- Publicitate -

“Pachețelul de acasă”, inițiativă pentru elevii unei școli din Ploiești. Aceștia fost încurajați să mănânce cât mai sănătos

La Școala Gimnazială “H.M.Berthelot” din Ploiești se desfășoară activitatea denumită “Pachețelul de acasă”. Elevii, profesorii și membrii familiei sunt implicați în această idee inedită care își propune o alimentație cât mai sănătoasă pentru beneficiarii educației și nu numai. Bertholiștii au fost implicați în activităti de mediu pe tot parcursul anului. Au îngrijit propriile grădini, pe ale bunicilor sau grădina școlii, au plantat, au mâncat sănătos, au reciclat, implicare pentru care ar putea primi cel de-al șaptelea Steag Verde!

Din 2007, Școala Gimnazială “H.M.Berthelot” din Ploiești este înscrisă în Programul Internațional Eco-Schools, coordonat la nivel internaţional de Fundaţia de Educaţie pentru Mediul Înconjurător (FEE), iar în România de Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie (CCDG). Eco-Schools este un program pentru managementul mediului şi certificarea şcolilor care-l implementează.

Primul Steag Verde, simbol al calității mediului în unitatea școlară ploieșteană, a fost primit în anul 2010. De atunci, încă 5 steaguri și o Plachetă aniversară primită la împlinirea a 10 ani sub Drapelul Verde s-au adunat ca recunoaștere a activităților în care toți elevii și profesorii școlii au fost implicați, dar și familiile acestora.

Citește și: Bursa de Valori Educaționale 2022 de la Palatul Culturii Ploiești. Licee și colegii participante la eveniment – FOTO

Ziua Mondială a Sănătății, Ziua Internațională a Ursului Polar, Ora Pământului, Luna Pădurii, Ziua Păsărilor și Ziua Pământului sunt doar câteva din activitățile ecologice de interes european și internațional ce au fost sărbătorite în fiecare an cu același entuziasm și dorință de schimbare, cu scopul de a conștientiza problemele de mediu și nevoia de implicare a fiecăruia, chiar de le cel mai mic elev, până la membrii seniori ai familiei lui.

Unul dintre programele în care elevii, membrii familiei și profesorii au fost implicați este Pachețelul de acasă, o activitate ce face parte din planul de acțiune al Programului Eco-Școala care se desfășoară în fiecare lună. Timp de cinci zile, prin bilețele și postere realizate de membrii Comitetului Eco, elevii au fost îndemnați să mănânce, cel puțin la școală, cât mai sănătos.

Citește și: Ploieșteanca Aytana Anghel, elevă a C.N. Mihai Viteazul, bursieră la Oxford și director general al revistei Daily Dose of Millennial

Pe toate holurile școlii și în clase au fost afișate materiale informative, întrucât s-a dorit să fie responsabilizați cât mai mulți elevi. Mesajele au fost motivaționale, iar activitatea a fost așteptată și apreciată de elevii de gimnaziu care au mâncat împreună cu profesorii și colegii, în pauza de prânz, pachețelul de acasă (un fruct, o prăjitură, o salată sau un sandviș), ce s-a dovedit a fi, în afară de sănătos, mult mai delicios.

La sfârșitul acestui an școlar (2021-2022), micii ecologiști se pregătesc pentru reevaluarea activității din ultimii doi ani.

Fie online sau la școală, bertholiștii nu și-au uitat promisiunile de a rămâne verzi: au îngrijit propriile grădini, pe ale bunicilor sau grădina școlii, au plantat, au mâncat sănătos, au reciclat, implicare pentru care ar putea primi cel de-al șaptelea Steag Verde!

- Publicitate -

Oricare va fi rezultatul, cel mai important a fost drumul până aici: activitățile pe care copii le-au realizat cu drag, ideile pe care și le-au pus în aplicare și în urma cărora au văzut rezultate, coeziunea echipelor din care au făcut parte și implicarea într-un scop comun.

Citește și: O nouă televiziune de știri se lansează în România. Când începe să emită Euronews

Provocarea observatorul prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Când vor avea elevii următoarea vacanță și de câte zile libere se vor bucura

Având în vedere că sărbătoarea Paștelui Catolic și cea a Paștelui Ortodox sunt la mai bine de o lună distanță, perioada de vacanță din...

Elevii de clasele a II-a, a IV-a și a VI-a susțin în luna mai evaluările naționale

Ordinul ministerului Educației privind calendarul de administrare a evaluărilor naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2023-2024...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

A murit criticul literar Nicolae Manolescu, în vârstă de 84 de ani

Criticul literar, Nicolae Manolescu, s-a stins din viață la vârsta de 84 de ani, a transmis pe Facebook, Mircea Mihăeș, un apropiat al omului...

Un pieton a fost lovit în timp ce traversa strada pe DN1, la Bărcănești

Un pieton a fost lovit de o mașină în timp ce traversa strada, sâmbătă seară, pe DN1, la Bărcănești. Bărbatul, în vârstă de 50...

Selly a rămas fără permis după ce a fost prins cu peste 200 km/h pe autostrada A1

Andrei Șelaru, cunoscut sub numele de Selly, a rămas fără permis după ce a fost prins conducând pe autostrada A1 cu 236 km/h. Vloggerul a...
Emisiuni
- Publicitate -

Polițiștii prahoveni desfășoară o acțiune rutieră pe DN1B, în localitatea Valea Călugărească

Polițiștii prahoveni efectuează, la această oră, acțiuni rutiere pe DN1B, în localitatea Valea Călugărească. Acțiunea are ca scop combaterea fenomenului nerespectării regimului legal de...

Accident rutier între două mașini pe DN1, la Comarnic. O persoană a fost transportată la spital

Un accident rutier s-a produs sâmbătă, în jurul orei 17.00, pe DN1, la Comarnic. În urma impactului, un pasager în vârstă de 68 de...

Kate Middleton, prințesa de Wales, a anunțat că este bolnavă de cancer

Kate Middleton, a transmis printr-o declarație video, că urmează un tratament împotriva cancerului, după ce în urma unor analize s-a descoperit că suferă de...

Finanțare pentru spitalul din Boldești – Scăeni, singura unitate din Prahova care asigură servicii medico-sociale

Consiliul Județean Prahova intenționează să sprijine financiar, în 2024, spitalul din Boldești Scăeni. Cel puțin așa prevede un proiect de hotărâre care se va...

Femeie de 64 de ani reținută de Protecția Animalelor după ce a aruncat o pisică de la etajul trei al unui bloc

O femeie în vârstă de 64 de ani, din orașul Plopeni, a fost reținută de către Biroului pentru Protecția Animalelor Prahova, după ce ar...
Emisiuni
- Publicitate -