți alți ploieșteni, pe mine mă ducea tata la stadion de când eram mic. Eu, acum, mă duc și cu copiii mei, și cu copiii fratelui meu. Așa se întâmplă în orașele unde sunt echipele cu tradiție: Cluj, Timișoara, Arad, Pitești, asta este tendința…”
Își amintește că primul meci la care a mers a fost unul „cu Rapid, prin 91-92”. Apoi, a venit în 1995, un alt moment important. În urma unei intervenții chirurgicale pe care a suferit-o la un picior, a ajuns să meargă să facă recuperare „cu soția lui Liliac, legendarul portar al Petrolului, la cabinetul medicului Bulata, care era pe atunci medicul echipei.”
La acel cabinet veneau fotbaliștii accidentați și făceau recuperare acolo. Pentru el, un copil de 11-12 ani, a fost un lucru fenomenal să facă gimnastică în aceeași sală cu toți cei pe care îi vedea la televizor.
Urmând tradiția familiei, pe copiii lui i-a dus prima dată pe stadion atunci când aveau 1 an și ceva.
Își aduce aminte cu nostalgie de perioada „ia-mă, nene”. Pe vremuri copiii intrau gratuit la meciuri. La toate meciurile se strângeau copiii la intrarea pe stadion, iar adulții aveau obiceiul să ia câte un copil de mână, deși nu se cunoșteau, și să intre cu el pe stadion.
Începând cu 2011, a început să meargă și în deplasări. „Cei care mergem în deplasări suntem un grup de 6-7 oameni, toți familiști. S-a format ca o comunitate. Nu mergem la scandaluri. Este foarte frumos!”
Poetul din Peluză este recunoscut la meciurile Petrolului
Liviu Drăghici își amintește, și povestește cu plăcere, două momente remarcabile. Unul când, la un meci, stătea pe telefon și, la un moment dat a auzit strigându-se din spatele lui: „Hai, poetule, lasă telefonul și cântă ceva!”. Imediat, de lângă el s-a întors un alt suporter: „Tu ești poetul din peluză?” și l-a îmbrățișat.
Un alt moment a fost cel în care, un părinte a venit la el și i-a spus: „Copilul meu a citit în viața lui o singură carte: a ta!”. Adevărul este că, aceste momente, sunt cele care fac viața oricărui scriitor.
Cum arta se naște, în general din durere, așa și poeziile lui Liviu Drăghiciu, cele mai bune dintre ele, s-au născut în urma unor înfrângeri ale Petrolului.
„Prima poezie pe care am scris-o se numește „Am pierdut la Alba, și-am pierdut la scor” și are aceeași prozodie ca „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie” și este scrisă pe drumul de întoarcere de la Alba Iulia”. Atunci, Petrolul a pierdut cu 3-0 meciul cu Unirea Alba Iulia, echipă care, la vremea respectivă, era pe ultimul loc în clasamentul ligii și nu bătuse pe nimeni în niciun meci.
Cu atât mai dureroasă a fost înfrângerea, cu cât Petrolul era pe primul loc în liga a doua și mergea pentru promovare. Pe drumul de 7 ore de la Alba la Ploiești, a luat naștere, din frustrare, prima poezie.”, povestește Poetul din peluză.
O altă poezie de suflet este „Aici este Petrolul”, ale cărei versuri au și fost puse pe muzică rap la vremea respectivă. Aceasta a luat naștere după meciul dintre Petrolul Ploiești și FCM Târgu Mureș, unde pe stadion nu au avut voie decât femeile și copiii. Meciul a fost, bineînțeles, pierdut de Petrolul cu 1-0.
Poetul Liviu Drăghici a publicat până acum două cărți cu poezii. Primul se numește „Poezii din peluză”, iar al doilea „Petrolisme”. Acum are în lucru un al treilea volum pe care abia așteaptă să-l publice. Este convins că, exact ca și celelalte două, va avea mare succes, indiferent de cât de reticente au fost, și încă sunt, editurile, așa cum spune și în poezia din a doua carte, intitulată: „Chioșcuri, edituri și site-uri…”:
„S-au luptat să mă convingă că volumul meu nu prinde
Că o carte cu poeme despre fotbal nu se vinde
Ce n-au înțeles distinșii încercând să-și joace rolul
Că nu-i vorba despe fotbal, este vorba de PETROLUL!
(…)
Eram trist că n-am reclamă dar acum nu mai disper
Că suporterii pe facebook îmi vor da ei like și share
Celor ce mi-au respins cartea le transmit cu patimă
Chioșcuri, edituri și site-uri: S–ȚI-O! Cu cratimă.”
Despre situația de acum a Petrolului
Revenind la situația de acum a echipei Petrolul Ploiești, poetul este foarte liniștit, pe alocuri chiar zen, aș spune…
„Noi n-am fost niciodată o echipă constantă, cu rezultate. Noi am oscilat mereu”, spune zâmbind Liviu Drăghici. Tot el mai povestește cum, în anii 80, Petrolul era supranumit ”ABBA”, fără nicio legătură cu formația suedeză de muzică. Numele i se trăgea din desele oscilații: când în A, când în B, tot în B, înapoi în A, și tot așa. De unde și porecla de ABBA! 😊
„Exceptând anii când am luat Cupa, noi așa am fost obișnuiți la Ploiești. Nu este nicio noutate”, ține să precizeze Poetul din peluză. „Noi trebuie să fim lângă echipă tot timpul. Și când e rău, și când e bine! Și dovadă este că echipa asta a luat-o de jos de vreo patru ori până acum. Nu e doar o echipă. E o stare de spirit”, mai completează Liviu, iar în voce i se simte un fel de mândrie care freamătă atunci când vine vorba de Petrolul Ploiești.
O clasă întreagă la meciul decisiv
Liviu Drăghici, pe lângă suporter, antreprenor și poet, mai este și profesor la un cunoscut liceu în Ploiești.
În 2022, la meciul de promovare a Petrolului în prima Ligă, a făcut rost de 20 de bilete și a mers, împreună cu elevii său de liceu, la meciul Petrolului de pe Arena Ilie Oană.
„Am plecat de la școală cu copiii pe jos, pe aici, pe la Piața Anton, am ieșit la Stadion, și m-am dus cu clasa la meci.”, povestește Liviu. Și este tare mândru de asta.
În ceea ce privește spiritul petroliștilor, acesta merge dincolo de ceea ce se vede la televizor și în presă. Puțini sunt cei care știu că „…sunt suporteri care sunt plecați, nu pot veni la meciuri, dar, ca să ajute echipa, cumpără bilete pe care le donează.”. Astfel mulți oameni care nu-și permit un bilet de intrare pe stadion, mai ales copii, au ocazia de a vedea Petrolul la meci pe Ilie Oană.
Pentru echipa favorită mulți suporteri sunt capabili de gesturi care multora li se par inexplicabile: „Sunt deplasări în care plecăm, facem 7 ore pe drum, stăm 2 ore la meci, eventual în frig, ploaie, și apoi ne întoarcem acasă.”, povestește Liviu. Puțini sunt cei care îi înțeleg, și mai puțini sunt cei care ar face așa ceva. Dar, probabil, că asta înseamnă să fii un suporter adevărat. Să stai lângă echipa ta, indiferent de timp, de vreme sau… de rezultate.
Cea mai urâtă amintire
Și în memoria lui Liviu Drăghici, ca și altor suporteri, cu siguranță, a rămas momentul din 2013, când, „…după câștigarea Cupei, la meciul de Supercupă, cu Steaua București, pe Arena Națională, mulți suporteri au plecat cu trenul. Pe drum, unul dintre ei s-a sprijinit de uși și a căzut din tren în timpul mersului. Asta a fost cea mai mare tragedie pe care a suferit-o clubul în ultimii ani.”
În urma tragediei, a luat naștere poezia „În trenul fără gară de sosire”, care se află în cel de-al treilea volum de poezii semnat Liviu Drăghici, care încă nu a văzut lumina tiparului.
„Cât de frumos a fost când am plecat
Cântam de bucurie în neştire
Dar nu ştiam că Tavi s-a urcat
În trenul fără gară de sosire.”
Un alt moment greu a fost cel al falimentului echipei, mai ales din cauza incertitudinii în ceea ce privește ce urma să se întâmple în continuare. „În momentul falimentului nu știam exact ce se va întâmpla. Echipa a dispărut și atât. Da, ulterior au strâns rândurile, s-au adunat o mână de suporteri și foști fotbaliști și au creat actuala entitate, care este o asociație. Respectiva entitate nu început să joace ca Petrolul, era Petrolul pentru noi, dar ea se numea ACS Petrolul 52, adică nu era acel Petrolul, din punct de vedere juridic, care este acum, Petrolul Ploiești.”
Și totuși nu a fost așa rău când au luat-o de jos
A urmat perioada când Petrolul a luat-o de la Liga a patra, „cu echipe de pe aici, Păulești, Ceptura, Măneciu, Bănești, etc.”.
Surprinzător, dar aceasta este o perioadă de care Liviu își aduce aminte cu plăcere și nostalgie:
„A fost o emulație, eu am spus mereu asta. Mie îmi plăcea mai mult atunci decât acum. Pentru noi fotbalul nu este cel comercial, pe care îl vezi la televizor. Pentru noi fotbalul este pasiunea aia… Și unde vezi pasiunea aia decât acolo, lângă gard, unde te duci și stai în picioare, eventual dai cu pietre după vacă să iasă de pe gazon… Și acolo, stai și cânți în picioare lângă gard.”, povestește cu drag Poetul din peluză.
În a treia carte, poezia scrisă după meciul de la Păulești, meciul în care echipa a renăscut, transmite cel mai bine sentimentele autorului. Poezia se numește „Cât de frumos e fotbalul aici”.
„Fotbalul adevărat, fotbalul romantic se joacă în ligile inferioare, acolo unde mergeam, s-au făcut grătare… Făceam grătare în spatele terenului. Strângeam bani și banii se duceau la club, pentru că nu-i finanța nimeni. În primii ani băieții ăștia au mers din banii oamenilor.
Citește și: Interviu cu Titel Arsene, unul dintre cei mai înfocați suporteri ai Petrolului Ploiești: „Trebuia să fiu acolo, trebuia să fiu suporter, trebuia să fiu alături de Petrolul”
De multe ori nu era nici gard. Adică te uitai la meci aici, și acolo era terenul. Și, când dădeau gol jucătorii, veneau la noi, ne îmbrățișam, băteam palma cu ei. Nu aveau autocar, cum e acuma, mergeau cu microbuze…. Ăla e fotbalul frumos!
„Când mergeam în județ, pe drum, toată lumea era la porți să vadă Petrolul. Cei mai mulți din județul ăsta țin cu Petrolul. Și, pentru ei, era bucuria să vadă Petrolul… Este o dimensiune care nu se cunoaște”, povestește Liviu emoționat, cu o voce pasională.
Pentru a exemplifica mai bine ce înseamnă ceea ce el denumește „fotbalul romantic, Liviu a ținut să povestească meciul de baraj de promovare din Liga a patra în Liga a treia.
„În liga a treia jucam cu zona Argeș, Teleorman… și mergeam prin comune mici. Și vedeau oamenii pentru că venea Petrolul. La barajul de promovare din Liga a patra în Liga a treia, am jucat la Răcari, cu Dentas Tărtășești, în Dâmbovița. Și era un stadion cu niște gradene de lemn, nu erau scaune, și am fost 3.000 de oameni. Deci într-o comună să-ți vină 3.000 de oameni!! I-am bătut acolo cu 3-0, iar aici, când am jucat returul…
Citește și: Interviu cu Mondialu’ Petrolului Ploiești, Mihai Stroe: „Un campionat de fotbal este un maraton, nu o cursă de 100 metri”
Oamenii ăia aveau joburi, nu erau fotbaliști. Ei se duceau la treaba lor și veneau să joace și fotbal. Au jucat la Ploiești cu stadionul plin, cu torțe, cu fumigene, etc, s-a terminat 2-2, iar la finalul meciului, jucătorii lor, deși nu se calificaseră, au făcut un tur de stadion, și noi îi aplaudam. Ce înseamnă pentru un om de la Tărtășești, să joace un meci cu Petrolul, pe Ilie Oană, cu 12.000 de spectatori în tribună. (…) Meciul a fost transmis la televizor, chiar dacă era meci de Liga a patra!
Ăsta e fotbalul romantic! Prin toate țările sunt mișcări împotriva fotbalului modern, pentru că fotbalul modern a devenit mai mult show: ți-ai luat biletul, stai pe locul tău, aplauzi și… cam atât. Nu. Fotbalul înseamnă mai mult de atât și întotdeauna a fost mai mult de atât. Numai că nu se mai acceptă.”, explică poetul.
În avanpremieră, pentru cititorii Observatorului Prahovean, Liviu Drăghici ne-a dezvăluit una dintre poeziile cuprinse în noua carte, poezie care arată cel mai bine sentimentele suporterului Liviu Drăghici pentru petrolul Ploiești.
Cât de frumos e fotbalul aici!
Ce atmosferă astăzi la debut
Și cați am fost: părinți, copii, bunici
N-am câștigat dar mie mi-a plăcut
Cât de frumos e fotbalul aici!
Nu se mai intră pe la turnicheți
Ba chiar există risc să te urzici
Tribun-a doua astăzi e-n boscheți
Dar ce frumos e fotbalul aici!
Nici loc pe scaun rezervat nu ai
Să vezi un șut – pe vârfuri te ridici
Azi l-am ținut în cârcă pe Mihai
Cât de frumos e fotbalul aici!
Nici popcorn și nici sucuri nu mai sunt
Nici apă sau gogoși din alea mici
Doar prin păduri – alune de pământ
Dar ce frumos e fotbalul aici!
Nici meciul nu-i de Europa League
Pare mai mult un fel de bambilici
Dar pot să cânt, să râd, să plâng, să strig
Cât de frumos e fotbalul aici!
La unii azi e loja-n corcoduș
Iar vestiarul – pare din chirpici
Ce apă caldă? Ce șampon? Ce duș?
Dar ce frumos e fotbalul aici!
Și poți s-aprinzi o torță liniștit
Sau steagul sus de tot să îl ridici
Să bei o bere dac-ai răgușit
Cât de frumos e fotbalul aici!
Păcat că pe final ne-au egalat
Dar nu e un motiv să te oftici
Sunt fericit că azi am debutat
Și ce frumos e fotbalul aici!
21 august 2016 – CS Păulești –Petrolul 1-1. Primul meci din Liga a patra jucat de noua echipă.
