- Publicitate -

Băiețel pus de la doi ani să fumeze și să bea. Totul, spre amuzamentul mamei și bunicii. Tatăl își cere copilul în instanță

Data:

Încă de la vârsta de doi ani, Narcis Stroe, acum un băiețel în vârstă de opt ani, a fost obligat de mama și bunica lui să fumeze și să bea bere. Totul a fost filmat, fotografiat și postat pe rețelele de socializare chiar de către mama copilului. Tatăl, de fel din Vărbilău, Prahova, luptă de ani  de zile în instanță să obțină custodia băiatului. Un micuț care, chiar de Paște, a apelat „Telefonul Copilului” -119, pentru a sesiza abuzurile psihice, dar și fizice la care este supus.

- Publicitate -

Narcis Stroe are acum 8 ani. Locuiește cu mama sa în localitatea Valul lui Traian, județul Constanța.

Tatăl lui Narcis, Ionuț Răzvan Stroe, din comuna Vărbilău, luptă de ani de zile să obțină custodia băiatului său.

„Copilul meu este bătut de mamă și concubinul ei. Ne-am despărțit când Narcis avea doar un an. Am văzut, ulterior, conturi făcute pe rețelele de socializare, cu băiatul meu, atunci în vârstă de doar doi ani, cum este încurajat să își aprindă țigara și să bea bere. Am cerut socoteală. Mi s-a transmis de către mamă că a fost doar…o glumă. Am sesizat autoritățile. Am vrut să îl iau la mine. Dar instanța a hotărât că băiatul trebuie să stea cu mama. Vineri (n.r. 3 iunie 2022) o voi acționa din nou în instanță pentru a obține custodia copilului meu. Este în pericol. Abuzat fizic și emoțional. Această așa zisă mamă mai are doi copii. Unul abandonat în Cipru și o fetiță cu actualul concubin. Lupt până în pânzele albe să îmi aduc băiatul aici, la Vărbilău”, a spus tatăl lui Narcis.

Fotografiile cu Narcis sunt mai mult decât elocvente. Imaginile scandaloase au fost postate pe rețelele de socializare chiar de către femeia care i-a dat viață.

- Publicitate -

Se vede clar cum micuțul este încurajat să bea și să fumeze. Totul spre amuzamentul celor care ar fi trebuit să îi fie exemplu și să îi dea educație acestui copil.

Copil care, odată ajuns la tată, la Vărbilău, a refuzat să mai plece la mama sa biologică și concubinul acesteia pe motiv că este „bătut și batjocorit”.

DGASPC Prahova cunoaște situația cestui copil. Fiind, însă, în grija mamei biologice, autoritățile județene nu au putut face altceva decât să sesizeze DGASPC Constanța.

- Publicitate -

„Am primit sesizare scrisă din partea tatălui biologic în martie 2022. Ni s-a transmis că Narcis Stroe nu mai vrea să revină la mamă și concubinul ei din cauza abuzurilor. În perioada Paștelui, copilul a apelat 119 pentru a reclama tot ceea ce i se întâmplă. Noi i-am contactat pe colegii de la Constanța. Mama se află acum sub atenta monitorizare a autorităților de acolo. E tot ce a ținut de noi”, au precizat reprezentanții DGASPC Prahova.  

Citește și: 140 de apeluri la Telefonul Copilului. Potrivit DGASPC Prahova, doar în 16 dintre cazuri a fost vorba despre neglijență sau abuz fizic contra minorilor

Între timp, copilul, supus vreme de șase ani bătăii de joc a celei care i-a dat viață, continuă să trăiască o dramă. Ar vrea să vină în Prahova, să trăiască alături de tată. Numai instanța, însă, va decide soarta acestui băiețel.

În cazul în care Protecția Copilului Constanța va sesiza vreo formă de abuz sau neglijență, mama va fi decăzută din drepturi, iar Narcis va ajunge în grija tatălui.

- Publicitate -

Până atunci, însă, e o adevărată luptă birocratică. Una pe termen lung, victimă sigură fiind, indubitabil, un copil care, potrivit fotografiilor, încă de la doar 2 ani de viață este încurajat de mamă și bunica maternă să fumeze și să consume alcool.

 

 

 

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Imagini spectaculoase cu cel mai nou bloc din centrul Ploieștiului

Apartamentele imobilului Bucegi 12 din centrul Ploieștiului încep să...

SGU a început operațiunea de demolare a garajelor ilegale din Ploiești [FOTO-VIDEO]

Angajații SGU Ploiești demolează astăzi mai multe garaje construite...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Explozie violentă într-un bloc din Craiova. O femeie a murit după ce un etaj s-a prăbușit [FOTO]

O explozie puternică a avut loc, miercuri seară, într-un...

Noua lege a pensiilor. Cine beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare

Noua lege privind sistemul public de pensii ar urma...

Înșelătorie în numele ministrului Energiei: „Pagina promite câștiguri uriașe”

O nouă tentativă de fraudă a apărut în mediul...

Consultații medicale gratuite pentru 100 de prahoveni din Drajna

100 de persoane din satul Drajna de Jos, comuna...
- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Întreruperi de energie electrică în Prahova în perioada 22-26 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Arhitectul Răzvan Enescu: ”Andrei Volosevici ne-a mințit în 2020”

Arhitectul Răzvan Enescu, a acordat un interviu lui Bogdan...

De ce e importantă conducerea defensivă într-un trafic agresiv? Sfaturile expertului Silviu Toma [VIDEO]

Silviu Toma face o analiză pertinentă a stilului de condus al românilor.
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Explozie violentă într-un bloc din Craiova. O femeie a murit după ce un etaj s-a prăbușit [FOTO]

O explozie puternică a avut loc, miercuri seară, într-un...

Noua lege a pensiilor. Cine beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare

Noua lege privind sistemul public de pensii ar urma...

Înșelătorie în numele ministrului Energiei: „Pagina promite câștiguri uriașe”

O nouă tentativă de fraudă a apărut în mediul...

Consultații medicale gratuite pentru 100 de prahoveni din Drajna

100 de persoane din satul Drajna de Jos, comuna...
- Publicitate -