- Publicitate -

VIDEO: Locuitorii din zona Strejnic și Ploiești Vest, deranjați de zgomotul avioanelor. Reacția reprezentanților aerodromului

Data:

Numeroși cititori care locuiesc în zona Târgșor, Ploiești Vest și Mitică Apostol ne-au sesizat disconfortul produs de avioanele tip școală sau de acrobații care zboară aproape zilnic de pe aerodromul din Strejnic. Observatorul Prahovean a solicitat și obținut un punct de vedere al reprezentanților Aerodromului Strejnic. VIDEO la finalul textului.

- Publicitate -
Un locuitor din Strejnic ne-a trimis mai multe imagini surprinse astăzi din curtea casei sale cu următorul mesaj:
”Bună ziua, vreau să vă aduc la cunoștință că situația avioanelor de la Strejnic a devenit de nesuportat pentru mulți dintre noi, cei care locuiesc în Ploiești Vest sau Strejnic. Avioanele zboară la altitudine foarte joasă, pe deasupra caselor, nu respectă nicio regulă, iar noi stăm într-un zgomot infernal de motoare turate de luni dimineață până duminică seara. Am atașat și câteva filmări”.
Acesta susține că a făcut sesizare la Garda de Mediu Prahova pentru poluarea fonică, dar că nu are mari așteptări având în vedere că la demersul similar al altor localnici autoritățile au răspuns că zgomotul se încadrează în limitele legale.
De altfel, pe pagina de Facebook a Aerodromului Strejnic au fost postate numeroase sesizări de acest gen.
Contactat de Observatorul Prahovean, Dan Chiriac, reprezentantul Aeroclubului României, a declarat că aerodromul din Strejnic funcționează cu respectarea prevederilor legale.
”Este normal ca în zona unui aerodrom să fie un zgomot specific. Avioanele care decolează sau aterizează pot trece la o distanță mai mică față de zona locuită, dar este firesc să se întâmple asta. Acest aerodrom funcționează acolo de zeci de ani” a precizat Dan Chiriac, responsabil relații cu presa al Aeroclubului României.
VIDEO
VIDEO

 

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

34 COMENTARII

  1. Aerodromul Strejnic dateaza de mai bine de 100 de ani. Si Aurel Vlaicu a facut o demonstratie acolo, cu putin inainte sa plece in ultimul sau zbor. Nici nu se pune problema sa fie desfiintat doar pentru ca deranjaza pe niste rataciti in zona. n-au decat sa plece de unde-au venit.

    • Amice, nu vrea nimeni sa fie desfiintat aerodromul, incetati cu prostiile! Problema nu este faptul ca e aerodromul aici, ci ca dupa ce decoleaza zborurile se fac pe deasupra caselor, la altitudini mici. Practic ne trec pe deasupra curtilor de dimineata pana seara, ne deranjeaza teribil. Dupa ce decoleaza sa se duca pe camp daca vor, care e problema?! voi chiar nu aveti creier sa mai ganditi sau care e problema voastra?!

  2. Daca nu le convine, sa plece. Cine i-a pus sa mute știind că ește aerodrom de ani buni, a fițele.

    Nu mai luați apărarea unor idioți, va rog. De aia am ajuns unde am ajuns

    • Cum a spus si cineva mai sus, problema nu este ca e aerodromul aici! dupa ce decoleaza ei isi continua zborurile pe deasupra caselor, in loc sa se duca mai departe de oras si sat. ce ii costa sa mearga pe camp unde nu deranjeaza pe nimeni? idioti sunt aia care nu inteleg ca avem copii mici si ne dearanjeaza sa traim ca in vreme de razboi, in zgomotul asurzitor de avioane de dimineata pana seara! Ne-am saturat de ei si sunt niste nesimtiti!

    • Învață să scrii înainte de a comenta prostane. Idioți sunt cei care nu te-au educat. Până acum nu zburau toți puțoii deasupra orașului. Sau ești unul dintre ei?

  3. Pentru cei care nu locuiesc în zonă, este foarte ușor să jignească și să își dea cu părerea. Nu a zis nimeni să desființeze aerodromul, dar mi se pare normal să respecte niște reguli, care pot ține chiar de siguranța oamenilor. Sunt curioasa ce explicații s-ar da atunci când, Doamne ferește, un avion s-ar prăbuși deasupra unor locuitori din cauza unei defecțiuni.

  4. exista o regula care spune sa nu-ti faci casa langa aeroport….acum sa suporte consecintele,sau sa se mute…doar nu or sa inchida un aeroport doar ptr ca si-au facut astia case langa el

    • de cand locuiesti in vest?
      eu din 69 pana in 93,iar acum cu orice ocazie merg la aerodrom.
      am trait in zgomot cand zilnic de la 06.00 pana la 19.00 vara se zbura.
      nu m-a deranjat.
      cred ca tu esti de curand acolo,este?
      daca da, nu stiai ca este aerodrom?
      suint sigur ca da.
      nu-ti convine,muta0te.
      nu de alta,dar nu vor inchide unitatea pentru 10 nauci.

  5. Aerodromul a fost acolo cu mult timp inainte sa se mute…. si figurile unora. Nu le convine? Sa se mute ei cu casele lor de acolo. Pe mine nu m-a deranjat 25 de ani de cand locuiesc in zona, pe ei ii deranjeaza… Si pe cei de la Aeroclub ii deranjeaza casele care au aparut langa ei si nu se mai plang.

  6. Distinși concetățeni, la fel s-au întâmplat lucrurile și la „case” mai mari. Este vorba de aeroporturile Băneasa, Otopeni și Otopeni-militar. Cartierele s-au extins (în ciuda faptului că se cunoștea foarte bine disconforturile din proximitatea acestora ). Apoi edilii, au început reclamațiile, sesizările și demersurile de interzicere a activităților aeroportuare. Ei ce să vezi, zborurile continuă și azi. Când ți-ai dorit casă lângă aerodrom, ar fi trebuit să știi și să-ți asumi faptul că acolo se desfășoară o activitate „zgomotoasă”. În atare cauză, distinși „strejniceni” și locuitori ai cartierelor „vest” și „9 mai”, lăsați piloții să zboare și nu vă mai văitați…aerodromul este acolo de 100 de ani, casele voastre…de „ieri”!

  7. De ce plece acesti oameni ce au case acolo de mult timp. Ca ai tu bani facuti usor si vrei sa arati ca esti mai presus de ceilalti. Costa o groaza de bani sa practici sportul acesta si sunt putini ce respecta acest sport si respecta si convietuirea cu ceilalti. Restul niste parveniti cu bani. Si sunt si periculosi pentru ceilalti. Ati vazut cati au picat la noi; inclusiv miliardarul picat la Milano ca a dorit el sa piloteze/braveze. Nu aterizarea si decolarea deranjeaza ci faptul ca zburati foarte jos, inclusiv la ore tarzii si zgomotul este infernal . Anul trecut si la 12 noaptea se auzeau in Ploiesti Vest. Trebuie stabilite de autoritati niste ore de desfasurare a zborurilor, un numar limitat pe zi, o inaltime minima de zbor deasupra localitatilor si fara acrobatii deasupra localitatilor cu turari de motoare. Nu cand si cum vrea fiecare. Libertate in Romanica…. facem fiecare ce vrem fara sa ne pese de ceilalti. Trebuie sesizata Autoritatea Nationala Aeronautica ca ne se respecta normele si sa verifice ei si nu aerienii de la mediu.

    • „Anul trecut si la 12 noaptea se auzeau in Ploiesti Vest.”
      Hal de minviuna!
      Avioanele in cauza si aerodromul nu au dotari care sa permita zbor de noapte.uneori este posibil sa se insereze pana la ultima aterizare, dar mai mult este imposibil.
      dar ce sa zic,exagerarea este caracteristica romanului,biet om si el.

  8. Bună ziua.
    Ca să nu mai existe dubii că sunt încalcate normele legale, cei care comentează fără habar, să verifice la Autoritatea aeronautică română.
    Da, locuiorii din vecinătatea aerodromului sunt poluați fonic zilnic de „fițoșii” care nu respectă traseele de zbor și orarul cu îngăduința responsabililor de trafic ai aerodromului.
    În urmă cu puțin timp, un june „fițos” de 23 ani a stapânit așa bine avionul astfel încât a aterizat forțat pe un teren cultivat din zonă. Ce se întâmpla dacă era deasupra caselor, așa cum zboară zilnic avioanele de la aerodrom?
    Așadar, cei care locuim în proximitate, nu cerem decât să se respecte legea, pentru a se evita vreun dezastru.
    Și da, Ploiești Vest și Târgșorul Vechi, sunt datate și locuite din epoca medievală ca așezări-târg. Iar pe vremea aceea, numai Leonardo Davinci se gânde la zborul omului.

  9. Măi fraților care vă plângeți de zgomotul avioanelor……De ce v-ați făcut voi case tocmai acolo? Nu știați că avioanele fac zgomot?Voi faceți exact ca acei care-și construiesc case lângă lacuri , chiar in buza lor ….și când apele iși ies din matcă ,ii inundă…deși asta se intâmplă intotdeauna.Apoi dau vina pe autorități, nu spun că ei sunt idioți ……

  10. Eu merg cu copilul in parcul mare de la vest și poate habar nu aveți că și pe deasupra parcului zboară neîncetat și fac tot felul de scamatorii cu avionul. V ați gândit, dacă de la vreo defecțiune cade avionul acela pe copii, pe oameni nevinovați, le nenorocesti familiile din cauza unora care vor adrenalină. Să se ducă pe câmp, sunt ogoarele goale porțiuni foarte mari unde nu deranjează pe nimeni, nu omoară pe nimeni, pe noi ne au zăpăcit inclusiv în oraș, nu este vorba doar de casele de pa lângă aerodrom… Şi acum când scriu trec pe deasupra blocurilor, să le interzică să mai treacă,să facă zboruri de dimineață până seara dar nu unde este populație și încă ceva, se zbura și înainte dar nu așa, erau calculați, erau mai responsabili, acum caută adrenalina și nu mai țin cont de urmări.

  11. O ,,compresa” pentru unele minti infierbintate, dar care evita sa se documenteze:
    1. ,,La sfârșitul secolului al XIX-lea, satul Strejnicu era reședința comunei cu același nume, cu 941 de locuitori, având o biserică fondată de locuitori în 1881.’’ Sursa: Wikipedia
    2. Despre Aurel Vlaicu. ,,S-a stins din viaţă la 13 septembrie 1913, la numai 31 de ani, în timpul unei încercări de a traversa Munţii Carpaţi cu avionul său „Vlaicu II“. Sursa: Historia
    3. ,,În data de 1 iulie 1936, în sala de consiliu a prefecturii județului Prahova s-au pus bazele unei asociații ce avea ca scop încurajarea și practicarea atât asporturilor aeronautice, cât și dezvoltarea părții ștințifice, a celei tehnice, comerciale și de apărare a țării românești. Această asociație avea sediul stabilit la Prefectura Județului Prahova și denumirea “Aeroclubul Prahova”. Pentru funcția de director al asociației a fost numit domnul profesor și pilot George Țintă.
    Prima hotărâre luată de consiliul aeroclubului a fost înființarea lângă Ploiești, la 3 kilometri de acesta, în comuna Strejnic, a unei școli de zbor, cu numele Aeroclubul „Gheorghe Bănciulescu”, care să se preocupe nu numai de licențierea piloților, cât și de antrenarea acestora pe partea de raid, acrobație și misiuni, astfel încât trecerea lor în rândurile rezervei aviației militare să se poată face cu ușurință.’’
    Sursa: http://aeroclubulromaniei.ro/page/aeroclub-ploiesti-istoric-11
    Punind, sper, un pic de ordine in succesiunea unor evenimente nu poate sa nu ma surprinda aroganta si dispretul aratat locuitorilor din zona, care spun multe despre nivelul celui ce emite astfel de afirmatii. Adaugind la acestea si comentariile despre veneticii plini de fite ce au indraznit sa se mute pe aici, ori despre locuitorii mai vechi ce nu sint in stare sa aprecieze ,,binefacerile’’ aerodromului, se contureaza un profil psihologic interesant, de marcat probabil: ,,de evitat’’!
    Daca la fel gindesc si pilotii, devine clara atitudinea multora dintre ei ce sfideaza si incalca norme elementare de zgomot ori poluare. Garda de Mediu ori alte autoritati e putin probabil sa gaseasca ceva in neregula. Cind politicieni, oameni potenti de afaceri, ori din alte sfere, beneficiaza de serviciile aeroclubului, chiar intelegi de ce.

    • ” Cind politicieni, oameni potenti de afaceri, ori din alte sfere, beneficiaza de serviciile aeroclubului, chiar intelegi de ce.”- poti dovedi aceasta afirmatie?
      Ce servicii le face acestora Aeroclubul?
      Matale traiesti intr-o lume imaginara se pare.

  12. Ana-Maria Stoian
    24m ·
    Slava Cerului, este singurul lucru cu care se poate mandri Ploiestiul! Un aerodrom vechi, cu traditie. Nu am avut aviatori in familie, dar am crescut cu aerodromul din Strejnic „la fereastra”. Adormeam in cantec de motor si ma trezeam la fel. Niciodata, dar NICIODATA nu am fost deranjata de cantecul lor. Am fost invatata sa le iubesc zborul, sa ii iubesc si respect pe cei de la mansa. Sa ridic ochii, sa zambesc si sa le trimit ganduri bune. Aerodromul este un loc aparte, cu oameni aparte, cu activitate aparte. Este un aerodrom civil, de unde atata zgomot?! Sunt avioane usoare, aproape ca nici nu se aud! Da, am comparat, le aud de acasa, ca de la poarta aerodromului, asa ca stiu! Mai mult deranjeaza ideea de avion, pe unii, nu zgomotul! Intotdeauna mi-am spus: sa zboare! Cat mai mult! Pentru ca, atata timp cat civilii zboara, E PACE! Poate ar trebui sa vorbiti mai mult despre acest aerodrom, dragi jurnalisti! Despre cine zboara acolo si in ce scop! Pentru ca ati neglijat complet faptul ca, in afara de foarte putine avioane particulare, AVEM doua scoli de aviatie: Scoala Superioara de Aviatie Civila care pregateste piloti privati, piloti de linie si piloti militari (da, militari!) si Aeroclubul Romaniei care este, in primul rand, clubul SPORTIV al Romaniei, pregatind loturile nationale la toate categoriile: planor, motor, parasutism! Loturi cu participari si rezultate remarcabile la campionate europene si mondiale, de-a lungul istoriei, loturi care s-au
    ridicat din nou pe primele locuri ale clasamentelor, aducand medalii! Piloti ce stau alaturi de Rusia si Franta pe podium! Unde ati fost, cand s-a desfasurat la Strejnic Campionatul Mondial? De ce nu ati venit sa ii aplaudati?! Prima data in istorie am avut asa ceva aici, la Ploiesti! Avem CAMPIONI, la Strejnic! Campionii nostri se antreneaza acolo, e un privilegiu sa ii auzi, sa ii privesti! Au zburat aici, in urma cu doar cativa ani, campioni mondiali la categoria Unlimited – stie Ploiestiul? Ati informat locuitorii? Nu! De ce? Stiu locuitorii cine face scoala acolo, la Aeroclubul Romaniei? Stiu locuitorii ca acest aeroclub, dupa cum ii spune si numele, este AL NOSTRU, al romanilor? Stiu locuitorii ca acolo zboara copiii romanilor, de la 15-16 ani, ca aceasta scoala este GRATUITA pana la varsta de 23 de ani? Ca orice copil care vrea sa invete sa zboare se poate inscrie la concurs pentru a-si indeplini visul? Stiu locuitorii cat muncesc acesti copii, le cunosc ei zambetul de la aterizare? Stiu locuitorii ca suntem singura tara din lume care are scoala de aviatie GRATUITA pentru copiii ei?! Stiu locuitorii cate reguli exista pe un asemenea aerodrom (mai multe in tara) si ca sunt respectate cu sfintenie, pentru ca… „Safety first!”? Stiu locuitorii ce inseamna asta? Siguranta, pe prmul loc! Siguranta pilotului si a a celor de la sol! Stiu locuitorii ca acele avioane au culoare stabilite de zbor, ca au aprobari, ca zona de zbor este stabilita in asa fel incat acele avioane sa nu le cada lor in cap, ci sa aiba loc suficient pentru o aterizare fortata, iar pilotii sunt pregatiti sa o si faca? Stiu locuitorii ca acele avioane sunt mai verificate decat vor fi vreodata masinile dumnealor? Ca acele verificari si lucrari de intretinere sunt facute „pe bune” si nu cu pile, ca in aviatie NU „merge si asa”? Stiu locuitorii ca acele avioane sunt cu toate reviziile la zi, ca niciun avion nu se ridica de la sol fara verificare, ca unele sunt chiar noi, iar cele vechi, prin revizii periodice, sunt ca noi? De ce nu mergeti acolo, sa faceti niste articole cu adevarat valoroase? Aveti unde, aveti despre ce, cu si despre cine! Ati afla si de ce se zboara mai mult ca oricand acum – e foarte interesant! Ati descoperi multe si ati invata multe! Si poate ati invata, si i-ati invata si pe altii, de ce aerodromul din Strejnic merita pretuit, nicidecum hulit! Cum de stiu? Simplu: m-a interesat! Iubesc acel loc si sunt mandra de el. Si spun: RESPECT, Aerodrom Strejnic! Cu toti oamenii lui! Si tuturor aerocluburilor teritoriale din tara!
    La Strejnic mai avem si avioane ale INCAS (Institutului National pentru Cercetare Aerospatiala).

  13. Astia care si-au facut case acolo si acum vor sa desfiinteze aerodromul ca-i deranjeaza pe EI, v-as trimite vreo 2-3 MIG-uri sa zboare macar o saptamana acolo, sa vedeti ce inseamna zgomot. O motocicleta face mai mult zgomot decat acele avioane ultrausoare.

  14. Cei care fac scandal sunt mutati de curand in zona.
    Periodic „provenitii”, cum se spune la tara, fac tambalau.
    Ei nu stiu ca astfel de investitii sunt protejate de lege tocmai din cauza unor astfel de persoane care stiu unde se muta si totusi aleg acolo,ca apoi sa faca scandal.
    Prioritate are cel care a fost primul.
    Si in Strejnic nu prea mai sunt proprietati si proprietari de dinainte de aerodrom, iar in Vest aproape nimic de acest gen.
    Cei putini vechi proprietari efectiv nu au treaba cu zgomotul acesta.Noii proprietari fac degeaba gat. Noi, suntem generatii din cartierul Vest care am crescut cu zgomot si mai mare,cand se zbura in draci,nu gluma.
    Și nu am crezut vreodata ca aerodromul poate deranja pe careva.
    Nu sctiam ca vor veni astfel de „noi ciocoi” care nu-si vad decat curtea lor si atata.

  15. oricat ar trola cei care obtin profituri din activitatea aerodromului este clar ca e vorba de NESIMTIRE SI LIPSA DE RESPECT fata de cetateni. Probabil avioanele care ne deranjeaza in ultimul timp au fost interzise in tarile civilizate din cauza zgomotului groaznic pe care il fac si le-au cumparat ai nostri ca la noi merge orice…

    • domnule,scrii numai prostii.
      aerodromul este utilitar,nu particular.
      vezi ca in comentarii se explica tot ceea ce tui probabil nu ai capacitatea de a intelege.
      mergi la reciclare.

  16. E de asteptat, cind un asemenea subiect e dezbatut, sa existe pareri pro si contra. Motivate de experienta personala, amintiri din copilarie, interese.
    Experienta personala a celor asaltati aproape zilnic (mai ales in weekend) de zgomotul acestor avioane. Deranjeaza atit intensitatea zgomotului cit si durata. Ore in sir, un avion, pilotat poate de mai multe persoane consecutiv, baleiaza deasupra satului distrugind linistea tuturor, locatari vechi sau nou veniti. Picatura chinezeasca! Se aude in casa chiar cu geamurile inchise (Salamander, 3 rinduri de geam etc!). De ce? Pentru ca se poate. Si asta e un lucru ce trebuie schimbat. Nu prin comentarii ci prin organizare. Cu timpul. Toate la rindul lor.
    Nostalgia unora dupa vremurile de dinainte de ‘’89 sau dupa anii ‘’90 creeaza impresia ca se zbura mai mult pe vremea aceea. Nu e adevarat! In plus, la vremea aceea, orientarea pistei (de iarba, normal!) spre NNW, reducea mult impactul sonor asupra comunitatii. Asa a fost construita initial, din respect pentru comunitate. Actuala pista, betonata, este orientata spre Vest, intreg zgomotul produs la decolare percutind locuintele tuturor. A fost construita in dispretul comunitatii, iar pe atunci nu erau ,,viloaie’’ si nici prea multi alogeni. Lacrimogen demersul unora (nu cred ca e complet dezinteresat!) ce incearca sa acrediteze ideea ca avem de-a face cu niste zei gazduiti pe aici de o societate filantropica. Ne plac si noua pilotii si ne place zborul! Dar pilotii adevarati care stiu sa se respecte pe sine respectindu-si in primul rind semenii (si pe aia de la sol!)si normele de conduita sportiva. Poti gasi modalitati de a face performanta si fara a teroriza ore in sir o comunitate. Puteti cere sfaturi de la colegii vostri din Ungaria, Franta, Germania etc.
    In fine, ma indoiesc ca aerodromul e o societate de binefacere! Nu poti sustine o asemenea activitate fara finantari solide. Ori cind sint bani la mijloc…Dar nu stiu, nu vorbesc!
    Afirma cineva ca zgomotul avioanelor nu e mai puternic decit al motocicletelor de pe strada sau al unor masini de mare tonaj. Perfect adevarat! Dar chiar vreti sa-i coboriti pe piloti la nivelul acelor inconstienti care accelereaza la peste 100 km/h (cred ca mult peste!) in localitate? Sau al soferilor de basculante de mare tonaj ce distrug cu consecventa linistea, aerul si covorul asfaltic, zi de zi? Cred ca nu! Asta e! traim in Strejnic si asta ne ocupa tot timpul. Sau cum spunea un celebru personaj:,,Ghinion!’’
    Asta nu inseamna ca nu sintem datori sa protestam si sa ne spunem parerea. O data si-o data…

    • cat patetism pseudotehnic si pseudodocumentat!
      recunoaste ca nu esti un localinic trait acolo decat de curand.
      sa intelegi un lucru:acest aerodrom a fost si va ramane si va functiona conform normelor in vigoare,nu aberatiilor tale.
      pas!

      • Nemo ești cel mai înfocat apărător al porcariei asteia de aerodrom. sa va duceți naibii cu avioanele voastre ca ne-am saturat de voi în ultimul hal. o adunătură de nesimtiti!

  17. L asi pune pe nea caisa acesta sa locuiasca in acel zgomot produs de rablele aviatice care spune ca e specific avioanelor acelea sa produca zgomot.
    Oare el ar accepta o săptămâna sub teroarea zgomotului?
    Sunt sigur ca nu!
    Aceias problema si la aerodromu Clinceni.
    Vai de tara aceasta c-a incaput pe mana unor mafioti si corupti…

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Imagini spectaculoase cu cel mai nou bloc din centrul Ploieștiului

Apartamentele imobilului Bucegi 12 din centrul Ploieștiului încep să...

SGU a început operațiunea de demolare a garajelor ilegale din Ploiești [FOTO-VIDEO]

Angajații SGU Ploiești demolează astăzi mai multe garaje construite...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Angajări în spitalele de stat din Prahova. Posturile disponibile

Mai multe spitale publice din Prahova au scos la...

Explozie violentă într-un bloc din Craiova. O femeie a murit după ce un etaj s-a prăbușit [FOTO]

O explozie puternică a avut loc, miercuri seară, într-un...

Noua lege a pensiilor. Cine beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare

Noua lege privind sistemul public de pensii ar urma...

Înșelătorie în numele ministrului Energiei: „Pagina promite câștiguri uriașe”

O nouă tentativă de fraudă a apărut în mediul...
- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Întreruperi de energie electrică în Prahova în perioada 22-26 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Arhitectul Răzvan Enescu: ”Andrei Volosevici ne-a mințit în 2020”

Arhitectul Răzvan Enescu, a acordat un interviu lui Bogdan...

De ce e importantă conducerea defensivă într-un trafic agresiv? Sfaturile expertului Silviu Toma [VIDEO]

Silviu Toma face o analiză pertinentă a stilului de condus al românilor.
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Angajări în spitalele de stat din Prahova. Posturile disponibile

Mai multe spitale publice din Prahova au scos la...

Explozie violentă într-un bloc din Craiova. O femeie a murit după ce un etaj s-a prăbușit [FOTO]

O explozie puternică a avut loc, miercuri seară, într-un...

Noua lege a pensiilor. Cine beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare

Noua lege privind sistemul public de pensii ar urma...
- Publicitate -