- Publicitate -

Robert Avram: “Schimbarea nu se face din biroul Ministrului Educației de la București, ci începând cu fiecare elev…”

Reprezentantul elevilor din România, Robert Avram, vorbește despre cât de important este ca beneficiarii educației să fie consultați în procesele ce țin de schimbările din sistemul educațional.

- Publicitate -

Președintele Consiliului Național al Elevilor consideră că schimbarea în educație nu vine din biroul ministrului, ci se face pe verticală, de jos în sus, pornind de la elevi, părinți și profesori.

Robert Avram este elev în clasa a 11-a și o voce relevantă, la nivel național, pentru sistemul educațional din România.

Vocea reprezentativă a elevilor din România, mesaj pentru educație

Acesta se alătură campaniei pentru educație “Spune, pe bune, ce se întâmplă la tine în școală”. Iată mesajul lui Robert Avram:

- Publicitate -

“Salut, tuturor. Sunt Robert Avram, elev în clasa a 11-a și, printre altele, președintele Consiliului Național al Elevilor. Așadar, simt că mă pot pronunța cu privire la unele aspecte problematice din unitățile de învățământ din Prahova și nu numai. Nu e o problemă izolată, ci este reflectată cumva la nivelul întregii țări.

Citește și: Actorul Marius Manole, despre abuzurile din copilărie: “Aveam parte și de bătaie uneori, la școală, de la colegii mai mari”

Mi-am început activitatea de reprezentare în clasa a 7-a, deci e ceva vreme de atunci și până acum m-am lovit de foarte multe obstacole care țin mai ales de o percepție greșită cu privire la modul în care ar trebui să se desfășoare procesul de consultare a elevilor. Personal, simt că acesta este cel mai important aspect pe care trebui să-l rezolvăm în România la nivel de mentalitate colectivă.

Să înțelegem faptul că, elevii, în calitate de beneficiari direcți ai educației și în calitate de persoane în jurul cărora ar trebui să se învârtă orice decizii luate la nivelul școlilor, ar trebui să fie consultați întotdeauna. Și cu toții, în calitate de elevi, simțim asta.

- Publicitate -

De la simpla consultare cu privire la materiile opționale pe care ne dorim să le studiem, care, de fapt, nu prea se întâmplă și până la anumite aspecte care țin de investiții pe care ar trebui să le facă managementul școlii pentru a asigura o stare de bunăstare în școală, pentru elevi și pentru profesori, vedem că mecanismele de consultare sunt fie formale, fie de multe ori nu există.

Citește și: Psihologul Claudia Iordache, mesaj pentru elevi: “Lăsați rușinea, lăsați temerile. Fiți o generație liberă!” – VIDEO

Și vedem că elevii sunt foarte puțin implicați în procesul de luare a deciziilor, din păcate, deși trendul european ne arată că deja se pune mult mai mult accent pe părerea copilului, pentru că, în fond, el este viitorul comunității locale și comunității în general.

Așadar ar trebui să ne asigurăm că el este în primul rând mulțumit cu deciziile pe care le luăm noi, la nivel de decidenți, ca ulterior să vedem cum îl putem implica pe el în faza de implementare a respectivului proiect.

- Publicitate -

Susțin campania “Spune, pe bune, ce se întâmplă la tine în școală” demarată de Generația lui John și susținută de Observatorul Prahovean pentru că sunt de părere că singurul mod prin care putem să rezolvăm probleme stringente din învățământ, cu care și elevii și profesorii se confruntă, zi de zi, este să facem un pas în față, să spunem, pe bune, ceea ce vedem – că nu merge bine în școală – și mai important, să venim cu soluții.

Citește și: De la magie la actorie – mâna ploieșteanului Victor Dorobanțu are rol principal într-un serial Netflix – Podcast Generația lui John

Schimbarea vine de la noi. Niciodată schimbarea nu vine de sus în jos în sistem, schimbarea nu se face din biroul ministrului educației de la București, ci schimbarea se face începând cu fiecare elev, cu fiecare profesor și cu fiecare părinte, începând din fiecare clasă și din fiecare școală. Dacă înțelegem asta, atunci cu siguranță vom putea rezolva problemele.

Așa că nu mai sta pe gânduri. Fie că ești elev, fie că ești profesor, completează formularul, spune ceea ce vezi că se întâmplă rău în școala ta și contribuie la găsirea unei rezolvări. Pentru că, doar așa putem să schimbăm lucrurile: implicându-ne! Altfel, schimbarea n-o să vină niciodată de la sine.”, a spus Robert Avram.

- Publicitate -

Mesajul lui Robert Avram, președintele Consiliului Național al Elevilor

Campania continuă până pe 30 iunie 2022. Dacă ești elev sau profesor și ești din Prahova, completează chestionarul din link-ul de mai jos:

Link: https://generatialuijohn.ro/campanie-educatie-2022

Parteneri: CJE Prahova, Federația Națională a Părinților – Edupart Prahova, Asociația “Un strop de fericire”, Asociația “Simbio Prahova” și Radio Prahova. #generatialuijohn #spunepebune

- Publicitate -

O campanie marca Generația lui John, susținută de Observatorul Prahovean.

Citește și: Vișinel Bălan, vicepreședinte ANPDCA: “Îi mulțumesc doamnei diriginte pentru șansa pe care mi-a oferit-o”

John Cristea
John Cristea
Este fondatorul emisiunii Generația lui John și portavoce pentru mii de tineri care și-au făcut vocea auzită.Cu peste 15 ani de activitate în zona media, John Cristea prezintă într-un mod inedit interviurile din cadrul podcastului Generația lui John și își exprimă opinia atunci când vine vorba de educație, tineri și tot ce e nou în materie de rețele de socializare.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -

Articole asemănătoare

Ce măsuri a luat Primăria Ploiești, urmare a unui articol referitor la aglomerația și problemele din proximitatea școlilor și grădinițelor

Obiceiul părinților de a lăsa cu mașina copiii chiar în poarta grădiniței sau a școlii creează multe probleme celor care sunt nevoiți să tranziteze...

Vacanța de Paște. Când se întorc elevii la școală după vacanța de primăvară

Elevii au aproape două săptămâni de vacanță de primăvară, anul acesta. Este vorba de perioada care cuprinde atât Paștele ortodox, cât și Paștele catolic....
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Campanie antibullying derulată de Protecția Protecția Copilului Prahova

Protecția Copilului Prahova duce campania antibullying în centrele de plasament. „Dacă am greșit, explică-mi și voi înțelege. Dacă nu am greșit, atunci de ce...

Imaginile zilei la Ploiești: A ”înflorit” Palatul Culturii [Galerie Foto]

Intrarea principală a Palatului Culturii din Ploiești arată în aceste zile spectaculos. Meritul este al organizatorilor celor două evenimente desfășurate în acest weekend: „Balul...

Accident pe DN1A, la Vălenii de Munte. Un autoturism și un moped, implicate

Accidentul rutier s-a produs, vineri după-amiază, pe DN1A, pe raza localității Vălenii de Munte, după ce un moped și un auto au intrat în...

Operațiune de salvare în Bucegi. Îmbrăcat în pantaloni scurți, un bărbat din Galați a supraviețuit după ce și-a petrecut toată noaptea în zăpadă –...

Salvamontiștii din Prahova au fost solicitați să intervină pentru recuperarea unui bărbat în vârstă de 35 de ani, din Galați, care, în pantaloni scurți,...

Se deschide sezonul la Hipodromul Ploiești. Duminică are loc prima reuniune hipică din acest an: Premiul de deschidere – Gheorghe Tănase

Hipodromul Ploieşti găzduieşte, duminică, 26 martie, prima reuniune hipică din acest an, începând cu ora 10:00. Reuniunea are un program care cuprinde mai multe premii...
Emisiuni
- Publicitate -