Începând cu data de 31 august 2021 – dată la care sărbătorim Ziua Limbii Române, timp de o lună, în mijloacele de transport în comun și în principalele instituții ale municipiului, ploieștenii se vor putea bucura de o serie de reguli de exprimare corectă transpuse în glume și în versuri scrise de Corina Popa, doctor în lingvistică. Observatorulph.ro publică un interviu cu inițiatorul acestui proiect deosebit.
De ce ați lansat inițiativa „La Ploiești, corect vorbești!”?
Pentru că am încredere în capacitatea oamenilor de a învăța și de a înțelege că, în noianul de scandaluri, de instabilitate și de probleme, au nevoie de educație și de cultură. Pentru că discuțiile despre limba română nu trebuie să rămână inaccesibile publicului larg. Limba română este vorbită și trăită de toți românii. Așa că, fără exces de patriotism sau de academism, fără festivism și fără discursuri sterile, Ziua Limbii Române trebuie serbată cu și printre oameni.
Citește și Corina Popa, fondatoarea Școlii de Gramatică, invitată la ”Generația lui John” – Observatorulph.ro LIVE
În ce va consta campania?
Timp de o lună, prin eforturile echipei Școlii de Gramatică și cu susținerea Primăriei Municipiului Ploiești, versurile cu tâlc gramatical pe care le-am scris de-a lungul timpului și care au contribuit la crearea unei comunități online de aproape 88.000 de mii de oameni vor ajunge în mijloacele de transport, în școli și în principalele instituții ploieștene. Iar pe 31 august, de la ora 18:30, la Teatrul „Toma Caragiu”, am pregătit, alături de colegii mei și de autoarele volumelor „Jurnalul călătoriei lui Gramolino. COOLegere de gramatică”, un eveniment inedit, plin de bucurie și de surprize.
Citește și „La Ploiești, corect vorbești!”: Inițiativă lansată de Primăria Ploiești și Școala de Gramatică
Ce așteptări aveți?
Am așteptări realiste, cred eu. Unii ploieșteni vor reține doar că, pe 31 august, sărbătorim Ziua Limbii Române. Alții – că e corect să spunem „serviciu”, nu „servici”, „voiam”, nu „vroiam” și multe altele, pe care le vor descoperi începând cu 31 august.
Că e acceptabil să greșim, dar inacceptabil să vrem să persistăm în greșeală. Că viața este deja prea scurtă, pentru a o scurta sau comprima și noi, în mesaje de tipul „cmf?”, „npc” sau „cmz”.
Că româna corectă nu e rezervată lingviștilor, așa cum sănătatea nu e rezervată medicilor.
Cum credeți că vor reacționa ploieștenii?
Unii vor rămâne indiferenți, alții vor învăța ceva, alții, contestatari de meserie, vor critica demersul, spunând că „nu moare nimeni de la o virgulă”.
Este un demers curajos, căci puțini cred că ideile filologice ar putea ajunge ușor la inima oamenilor. Dar sunt sigură că destui vor înțelege că, așa cum nu e normal să trăim cu gunoiul în mijlocul sufrageriei, nu se cade să stăm cu dezacordul în mijlocul propoziției.
Cum reacționați dvs. atunci când un interlocutor comite o eroare de gramatică?
Depinde de context. Elevilor mei le explic, cu prietenie, ce și unde au greșit, dar și ce și cum trebuie să corectăm. În contexte formale, tratez greșelile interlocutorilor cu diplomație, dar le folosesc ca sursă de inspirație pentru versurile cu tâlc gramatical pe care le scriu pentru pagina „Școala de Gramatică”.
Dacă ați fi ministru al Educației, ce ați schimba pentru ca elevii să scrie și să se exprime corect?
Aș miza pe un curriculum bazat pe competențe la toate ciclurile de învățământ, astfel încât să ne asigurăm că elevii gândesc ceea ce vorbesc și aplică în viața de zi cu zi ceea ce învață. Pentru că un om care gândește clar și corect se exprimă clar și corect.
Aș susține studierea gramaticii la liceu.
M-aș asigura că responsabilitatea este o valoare asumată, înțeleasă și nu doar „predicată” a sistemului de educație (căci a vorbi corect este o dovadă de responsabilitate). Aș investi în cei mai buni profesori și m-aș asigura că devin mentori pentru colegii lor mai tineri. Aș crea mecanisme prin care să încurajez profesorii fără vocație să iasă din sistemul de învățământ. Lista ar putea continua, dar, cum lucrurile importante se spun în cuvinte puține, mă voi opri aici.
Un mesaj pentru cititorii observatorulph.ro?
Nu scrieți și nu trăiți în grabă! Evitați limba de lemn, scrieți și vorbiți clar, corect și coerent!
Exprimați politețe, demnitate, responsabilitate prin cuvintele pe care le rostiți! Citiți și încurajați-vă copiii să citească!

Foarte frumos …limba noastra i o comoara ….Felicitari !