”Războiul este un moment în care întotdeauna există cineva care se afla într-o situație mai grea decât tine” spune Lydia Nesterenko, o jurnalistă din Ucraina care s-a refugiat în Prahova. Aceasta publică în Observatorul Prahovean articole despre ce se întâmplă în țara sa, ocupată de trupele rusești.
Acum mai bine de o lună mi-am părăsit orașul meu natal Korosten. Acesta este un oraș mic, situat la 160 km de Kiev. În afară de mine, multe familii cu copii au decis să facă acest pas important. Multe țări ne-au deschis cu ospitalitate porțile: România, Polonia, Franța, Germania, Slovacia și alte țări. De la începutul războiului, patruzeci la sută dintre locuitorii din Korosten au fost forțați să-și părăsească orașul natal.
Citește și Animalele, victime nevinovate ale războiului din Ucraina. Povești emoționante
Dacă la început oamenii plecau din Korosten, astăzi acesta a devenit un refugiu pentru multe familii care au plecat din punctele fierbinți ale Ucrainei. Aproximativ 1000 de migranți din regiunile Kiev, Harkov, Herson și Donețk au venit în micul nostru oraș. Printre ei se numără și Tatiana. Ea are 25 de ani. În ciuda vârstei fragede, ea crește trei fete mici: de șapte ani, cinci ani și de 9 luni.
Citește și O jurnalistă din Ucraina care s-a refugiat în Prahova, vorbește despre ororile războiului: ”Diminețile mele încep cu mesajul: Este toata lumea în viață?”
Din păcate, copiii au învățat deja toate ororile ocupației ruse. Aceste fete sunt din satul Zazirky, regiunea Sumy, iar ele au supraviețuit cu toate că mașina cu care ele au fugit a fost atacată de trupele ocupante. Când a izbucnit războiul, familia a fugit în satul Termakhivka, districtul Ivankiv, și pentru o perioadă familia a trăit iadul ocupației ruse. O lună fără lumină și comunicare, fără apă sau adăpost pentru 20 de persoane. Au căutat mâncare într-un magazin devastat (în care rușii au intrat direct cu tancul).
Citește și Povestea lui Serghei, tanchistul ucrainean care s-a târât șase km cu picioarele rupte până la camarazi
Astăzi fetele și mama lor au venit la Korosten și se simt în siguranță. Eugene și Anya vorbesc despre ele, iau contact cu alte persoane, se bucură sincer de albumele, de creioanele colorate și markere, precum și de minunatele cărți de de colorat primite din Franța. Pătuțul, scutecele, alimentele și hainele pentru sora lor mai mică Ivanka au venit din Polonia, iar produsele de igienă au fost colectate de către organizațiile de caritate și au fost aduse de la Volodymyr – Volynsky.
Fetele au fost adăpostite în școala duminicală a uneia dintre bisericile orașului, iar Crucea Roșie a eliberat un certificat pentru achiziționarea de alimente. Autoritățile orașului nu stau deoparte și ajută familiile care au venit la Korosten pentru adăpost, familii precum Tatiana și copiii ei.
„Strângem rândurile în fata durerii noastre comune, astfel încât aceste fetițe mici și firave să înflorească, să sărbătorească Paștele, primăvara și Victoria în pace și bucurie!”, – spune viceprimarul Korosten Natalia Chizhevska.
Așa s-a schimbat orașul meu, într-o perioadă atât de scurtă, oamenii l-au părăsit în masă la începutul războiului, iar astăzi Korosten a devenit un refugiu pentru multe familii.
Războiul este un moment în care întotdeauna există cineva care se află într-o situație mai grea decât tine.
Versiunea în limba ucraineană a articolului:
Війна – це той час, коли поряд завжди є той, кому важче, ніж нам
Вже понад місяц тому я виїхала зі свого рідного Коростеня. Це маленьке містечко, яке знаходиться в 160 км від Києва. Окрім мене на цей важливий крок зважилося багато родин з дітками. Для нас свої двері гостинно відкрили чимало держав: Румунія, Польща Франція, Німеччина, Словаччина та інші країни. З початку війни сорок відсотків коростенців були змушені покинути рідне місто. На той момент люди виїжджали, проте сьогодні Коростень став прихистком для багатьох родин, які приїхали з гарячих точок України. До нашого невеликого міста прибуло, близько 1000 переселенців з Київської, Харківської, Херсонської, Донецької областей. Серед них і Тетяна. Їй 25 років . Незважаючи на свій молодий вік, виховує трьох маленьких доньок семи, п’яти років та 9 місяців. На жаль, діти вже пізнали всі страхіття російської окупації. Ці дівчатка з села Зазірки Сумської області, на виїзді з якої орки розстріляли їх машину, проте родина залишилася живою. Від війни сім’я втекла до с.Термахівка Іванківського району, за деякий час опинившись в самому пеклі окупації. Місяць без світла і зв’язку, води, в укритті 20 осіб. Вибігали по їжу в розбитий магазин (росіяни в’їхали в нього прямо на танку).
Сьогодні дівчатка разом із мамою приїхали до Коростеня і почуваються в безпеці. Женя і Аня розповідають про себе, йдуть на контакт, щиро радіють альбомам, олівцям і фломастерам, а ще чудовим розмальовкам з Франції. Ліжечко, памперси, харчування та одяг для їх маленької сестрички Іванки – з Польщі , засоби гігієни зібрали із благодійної допомоги, яку привезли із Володимир – Волинського. Прихистили дівчат в недільній школі одного із храмів міста, сертифікат на придбання продуктів харчування надав Червоний Хрест.
Міська влада міста не стоїть осторонь і всіляко допомагає родинам, які приїхали до Коростеня за прихистком, зокрема і Тетяні та її дітям. “ Ми об’єднуємося навколо нашої спільної біди, щоб ці маленькі, худенькі дівчатка розцвіли, в спокої і радості зустріли Великдень, весну і Перемогу!”,- розповідає заступниця міського голови Коростеня Наталія Чижевська.
Ось так моє місто змінилося за такий короткий період часу, віднедавна з нього масово виїжджали люди, а сьогодні Коростень став прихисток для багатьох сімей.
Війна – це той час, коли поряд завжди є той, кому важче, ніж нам.