Nimic mai adevărat decât vorba că o imagine valorează mai mult decât o mie de cuvinte. Iar o simplă bucată de hârtie colorată poate stârni emoții și crea amintiri de neuitat. Larisa, Alice și Eva Katkova au ajuns la Ploiești, din Nikolaev, cu toată viața cuprinsă într-un bagaj prea mic pentru o durere atât mare. În desenele pe care l-au lăsat amintire au cuprins toată recunoștința și mulțumirea lor față de Ploiești și ploieșteni.
O bunică, o mamă și o nepoțică, Eva, de doar 12 ani. Au pășit speriate, obosite și chinuite, după un drum lung, pe peronul gării din Ploiești. Cele trei și-au pus viața într-o valiză și au plecat spre nicăieri și oriunde. Totul numai să fugă din calea ororilor războiului și să nu mai audă sunetul alarmelor și bombelor.
Timp de o săptămână, Larisa, Alice și Eva Katkova au stat cazate la căminul Colegiului Național „Spiru Haret”. Au simțit cât valorează solidaritatea umană. Au fost în siguranță. A fost pace. Spaima și teroarea au dispărut, ușor ușor, de pe chipurile lor. După o săptămână, cele trei ucrainence, bunică, mamă și fiică, au luat drumul Brașovului, la niște cunoștințe.
Nu înainte, însă, de a lăsa Ploieștiului și ploieștenilor cel mai frumos „mulțumesc” pe care l-au desenat „cu inima”. O amintire. Un simbol al unei legături. O bucată de hârtie colorată pe care au fost așternute atât de frumos trăiri și sentimente. Ale unei bunici, ale unei mame, ale unei fetițe de doar 12 ani.
