Programările online la Serviciul de Înmatriculări și Permise Prahova și-au dovedit eficiența în ultimii ani, cozile infernale și imaginile cu sutele de persoane pe scările sediului Poliției devenind istorie. Dar ce faci când, din neatenție, uiți ziua și ora la care ești programat pentru eliberarea numerelor provizorii și ajungi la ghișeu cu o zi mai devreme?
Este situația în care s-a trezit un prahovean săptămâna trecută. Acesta ne-a relatat pe adresa redacției cele întâmplate, iar Roxana Râmneanțu, comisarul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Prahova, a explicat pentru Observatorul Prahovean de ce este important ca în aceste situații oamenii să aibe dosarele cu acte complete și să verifice confirmările primite în urma programării online.
„Am mers să înmatriculez provizoriu un autoturism. Am făcut programare online cu data și ora, dar am greșit și am mers cu o zi înainte, însă la aceeași oră.
La ghișeu nu era nimeni, astfel că am întrebat dacă se poate să opereze cererea mea. Mi-a spus că doar cu aprobarea șefei de serviciu de la camera 20.
Am mers să cer aprobare și mi-a zis că nu are zi de audiență. Pe bune? La Poliție îți trebuie zi de audiență să aprobi ca un subordonat să muncească? Că trebuie să respect programarea online!
Nu era nimeni la ghișeu și practic nu încurcam pe nimeni. Care este rolul programării?Evitarea aglomerației, presupun.
Am revenit următoarea zi, la data și ora programată și după ceasul meu angajatul Poliției a întârziat șapte minute, după ceasul lui era încadrat în timp.
Nici un ceas nu este în toată instituția! Adică dacă lucrezi după programare zilnică la ore și minute foarte clar definite în programare ar fi normal să existe și un ceas oficial al instituției!” este mesajul primit pe adresa redacției.
Roxana Râmneanțu, comisar șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Prahova, a confirmat pentru Observatorul Prahovean această situație, însă a oferit și alte detalii pe care bărbatul a omis să ni le prezinte.
„Într-adevăr, eu nu am audiențe în ziua în care s-a întâmplat această situație, însă oamenii trebuie să înțeleagă că nu au ce căuta la ghișeu, mai devreme de ziua în care sunt programați.
Termenul pentru procesarea fiecărui dosar este mai mic de 10 minute și chiar dacă oamenii văd ghișee libere, din moment în moment acestea pot fi ocupate de persoanele care își respectă programările.
Nu am avut reclamații de acest fel până acum pentru că consider că este normal și de bun simț să îți respecți programarea, cum consider că nu este normal să păzești angajatul și ghișeul.
Vreau să îi rog pe această cale pe oameni să își respecte programările, pentru un acces ordonat în instituție și pentru a ne eficientiza munca.
Problema în această situație nu a ținut de rea voință. Domnul respectiv s-a prezentat cu o zi mai devreme la ghișeu, însă asigurarea auto care trebuia să fie în vigoare la momentul depunerii actelor, intra în vigoare abia în ziua în care și-a făcut programarea.
Drept urmare, dosarul nu a putut fi primit.” a precizat pentru Observatorul Prahovean Roxana Râmneanțu, comisar șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Prahova