- Publicitate -

Un bolnav conectat permanent la aparatul de oxigen va plăti o factură uriașă la curent. Depășește consumul pentru tariful plafonat

Banii sau viața! Așa ar putea fi descrisă situația tragică în care se află un bărbat grav bolnav. Acesta este țintuit la pat și este conectat permanent la un aparat de oxigen fără de care nu poate trăi. Pentru că aparatul consumă aproximativ 280 de kwh pe lună, bărbatul, în vârstă de 54 de ani, va depăși plafonul impus prin lege de 300 de kwh până la care beneficiază de un tarif plafonat la curentul electric după data de 1 aprilie.

- Publicitate -

Legislație aberantă și discriminatorie

După ce Observatorul Prahovean a publicat articolul Condiția aberantă prin care toți clienții casnici pot beneficia de plafonarea prețului la curent, am fost contactați de un cititor aflat într-o situație tragică. Este vorba de un bărbat de 54 de ani, diagnosticat cu scleroză sistemică și cu o afectare masivă a plămânilor. În anul 2011 a fost descoperită fibroza pulmonară, iar din anul 2014 este conectat permanent la un aparat de oxigen fără de care nu poate respira.

Aparatul care îl ține în viață consumă cât plafonul impus prin lege

Dacă pentru închirierea aparatului nu plătește nimic, fiind contractat prin CAS, nu același lucru se întâmplă în cazul curentului consumat. Practic, la un consum de până la 300 watt, generatorul de oxigen consumă în medie, 270-280 de kwh pe lună.

Cum bărbatul respectiv locuiește într-un apartament în care funcționează și altă aparatură electrocasnică, precum un frigider, sau iluminatul, el nu se va putea încadra în plafonul de 300 de kwh stabilit prin ordonanță de guvern pentru tarifele plafonate.

Citește și Electrica Furnizare majorează tarifele ca urmare a creșterii prețurilor la transport și distribuție. Mesajul transmis clienților

”Eu consum, în medie, aproximativ 370 de kwh pe lună, din care 270 de kwh reprezintă curentul necesar aparatului de oxigen fără de care nu pot trăi. Dacă depășesc 300 de kwh pe lună voi achita tariful de pe piața liberă, de aproximativ 1,6 lei pentru un kwh” ne-a transmis cititorul.

Jumătate din pensie va fi cheltuită pe factura de curent

Un calcul matematic simplu ne indică o factură lunară de aproximativ 600 de lei, în condițiile în care bărbatul are o pensie de 1290 de lei. La această sumă se adaugă, e adevărat, indemnizația handicapul de gradul I în care a fost încadrat, însă bolnavul are nevoie de bani și pentru celelalte facturi la utilități, medicamente, hrană, etc.

În această situație se regăsesc câteva mii de români, care au nevoie de oxigen pentru a putea respira și care sunt victimele cinismului autorităților care au reglementat plafonarea tarifelor la energie electrică.

- Publicitate -

Aceștia vor plăti tariful nesubvenționat, deși până și firmele și instituțiile publice beneficiază de un tarif plafonat de un leu, indiferent de consum!

Cine beneficiază de tariful plafonat la curent

Reamintim că prețul final al energiei electrice achitat de clienții casnici pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023 va fi:

Citește și Cum va calcula Electrica Furnizare prețul pentru clienții casnici după 1 aprilie

  • maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul în care consumul mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este mai mic sau egal cu 100 KWh.
  • maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul în care consumul mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 100 kWh și 300 KWh inclusiv.
  • preț ajustat lunar de către furnizor, neplafonat, în cazul în care consumul mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este mai mare de 300 KWh.Dacă vă regăsiți într-o situație asemănătoare nu ezitați să ne scrieți pe whatsapp la numărul : 0785 075 112

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Pățania unui ploieștean care și-a uitat aparatul foto profesional într-o cafenea. ”Noroc cu camerele de supraveghere…”

Fotograful ploieștean Bogdan Vasilescu a povestit pe Facebook experiența prin care a trecut după ce și-a uitat aparatul de fotografiat într-o cafenea din oraș....

De ce avem dependenți de droguri, alcool sau ”păcănele”? Opinia psihoterapeutului Eugenia Popovici și sfaturile pentru părinți

Observatorul Prahovean a solicitat opinia psihoterapeutului Eugenia Popovici cu privire la un fenomen care pare scăpat de sub control: dependența, în special a tinerilor,...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Pățania unui ploieștean care și-a uitat aparatul foto profesional într-o cafenea. ”Noroc cu camerele de supraveghere…”

Fotograful ploieștean Bogdan Vasilescu a povestit pe Facebook experiența prin care a trecut după ce și-a uitat aparatul de fotografiat într-o cafenea din oraș....

De ce avem dependenți de droguri, alcool sau ”păcănele”? Opinia psihoterapeutului Eugenia Popovici și sfaturile pentru părinți

Observatorul Prahovean a solicitat opinia psihoterapeutului Eugenia Popovici cu privire la un fenomen care pare scăpat de sub control: dependența, în special a tinerilor,...

Un tânăr de 24 de ani din Lipănești a fost dat dispărut în Prahova. L-ați văzut?

Niță Romeo Gabriel, în vârstă de 24 de ani, a plecat din mod voluntar de la locuința tatălui său din Lipănești și nu a...

Ce trebuie să știi dacă te sună un ”operator” în numele BNR pentru împrumuturi online

Banca Națională a României atrage atenția asupra unui atac de tip spoofing (utilizarea frauduloasă a numărului de telefon) în care este folosit numele instituției. Comunicatul...

Naționala României a aflat verdictul după incidentele din meciul cu Kosovo

UEFA a înștiințat Federația Română de Fotbal cu privire la sancțiunile acordate în urma incidentelor din partida cu Kosovo, din preliminariile pentru Campionatul European...
Emisiuni
- Publicitate -

S-a întors omul fără adăpost în zona Parcului Eminescu din Ploiești. Au reînceput urletele și înjurăturile

Cazul omului fără adăpost care și-a găsit „o casă” în zona Parcului Eminescu din Ploiești a fost prezentat pe larg de Observatorul Prahovean. Modul...

Controale ale Consiliului Concurenței la Enel România. Compania ar limita concurența pe piață

Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la Enel România SA, la operatorii de distribuție a energiei electrice din cadrul grupului (E-Distribuție Muntenia SA, E-Distribuție...

Amenzile ANAF nu vor mai putea fi plătite la jumătate, în termen de 15 zile

Amenzile ANAF nu vor mai putea fi plătite la jumătate, potrivit noilor măsuri publicate de Guvern. Dacă până acum, amenzile contravenționale aplicate de ANAF puteau fi...

El este șoferul microbuzului strivit între două tiruri pe A 1. ”Drum lin spre Cer, George!”

Cinci oameni au murit, ieri, într-un teribil accident rutier petrecut pe A 1, la Ciorogârla. Aceștia se aflau într-un microbuz care a fost strivit...

Se schimbă prioritatea de trecere pe strada Bobâlna din Ploiești. Ultimele măsuri luate pentru fluidizarea traficului

Închiderea Bulevardului Independenței din Ploiești a dus la îngreunarea circulației rutiere pe străzile adiacente. În acest context, miercuri după amiază, Primăria Ploiești a anunțat...
Emisiuni