Retragerea Veolia Energie Prahova din Ploiești a generat cea mai gravă criză din oraș din ultimii 30 de ani. De la 1 august, peste 130.000 de locatari au rămas fără apă caldă. Dacă abordarea autorităților va rămâne aceeași ca în cazul termiei, este foarte posibil ca situația să se repete și în cazul livrării apei potabile, după ce va expira contractul de concesiune dintre Primăria Ploiești și operatorul Apa Nova.
Deși mai sunt mai puțin de trei ani până când contractul cu Apa Nova se încheie, ploieștenii s-ar putea confrunta atunci și cu o criză a apei potabile. Asta deoarece, ca și în cazul Veolia Energie Prahova, Apa Nova reprezintă o companie multinațională care lucrează după planuri și proiecții de business multianuale.
Planificarea este și explicația forței financiare pe care a avut-o operatorul pentru a menține funcțional și a moderniza sistemul în care primăria nu a mai investit un leu în ultimii 20 de ani, dar și pentru a obține profit.
Având în vedere criza prin care trecem, în cazul în care contractul cu Apa Nova nu va mai fi prelungit ,iar autoritățile locale vor funcționa fără niciun plan, ne putem aștepta ca la licitația organizată pentru un nou operator să se prezinte o firmă de apartament.
Iar aceasta să câștige și să nu știe ce are de făcut, sau să nu aibă forța financiară de a susține funcționarea sistemului. Nu este o idee fantezistă, având în vedere precedentul termiei.
Problema este că între cele două situații – termia și apa potabilă – există mai multe asemănări, care te duc doar către aceeași concluzie. Iată câteva dintre cele mai alarmante.
În cel mai secetos an din ultimii 50, ploieștenii au plătit printre cele mai mici prețuri la apă din România. Situația este valabilă și pentru tarifele la canalizare.
La fel și la termie, Ploieștiul plătea unul dintre cele mai mici prețuri pe gigacalorie din țară, având asigurarea că operatorul avea interesul să mențină aceste tarife cât mai jos, pentru a-și menține contractul cu municipalitatea.
România se confruntă cu o perioadă de secetă fără precedent în ultimii 50 de ani. Cu toate acestea, ploieștenii au avut acces la o sursă de apă sigură, furnizată în regim non-stop. Astfel, în lunile de vară, seceta a provocat probleme majore în furnizarea apei în mai multe orașe din Prahova (Urlați, Mizil), dar și din țară (Craiova), unde s-a luat decizia raționalizării apei potabile pentru populație printr-un program zilnic.
Ploieștiul nu s-a confruntat cu această criză, operatorul de apă reușind să asigure rezerva de apă necesară pentru a fi furnizată în regim non-stop la robinetele locuitorilor la cel mai mic tarif din țară.
Situația este în oglindă cu cea a furnizării agentului termic. În contextul în care orașe mari precum Bucureștiul sau Timișoara au trecut ierni fără apă caldă sau căldură, rata de furnizare a agentului termic la Ploiești a fost de 98%.
În repetate rânduri, Apa Nova a solicitat autorităților locale începerea de negocieri și transmiterea de condiții clare în ceea ce privește continuarea contractului, chiar dacă acesta va expira peste trei ani.
La fel ca și în situația termiei, municipalitatea ploieșteană ignoră aceste solicitări, sau tratează cu superficialitate semnalele transmise de operator.
Vă reamintim că în mandatul lui Adrian Dobre, operatorul de termie a solicitat primăriei condiții clare de continuare a colaborării cu Ploieștiul și a primit în schimb propuneri nefundamentate economic sau care se schimbau de la întâlnire, la întâlnire. Exact cum se întâmplă zilele acestea cu Apa Nova.
În plus, în bugetul actual de investiții al municipalității nu există prevederi referitoare la extinderea rețelelor de apă sau fonduri pentru modernizarea lor.
Din nefericire, autoritățile nu dau semne că ar înțelege ceva din istoria recentă, în acest moment Ploieștiul neavând nicio garanție că situația cu Veolia Energie Prahova nu se va repeta și în cazul Apa Nova.