Când vorbim despre copii abandonați de părinți și crescuți în centre de plasament avem, unii dintre noi, tendința de a nu le acorda nicio șansă, de a-i face să plece în viață cu acest handicap de „copil al nimănui”. Afli, însă, de Andreea, o tânără de 19 ani, intrată în sistemul de protecție al statului de la vârsta de 9 ani, care, astăzi, este studentă în anul I la Facultatea de Sociologie și Comunicare (specializarea Asistență Socială) din cadrul Universității Transilvania din Brașov. Tot ea, Andreea, s-a înscris și la cursurile Facultății de Psihologie din cadrul aceleiași Universități. Și, da, tot ea, Andreea, copilul crescut de stat, este tânăra ce a luat bacalaureatul cu media 9,19, iar la facultate a fost admisă cu nota 9,18.
La vârsta de 9 ani, Andreea A.F. era instituționalizată în cadrul Complexului de Servicii Comunitare „Sfânta Maria” din Vălenii de Munte. A crescut, practic, acolo, a legat prietenii și, foarte important, a căutat mereu să își depășească condiția de copil nedorit de propria familie. Cum altfel, decât învățând! Anii au trecut, iar în noiembrie 2020, fata a fost transferată la Complexul de Servicii Comunitare „Sfânta Filofteia” Câmpina – Serviciul Social Apartamente Studenți. Practic, tot statul, prin DGASPC Prahova, va fi cel care o va sprijini pe tânără să își termine studiile. Și asta pentru că un copil pentru care a fost instituită măsura de protecție va fi ajutat de către autorități până la vârsta de 26 de ani, cu condiția să urmeze o formă de învățământ.
Dincolo de asta, tânăra studentă, pasionată de tot ce înseamnă călătorii și cunoaștere de oameni noi, s-a întors, zilele trecute, din Luxemburg, unde a participat la programul Erasmus Plus ”Let s play together, inclusion through sports and childhood games”. Cu puțin noroc, va retrăi o experiență similară, de data aceasta, în Franța, în luna august.
Pierdută în lumea „oamenilor mari”, a găsit forța de a se autodepăși
Andreea nu vrea să vorbească prea mult despre familia care a renunțat la ea și a dat-o în grija statului. A fost o traumă ca, la 9 ani, o copilă de clasa a II-a să înțeleagă de ce trebuie să plece din locul pe care ea îl numea „acasă” și de ce niște străini o iau și o duc departe de frățiorii ei. Mereu i-a privit, cu lacrimi în ochi, pe copiii ținuți de mână de către mami și tati. Mereu a tânjit să simtă ce simt ei. A vrut și ea să fie bogăția cea mai mare a unei familii, să fie iubită, încurajată, ocrotită, să nu se simtă pierdută într-o lume a „oamenilor mari”. Nu a trecut nicio zi fără ca ea să nu se întrebe de ce nu a avut parte de toate astea și dacă a greșit cu ceva, copil fiind.
Prea săraci să fie părinți
Are acum, mare fiind, și răspunsul: părinții biologici au fost prea săraci, cu prea multe guri de hrănit și prea multe cheltuieli pe care nu au avut din ce să le suporte. Andreea nu le-a purtat niciodată „pică” acestora, deși a suferit că nu a avut cui spune, zilnic, „mamă” și „tată”. Într-un fel, a înțeles că, poate, așa a fost mai bine pentru ea. Că Dumnezeu a avut alte planuri. Vorbește ocazional cu ei, dar legătura sufletească e demult pierdută…
Andreea vrea să devină asistent social. Experiența personală o va ajuta…să ajute
De mică, Andreea a înțeles că doar școala și studiul intens o vor ajuta să scape de acest handicap sufletesc și să ajungă, într-o bună zi, „om între oameni”. A muncit mult, o face în continuare și speră să devină asistent social. Să ajute și ea alți copii abandonați de familii în grija statului. Să le fie alături atunci când aceștia nu vor știi care le este drumul corect în viață. Să îi sprijine, să îi sfătuiască și, mai ales, să le vorbească din experiența personală. Aceea a copilului care nu a acceptat eticheta de „abandonat” și care nu a permis nimănui, niciodată, în ciuda timidității, să o catalogheze drept „fata care a crescut la orfelinat”.
Pe lângă aspirațiile pe care tânăra studentă le are, pe lângă o atât de bună organizare de care dă dovadă în fiecare capitol al vieții sale, Andreei îi plac călătoriile, îi place să deseneze și să danseze. Simte că așa își poate exterioriza sentimentele, simte o descătușare sufletească ori de câte ori are în față foaia pe care își așterne trăirile ori atunci când se mișcă pe ritmul muzicii.
Andreea este doar un exemplu. Din care putem înțelege, dacă avem deschiderea necesară, atât de multe. Pentru ea, modelele care au pregătit-o pentru viață, au fost oamenii plătiți să facă asta. Ei au fost barometrul care i-au spus, mereu, care-i calea de ales. Tot de la ei, oamenii plătiți de stat, a învățat ce înseamnă încrederea în sine și în deciziile luate. Încredere clădită, de multe ori, pe un morman de eșecuri, de dezamăgiri și căutări. Dar, niciodată, renunțând la visul tău!
