- Publicitate -

Cum se pregătesc elevii echipei de robotică de la Colegiul Național ”N. Grigorescu” din Câmpina pentru profesiile viitorului – FOTO/VIDEO

Generații de tineri care se nasc cu ceea ce înseamnă tehnologie în propriul ADN. Care atunci când se reunesc, fac schimb de idei, experimentează și construiesc noi sisteme, programe sau roboți, ce ar putea contribui la un viitor ”altfel”. Este și cazul echipei de robotică de la Colegiul Național ”Nicolae Grigorescu” din Câmpina, care, recent, a obținut medalia de argint la concursul FIRST Tech Challenge, secțiunea Inovație, desfășurat la București.

Tineri care creează tehnologie, nu doar o consumă

Sunt copii, 15 la număr plus 3 voluntari, mulți  de clasa a IX -a, ce vor să aducă schimbarea în lume atunci când vorbim de tehnologie. Aflați la a treia participare de gen, tinerii, alături de mentorii lor, au învățat tot ce înseamnă proiectarea, construirea și programarea unui robot. ”Ultimate Goal Remote Game Sets” a fost tema lansată în cadrul competiției de anul acesta, concursul fiind catalogat drept cel mai mare concurs național de robotică, la care participă anual, pe regiuni, peste 100 de echipe din țară ( aproximativ 2000 de elevi de gimnaziu și liceu).

Echipa Undefined RO 112 e o echipă de tineri ambițioși, extrem de conștiincioși și pasionați, evident, de fizică și informatică.  S-au format alianțe și au lucrat împreună pentru a duce la îndeplinire sarcinile și a obține cel mai bun rezultat. Asta în ciuda restricțiilor impuse de pandemie, care i-au împiedicat să se întâlnească fizic atât cât ar fi fost nevoie.

”Noi, în primă fază, nici nu am crezut că vom participa și, iată, ne-am întors acasă cu un onorat loc al doilea, din zecile de echipe participante. Pun preț pe ceea ce înseamnă instruirea acestor tineri întrucât tehnologia și digitalizarea sunt șanse importante pentru România de a reduce diferențele față de țările mai evoluate. Avem nevoie de copii pasionați să creeze tehnologie, nu doar să o consume” a spus mentorul echipei de robotică de la CNNG, Cătălin Chițu.

Cine se va bucura de genialitatea lor mai târziu? Noi sau alții?

Mihnea Manta, liderul echipei de robotică ce s-a întors acasă cu locul al II-lea de la această competiție, este pasionat de tehnologie încă din clasa a VI-a. Nu știe încă dacă va urma, după finalizarea clasei a XII-a, Universitatea Politehnica sau o va lua pe urmele fostului său coleg , admis, anul trecut la Imperial College din Londra.

”Este o șansă pentru fiecare dintre noi să ne pregătim pentru profesiile viitorului. Tehnologia chiar poate schimba lumea, iar roboții ne pot fi utili în foarte multe domenii. A fost a treia participare pentru noi și am constatat că ne-am îmbunătățit abilitățile, în ciuda faptului că doar o lună și jumătate am lucrat împreună. În rest, din octombrie până în martie, din cauza pandemiei, fiecare muncit pe cont propriu. Ne-am adunat ideile și mă bucur foarte mult că robotul nostru a câștigat argintul. Cred că au contat foarte mult corectitudinea jocului, munca depusă și, bineînțeles ideile originale pe care , alături de colegi, le-am pus în practică” a spus Mihnea.

Participările echipei de robotică la competiții sunt posibile datorită sponsorilor ce se implică activ în susținerea acestor copii de-a dreptul geniali când vine vorba de IT. Evident, alături de ei se află și părinții care fac sacrificii mari pentru performanța copiilor lor, dar și mentorii acestora, implicați activ în punerea în practică a ideilor inovatoare pe care acești tineri le au.

VIDEO

FOTO

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Sunteți mulțumiți de activitatea primarului Andrei Volosevici în cei doi ani de mandat?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Când revin ploile în Prahova. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

După o perioadă cu temperaturi mult scăzute față de cele normale și ninsori în zona de munte, meteorologii au anunțat, luni, că această săptămână...

TCE Ploiești: Se suspendă, începând cu 1 octombrie, traseu 40 barat

SC Transport Călători Express (TCE) a anunțat, luni, suspendarea, începând cu 1 octombrie, a unui traseu în Ploiești. Este vorba de traseul 40 barat,...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Când revin ploile în Prahova. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

După o perioadă cu temperaturi mult scăzute față de cele normale și ninsori în zona de munte, meteorologii au anunțat, luni, că această săptămână...

TCE Ploiești: Se suspendă, începând cu 1 octombrie, traseu 40 barat

SC Transport Călători Express (TCE) a anunțat, luni, suspendarea, începând cu 1 octombrie, a unui traseu în Ploiești. Este vorba de traseul 40 barat,...

Un medic cardiolog prins în flagrant când lua mită 1.000 de euro

Unul dintre cei mai cunoscuţi medici cardiologi din Timişoara a fost prins în flagrant când lua mită 1.000 de euro. Marian Gaşpar, șeful Secţiei de...

Castelul Peleș, promovat în cadrul unui eveniment ce reunește 3000 de invitați de rang înalt din întreaga lume

Castelul Peleș din Sinaia este unul dintre  obiectivele turistice promovate de Ministerul Turismului, în cadrul Conferinței Plenipotențiarilor Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor. La eveniment participă...

Un șofer băut a plonjat cu mașina în albia râului

Un accident soldat, din fericire, doar cu pagube materiale, a fost înregistrat seara trecută, pe raza comunei Matița, sat Păcureți. Un șofer a pierdut...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -