La prima vedere, pare a fi o școală ca oricare alta. Cu săli de clasă spațioase, dascăli ce au, înainte de toate, multă răbdare, și copii ce stau în bănci, cu ochi mari și curioși, ațintiți către omul de la catedră. Nu este, însă, o școală oarecare. Este una, singura din țară, unde învață copiii ce ajung să fie internați pentru diferite probleme de natură psihică. Aduși de proprii părinți sau de personalul din centrele de plasament, copiii ce ajung la Școala Sanatorială de la Spitalul de Psihiatrie Voila află aici că nu sunt cei mai răi de pe lume. Că și ei au o șansă, că și ei merită să fie iubiți și acceptați, că și eu drepturi ca oricare alt copil mai… norocos decât ei!
Școala Sanatorială de la Spitalul de Psihiatrie Voila este școala – spital, dacă o putem numi așa, unde sunt modelate, în primul rând, caractere „crude”, deloc pregătite, din cauza traumelor mai mari sau mai mici suferite, să facă față vieții. Sunt copiii care nu au avut șansa să ia tot ce mai bun din lumea asta și a căror copilărie seamănă, din păcate, cu un film prost pe care, la final, regreți că l-ai văzut. Numai că nu există buton de rewind… Iar aceste suflete stigmatizate se trezesc „adulți” mult prea devreme.
Stigmatizați la ei acasă, tratați cu afecțiune la Voila
Sunt 60 de paturi la psihiatrie pediatrică. Vin copii – problemă, cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani. Au fost internați și copii mai mici, de 5 ani. Stau aici de la două săptămâni până la o lună, chiar două, în funcție de gravitatea cazului. Sunt copii cu întârzieri mintale, tulburări emoționale, de opoziție și comportament sfidător sau tulburări hiperkinetice cu deficit de atenție (ADHD). Agresivitatea fizică ori verbală e motivul pentru care ei ajung să fie internați la Voila. Sunt stigmatizați și la ei acasă și în colectivități. Sunt acei copii considerați „răi, inadaptabili și puși, în cele mai multe cazuri, în ultima bancă din clasă pentru a nu strica grupul. Ajung aici aduși de părinți sau, în cele mai multe cazuri, de angajați ai centrelor de plasament unde se află instituționalizați. Vin din toată țara, chiar și de la distanțe uriașe, gen Maramureș, Vrancea sau Hunedoara, dar fiind faptul că în România nu mai există un astfel de spital – școală. Ar mai fi ceva similar, la Bușteni și Mangalia, însă, doar pe parte de recuperare medicală, nu psihiatrie, ne spune managerul unității, Irina Minescu.
Ionuț a ajuns la Voila fiindcă s-a apărat cum a știut el de „lumea rea”
Ionuț a terminat clasa a treia. Timp de o lună a învățat la școala -spital de la Câmpina, adus aici cu tulburări de comportament. A urmat tratamentul și, în paralel, și cursurile școlii. La externare, notele primite aici au ajuns în catalogul clasei de unde a fost retras, temporar, pentru internare și sprijin specializat. Brunet, cu ochelari, și o cu față mereu tristă. Niște ochi ce exprimă suferința copilului umilit, înjurat, batjocorit de către colegii săi de acasă. „Acasă” pentru el e totul, chiar dacă nu i-a fost bine. S-a apărat cum a știut el de „lumea rea”. Cum? Fiind la fel de rău! Un mecanism dezvoltat pentru autoprotecție.
Bătută de asistentul maternal, Ioana a fost tratată la spitalul de la Câmpina
Ioana este o altă fetiță internată la Școala Sanatorială a Spitalului de Psihiatrie Voila. A terminat clasa a VI-a. Copila se află în sistemul de protecție al statului, ajungând aici după ce asistenta maternală care ar fi trebuit să aibă grijă de ea, o bătea. Școala e tot ce are și de aceea s-a bucurat că nu trebuie să renunțe la carte cât timp a fost internată pentru recuperare și terapie. Îi place istoria, îi place și matematica și se bucură că, în locul acesta, ea nu e doar… un bolnav.
„Faptul că acești copii încearcă, pe cât se poate, să păstreze un ritm firesc al vieții, mergând la școală, îi apropie de normalitate. Unii au nevoie de medicație, alții nu. Cu unii se lucrează mai greu, alții sunt maleabili. Unii recidivează și ajung iar la noi, alții nu. Cu toții, însă, duc lipsă de afecțiune și înțelegere. Vin din medii defavorizate sau din case de copii, unde se înrăiesc și dezvoltă tot felul de comportamente anormale. Aici îi ajutăm să depășească traumele, le acordăm atenție și îi facem să se simtă importanți. Altfel îi pierdem. Și când spun asta mă refer la noi, ca societate” precizează Irina Minescu, directorul Spitalului de Psihiatrie Voila.
În ceea ce privește școala, aceeași Irina Minescu ne spune că programa e la fel ca pentru toți copii, numai metoda de predare diferă.
„Avem cadre didactice cu experiență, care au, însă, și acel modul de psihopedagogie special pentru a putea lucra cu astfel de copii. E nevoie de tact, e nevoie de răbdare mult mai mare și empatie. Profesorii nu știu diagnosticul copilului, dar știu să se adapteze, după evaluare, fiecăruia în parte. La externare, toții copiii primesc foaia matricolă. Sunt suflete care nu au primit niciodată o vorbă bună, o încurajare , un „bine” în catalog. Tot timpul ei au fost copiii din fundul clasei…”
Niciun copil nu se naște rău, el devine așa, citeam odată. Fiindcă imită comportamente greșite, fiindcă frica deghizată în disciplină pune stăpânire pe el, fiindcă primește dragoste „cu porția” sau nu o primește deloc, fiindcă nu știe cum sună din gura celor dragi lor un „te iubesc!” De care are atâta nevoie pentru a deveni adultul funcțional de mâine!
