Gelu Hanganu, unul dintre cei mai îndrăgiți profesori din Prahova, vorbește deschis despre educație și suștine campania “Spune, pe bune, ce se întâmplă la tine în școală”.
În filmulețul din articol, profesorul subliniează lipsa de comunicare pe care profesorii o au față de elevi. Gelu Hanganu spune că se simte în școală la peștele în apă.
Citește și: Notițele cutremurătoare ale unui elev de doar 13 ani din Prahova: “Când intru în clasă îmi spune: «Iar ai venit, prostule?»”
“Mă numesc Gelu Hanganu și sunt profesor. Sunt mândru că sunt profesor. Interesant este că meseria a venit de la sine, ca o stare de energie, ca o stare de spirit. Nu m-am gândit niciodată ce o să fac când o să fiu mare. Și astăzi am ajuns în situația de a analiza și de a da niște rezoluții, apropo de evenimentele care se întâmplă, bune sau rele, în sistemul de învățământ și în școala în care predau.
Și Dumnezeu mi-a îndeplinit ruga
Îmi amintesc de scrisoarea unui soldat american, din timpul războiului de independență, găsită la piept, care spunea că i-a cerut lui Dumnezeu să îi dea tot ce este mai bun, iar Dumnezeu i-a dat ceea ce îi trebuie. Mă rugăm, în primii ani de învățământ, să ajung la cea mai bună școală, să pot să mă înțeleg cu copiii mei, să pot să învăț de la ei și să pot să îi și învăț în același timp. Și Dumnezeu mi-a îndeplinit ruga.
Dacă ceea ce se întâmplă în școală este bine sau rău, nu cred că este atributul meu. Eu aș putea să vă spun cum mă simt eu în școală și cam ce fac. Mă simt ca peștele în apă si fac ceea ce orice dascăl, cu calități, cu păcate, cu defecte, cu rutina muncii de zi cu zi, reușește să împlinească, prin voința celui de Sus și a celor de primprejur.
Citește și: Mesajele profesorilor, pe bune: “Elevii uită că datorează respect profesorilor și că vin la școală să învețe”
În fiecare zi învăț câte ceva de la copii pentru că am șansa să am cei mai buni copii din țară, în fața ochilor și în același timp cred că pot să le transmit lucruri – simt starea asta – care apare o dată, de două ori pe semestru. Munca mea este rutină, iar din când în când ajungi să-ți atingi limitele, în sensul cel mai bun al cuvântului.
Păcatul nostru este că noi nu discutăm cu elevii care, pe moment pot fi încântați, pot fi derutați, pot fi vexați. Noi discutăm cu proiecția lor în viitor. Iar rezultatul muncii noastre se observă după 10, 15, poate 30 de ani, atunci când lucrurile se pun în matcă. La fel cum se întâmplă – scuzați paralela – cu marile genii ale lumii, deși noi avem un rol mult mai mic.
Ca să dau două aprecieri pentru tema aleasă de sondaj:
în școală se întâmplă lucruri bune, există o efervescență în care toată lumea, profesori și copii, sunt angajați și muncesc după puterile lor. Iar rezultatele, care sunt, sunt după implicarea lor.
Citește și: Lelia Grigore, avocat: “Vreau să îi mulțumesc profesorului meu de geografie, Gelu Hanganu. M-a învățat să gândesc.”
Iar faptul că școala noastră pe care o reprezint este între vârfurile educaționale ale României arată că ceea ce se întâmplă în școală este bine. Sunt foarte multe lucruri de aranjat, însă sunt alți factori care pot decide.
Susțin campania podcastului Generația lui John în legătură cu evenimentele care se întâmplă în școală, adică “Spune, pe bune, ce se întâmplă la tine în școală”. a povestit Gelu Hanganu, profesor de geografie.