Spitalul CFR Ploiești a redevenit suport Covid. Momentan doar un etaj este dedicat acestei secții

0

Pe 8 iulie Spitalul CFR Ploiești revenea la normalitate, după un an în care fusese declarat spital suport-Covid. Din păcate, unul dintre cele mai apreciate spitale din țară și cu siguranță cel mai apreciat din Prahova nu a putut fi de folos în acea perioadă pacienților cu alte afecțiuni.

Bucuria revenirii la normalitate, respectiv la primirea pacienților din toate categoriile, nu a durat decât două luni, pentru că, din nou, CFR a fost desemnat suport Covid.

Există însă și o veste bună! Cel puțin în acest moment, direv=ctorul medical dr. Irinel Totolici a precizat pentru Observatorulph.ro că ”Spitalul CFR nu este în totalitate rezervat pentru ceea ce se numește valul 4 al pandemiei, doar un etaj fiind amenajat special. Așadar, pe trei etaje ale spitalului se fac în continuare internări ale pacienților non-covid”.

Conducerea spitalului speră ca situația epidemiologică să nu se agraveze. Pe secția Covid vin deocamdată doar pacienții suspecți de infectare, nu dintre cei deja confirmați.

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău