- Publicitate -

Situație critică la spitalul din Câmpina. Cererea pentru ATI, de cinci ori mai mare decât capacitatea, iar numărul copiilor infectați, de patru ori mai mare față de valurile precedente. „Nu mai știm unde să îi trimitem!”

Situație critică la Spitalul Municipal Câmpina, unitate suport COVID. Cele 10 locuri de la ATI sunt ocupate, iar cererea pentru terapie intensivă este de 5 ori mai mare. Secțiile sunt arhipline, cadrele medicale nu mai fac față numărul uriaș de pacienți, iar numărul copiilor infectați este de 4 ori mai mare decât în valurile precedente.

Cazurile care ajung la Câmpina sunt dintre cele mai grave, iar medicii și personalul auxiliar sunt suprasolicitați. „Nu mai știm unde să îi trimitem, facem față cu greu valului de bolnavi. Suntem într-o situație critică.” susțin medicii de la SMC.

La UPU, în momentul de față, sunt doar 5 doctori care se ocupă și de pacienții cu COVID și de urgențele non-COVID. „Doamne ferește să ia vreun medic virusul că nu știu ce ne facem.” a spus managerul Călin Tiu.

Același manager a SMC susține că situația este critică și în ceea ce privește capacitatea de oxigen care este forțată la limită și chiar peste, fiindcă pe lângă cele două stații de producere a oxigenului se intervine cu circa 60 de tuburi de oxigen în completare, în 24 de ore.

În ceea ce privește numărul copiilor infectați cu COVID -19,  acesta este de patru ori mai mare față de valurile precedente. Există secție de pediatrie COVID , însă nu și Terapie Intensivă pentru copii.

Conducerea spitalului s-a văzut nevoită să transfere de urgență un bebeluș de doar două luni cu formă gravă de COVID și cu nevoia de a fi intubat către o unitate din Brașov.

 

 

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Consumatorii casnici, dependenți de aparatură medicală, vor avea tarif plafonat la curent indiferent de consum

După ce Observatorul Prahovean a publicat mai multe articole despre situația disperată a consumatorilor casnici, dependenți de aparatură medicală, precum concentratoarele de oxigen, legislația...

Ajutoare pentru românii cu venituri reduse. Sumele sunt cuprinse între 500 și 2000 de lei

Guvernul anunţă ajutoare pentru elevii din familii nevoiaşe, dar şi pentru mamele cu copii mici. Banii vor intra pe cardurile beneficiarilor, potrivit antena3.ro. Mamele cu...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Consilierul local Răzvan Enescu (USR) îi răspunde colegului deputat (USR) Mihai Polițeanu, care îl ”acuza” că are contracte pe bani publici

După eșecul în alegerile locale și generale, când USR anunța că este pregătit să reformeze din temelii România, a venit și vremea să demonstreze...

Petrolul s-a calificat în noul format al Cupei României, după 4-0 cu CSC Șelimbăr

Noul format al Cupei României prevede ca în faza play-off-ului să participe 32 de echipe, dintre care 24 de echipe calificate din turul anterior...

Șeful Protecției Consumatorului despre meniul din restaurante: „E greu de crezut că lăbuța de crocodil sau cotletul de zebră sunt proaspete”

„Este greu de crezut că cotletul de zebră și lăbuța de crocodil se vând la fel de bine ca pieptul de pui. Dar, totuși,...

Povestea de succes a companiei Verytas, condusă de Aurelian Amuza. Cum a ajuns să construiască un bloc cu birouri și apartamente de lux în...

În zona 0 a municipiului Ploiești, pe strada Bucegi la nr 12, se construiește primul bloc cu birouri și locuințe de. Imobilul, vecin cu...

Petrolul vinde la pachet biletele pentru meciurile cu FCSB și FC Argeș. Cât costă

Petrolul Ploiești vinde, la pachet, bilete la meciurile pe care le va disputa cu FCSB și FC Argeș, pe stadionul Ilie Oană. Prețurile pornesc...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -