- Publicitate -

Povestea Ekaterinei, mămica din Ucraina refugiată în Ploiești care croiește, din peticele sufletului ei, accesorii pentru copii – FOTO

Ekaterina este o tânără mămică din Odessa, unul dintre cele mai afectate orașe din Ucraina. A ajuns în Ploiești în martie, alături de o parte din familie și alte femei ucrainience. De atunci, se zbate să-și asigure traiul de zi cu zi, atât ei, dar mai ales celor doi copii.

Ekaterina este din Odessa, iar la mijlocul lunii martie a venit în România, forțată de împrejurări. S-a stabilit în Ploiești, împreună cu cei doi copii, Ana – 6 ani și Marc – 12 ani, sora și mama ei.

Soțul Ekaterinei a rămas în Odessa. Țin legătura și vorbesc foarte des, dar nu dorul este cel care o frământă cel mai tare, ci grija. Grija că e posibil ca mâine să nu-i mai audă vocea soțului la celălalt capăt al telefonului. Grija pentru copiii cărora trebuie să le asigure un trai decent. Grija că nu va putea trece,psihic, peste toată povestea asta care și-ar dori să fie doar un coșmar.

Ekaterina a reușit, cu ajutorul unor oameni buni, să găsească un apartament în Ploiești, în care locuiește alături de rude.

Între timp, ea și sora ei și-au găsit și un loc de muncă, la un hotel din apropierea Ploieștiului, unde fac curat.

“Momentan lucrez la un hotel ca femeie de serviciu, dar nu mă sperie nicio slujbă”, spune Ekaterina plină de simplitate și cu un optimism de invidiat.

E greu să găsească un job mai bine plătit în condițiile în care nu știe altă limbă, în afară de cea maternă.

În timpul liber își duce copiii la diverse activități, dansuri, pictură, fotbal, jujitsu și se ocupă de treburile casei.

Și, pentru că i-a fost foarte dor nu doar de casă și de tot ce a lăsat în urma ei în Ucraina, ci și de micuța afacere pe care o avea acolo, s-a gândit să încerce să readucă un pic din trecutul ei liniștit, la viață.

Așa că s-a apucat din nou de croit accesorii pentru copii, sub marca Mama’ Love.

Mama’Love este afacerea ei de suflet, care a fost un succes timp de 6 ani. Pasiunea și plăcerea cu care face toate produsele pe care le vinde, au făcut din Mama’love un succes.

“Sunt o persoană foarte creativă. Am avut propriul meu mic atelier în Ucraina, unde am cusut pălării și accesorii pentru copii timp de 6 ani. Mi-a fost foarte dor de munca mea și, în cele din urmă, am decis să-mi aduc sculele și mașinile de cusut în România. Acum voi coase produsele mele pentru copiii din România.”

Nu e ușor să o ia de la capăt cu croitul accesoriilor, într-un oraș străin, în care nu cunoaște mai pe nimeni, în care nu știe nici limba vorbită. Pentru pălăriuțele, bentițele și bandanele de copii e nevoie nu doar de atenție, dragoste, răbdare și pricepere, că din astea are destul. Ci și de materii prime: materiale, diverse accesorii, ațe etc.  Și când banii sunt numărați pentru mâncare și strictul necesar, e greu să mai poată face economii ca să investească în afacere.

E greu și să găsească un loc de unde să procure toate cele necesare la prețuri accesibile și o calitate bună, când abia a învățat drumul catre magazinul de pâine și locul unde fac copii cursuri.

Ekaterina își dorește din suflet să poată să repună pe picioare mica ei afacere. Ar fi de mare folos, mai ales că acum trebuie să îi trimită și soțului ceva bani. Blocat în ruinele orașului, el a rămas fără loc de muncă, întrucât în Odessa viața nu își mai urmează cursul firesc.

Ca și celelalte femei din Ucraina, ea nu cere mila nimănui, doar are nevoie de înțelegerea, răbdarea și bunătatea celor din jurul ei.

Și nu, nu ea a apelat la noi. Ci noi i-am găsit frumoasele ei produse, pe internet.

Putem să o ajutăm pe Ekaterina promovându-I afacerea, cumpărându-I produsele muncite cu drag sau chiar oferindu-i materie primă pentru ele.

“Îmi puteți vedea lucrările pe pagina mea de Instagram. Acolo voi posta treptat accesoriile de vară propriu-zise, pe care le voi coase. Prețul pentru bentițe de fete este 15 lei, baticuri 17 lei, panamas 25-30 lei în funcție de material. Sper ca dumneavoastră și copiilor dumneavoastră să vă placă produsele mele. Iubesc țara dumneavoastră și oamenii frumoși care trăiesc aici. Cu drag pentru tine de la Mama’Love!!!“

Dacă aveți întrebări sau doriți să comandați un produs, îi puteți trimite un mesaj pe Instagram https://www.instagram.com/mamas_love_moda/ sau la numărul de WhatsApp +380632091613.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Cine credeți că este de vină pentru că Ploieștiul a rămas fără apă caldă?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Copiii și mămicile ucrainence din Prahova au nevoie să învețe limba română. Cine îi poate ajuta?

Mai multe mămici și copiii lor s-au stabilit în Ploiești și în împrejurimile acestuia, după începerea războiului din Ucraina. Copiii sunt deja înscriși la...

„Destabilizare globală, foamete şi migraţie în masă în următorii doi ani”, avertizează ONU

Directorul executiv al Programului Alimentar Mondial, David Beasley, spune că, în doi ani, dacă liderii lumii nu intervin cu programe de protejare a populaţiei,...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

De ce întârzie facturile de curent? Explicațiile companiilor Furnizare Electrica și Hidro Electrica

Numeroși cititori ne-au sesizat că nu au mai primit de luni bune facturile pentru plata energiei electrice. Este vorba, în special, de clienții companiilor...

Aproape 1 kilogram de mercur și 95 de kg de pământ contaminat cu mercur, descoperite în Ploiești

Pompierii prahoveni au avut o misiune dificilă joi după amiază pe Bulevardul Petrolului din Ploiești. Aceștia au avut de colectat o cantitate impresionantă de...

Trei tineri au fost reținuți în urma perchezițiilor de miercuri din Ploiești

Polițiștii au descins miercuri dimineață la mai multe adrese din Ploiești, Brăila și Călărași într-un dosar de furt calificat. Patru tineri, cu vârstele cuprinse între...

Accident grav la Balta Doamnei, după ce două auto au intrat în coliziune – UPDATE

Accidentul rutier s-a produs, joi, pe raza localității Balta Doamnei, după ce două auto au intrat în coliziune. O persoană, care prezintă multiple traumatisme,...

Finanțare europeană pentru montarea de corpuri cu led pentru iluminat stradal pe câteva artere de circulație din Ploiești- VIDEO

Aleșii locali ploieșteni au aprobat devizul general pentru un nou proiect care se dorește implementat la nivelul municipiului, privind instalarea de corpuri cu led...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -