Adevăr sau mit? Lista legendelor țesute în jurul Lacului Bisericii din Câmpina, locul unde o mireasă s-ar fi sinucis din dragoste

1

Lacul Miresei sau Lacul Bisericii de la Câmpina este un loc plin de controverse și asta fiindcă, dincolo de frumusețea și liniștea pe care ți le oferă, ascunde legende locale despre blesteme, sinucideri și accidente mortale. Aflat în imediata apropiere a Bisericii ”Sfinții Voievozi” din cel de-al doilea municipiul al județului, este unul dintre cele mai frumoase locuri ale zonei. A fost amenajat în urmă cu câțiva ani și este o destinație extrem de căutată, în special vara, dar și o atracție care inspiră teamă din cauza poveștilor ”țesute” în jurul lui. Asta deși, potrivit spuselor istoricilor locali, ”totul este o fabulație, un artificiu de marketing, menit să întrețină plăcerea cu care anumiți oameni gustă astfel de povești macabre ce nu au nicio picătură de adevăr în ele”.

Se spune, printre localnici, că în fiecare an, lacul de 300 de metri lungime și mai puțin de 10 adâncime, își cere “tributul”. Și asta din cauza poveștilor care circulă și care, pur și simplu, te înfioară. Una dintre ele vorbește despre existența, în jurul anului 1200, a unei mănăstiri de călugări în care au avut loc păcate grele, iar Dumnezeu i-a pedepsit pe bărbații care nu au respectat jurământul de credință. O furtună iscată din senin într-o noapte a distrus lăcașul, împreună cu chiliile, monahii găsindu-și sfârșitul pe fundul lacului.

O a doua legendă povestită de localnici este a unei biserici care exista pe acest loc, în jurul Primului Război Mondial. În timpul unei slujbe, biserica s-a prăbușit din senin peste toți enoriașii aflați înăuntru și,  pentru ca nici unul să nu găsească scăpare, pentru că erau păcătoși, o apă mare a acoperit biserica și i-a înghițit pe toți. Se spune că, atunci, un preot, aflat și el în biserică, a proferat un blestem asupra locului: așa cum se îneacă el, să se înece și alții.

Tot de lacul de la Câmpina  se leagă și povestea unei tinere nefericite în dragoste, legendă care ar fi dat și unul din numele apei. O fată pe care părinții au forțat-o să se mărite, împotriva voinței ei, cu un bărbat urât, bătrân, dar bogat, deși ea iubea pe altcineva, s-a aruncat în apă în ziua nunții, îmbrăcată în rochie de mireasă. Dimineața, pe luciul apei, nu mai erau decât voalul alb și florile de lămâiță.

Mulți dintre câmpinenii care locuiesc în apropierea lacului povestesc că, în nopțile cu lună plină, mireasa nefericită apare plutind pe lac. Legendele despre biserica scufundată sau mireasa sinucigașă sunt acceptate de unii dintre localnici cu imaginație bogată, pe când scepticii spun că sunt povești scornite. Este cert, însă, că foarte multe persoane, în special bărbați tineri, și-au găsit sfârșitul în lac.

Unii pentru că s-au sinucis, atrași irezistibil de apa tulbure și adâncă, alții pentru că s-au înecat la scăldat, în condiții inexplicabile. Despre sinucigașii bărbați se spune că vin ca hipnotizați pe cărarea care duce spre lac. Sunt „aleși“ de mireasă și merg spre apă ca și cum ar merge la întâlnirea cu o femeie, fără a putea fi opriți.

În toate cazurile, morțile au fost precedate de un vuiet al lacului, un freamăt bizar care se aude în fiecare an din adâncuri. Este semn că apele cer „suflet de om tânăr, în special de bărbat”, după cum se exprimă localnicii.

Pe vremuri, bunicii avertizau copiii să nu meargă la scăldat câteva zile după ce apa își cerea tributul, adică după ce lacul „urlase“. De fiecare dată, fenomenul era urmat de un înec al vreunui băiat sau bărbat. O bătrână care locuia în apropiere cocea o pită de casă, în care înfigea o lumânare.

Când „dădea de mâncare“ lacului, pâinea respectivă se oprea într-un loc sau altul, în care erau găsite ulterior trupurile celor înecați, deși aceștia fuseseră căutați în zadar de localnici curajoși, care se scufundau în lac. În acest mod, cu pâinea în care se afla o lumânare, cu câțiva ani în urmă, au fost găsiți și doi îndrăgostiți care au ales să se sinucidă decât să fie despărțiți. Indiferent, însă, de toate aceste legende, indiferent dacă sunt sau nu crezute,

Lacul Bisericii din Câmpina reprezintă unul dintre cele mai importante puncte turistice ale orașului, iar legendele create în jurul lui nu fac altceva decât să sporească imaginația și ,,setea,, de mister și necunoscut a multor oameni care ajung în zonă.

La începutul acestei luni, lacul a fost populat cu aproximativ 500 de kilograme de pește. Cei de la AGVPS susțin că vor fi introduse o serie de restricții privind pescuitul pe Lacul Bisericii și asta pentru a fi menținută cât mai mult populația de pește ce contribuie la curățarea naturală a apei.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

1 COMENTARIU

  1. Am trecut acum câteva zile pe lângă lac. Este plin de alge, asa cum nu l-am văzut niciodată, din 72 de când bunicii mei se mutasera pe Muscel.
    Așa că puneți mâna și curățați-l ca nu mai este o atracție, ci o mare mizerie.

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău