- Publicitate -

Am încercat și alte cofetării din Ploiești. Sper să nu se supere iar unii :)

În urma articolului anterior ”Am încercat produsele mai multor cofetării din Ploiești și împrejurimi. Ce (nu) mi-a plăcut” s-a iscat un val de reacții, mai mulți susținând o cofetărie sau alta. Mai mult, ca de obicei, am fost suspectați de reclamă mascată, ceea ce nu a fost cazul. La noi materialele publicitare sunt marcate evident cu (P). Dacă nu vedeți acest (P) este doar o experiență, care poate fi negativă sau pozitivă. Mă îndoiesc profund că cineva ar fi acuzat materialul cu căpșunile din Kaufland (pe care îl puteți citi AICI) de publicitate negativă. A fost doar o experiență. În caz contrar ar fi fost marcat corespunzător cu… (-P). 🙂

- Publicitate -

Să revenim însă la cofetăriile noastre…

Pe Oli, cea din BIG Sud, o știu de ceva vreme. A fost o perioadă, acum vreo câțiva ani, când luam savarine de la ei. Până când, după ce în repetate rânduri am fost dezamăgiți de siropul din ce în ce mai dulce, am renunțat. Am rămas la fursecuri și paleuri.

Apoi, periodic, am mai încercat ba o ruladă, ba o amandină. Nu excelează, dar sunt ok. Ultima experiență a fost cea cu prăjitura Buburuză. Bineînțeles că, la solicitarea expresă a copilului atras de aspectul fix de buburuză al prăjiturii, am zis să încercăm. Proastă decizie! Puteam să iau una-două, dar am zis să fie pentru toată lumea acasă, așa că am luat 5.

Timp de 3 zile ne-am chinuit să le terminăm. Să ne înțelegem, erau proaspete, dar greu de digerat, ca să spun așa, chiar și pentru copiii leșinați după dulciuri. Reclamațiile au fost ba că e prea tare fondantul, ba că ciocolata e beton și are gust de ciocolată „la kil”, ba că frișca sau crema roz (nu mi-e foarte clar ce era pentru că părea a fi o combinație între cele două) din interior este grețoasă. Cert este că, după 3 zile, am luat pachetul cu ce mai rămăsese din frigider și l-am pus direct la coșul de gunoi.

Și nu, nu voi mai cumpăra de acum încolo prăjituri după formă. Pot fi cele mai frumoase floricele sau cele mai simpatice personaje de desene animate. Rămânem la clasice.

În ceea ce privește cofetăria Oli, ne vom întoarce iar la fursecuri, paleuri și fondante. Sper ca măcar pe acestea să le păstreze bune.

- Publicitate -

Țin să subliniez că e chestie de gust și preferințe. Prăjiturile de la Oli sunt proaspete, nu s-a întâmplat niciodată să luăm ceva și să fie vechi, dar rețetele după care sunt făcute par a folosi ingrediente de proastă calitate. Am mai mâncat prăjituri cu fondant sau cu ciocolată și contează mult calitatea acestora. Finețea ciocolatei, grosimea fondantului, untul care se folosește la prepararea cremei sunt detaliile care fac diferența.

Sâmbătă, înainte de Paște, căutam ceva prăjituri fără zahăr. Bineînțeles că ne-am dus țintă la cofetăria Andrei, unde știam sigur că au. Ghinion. Le terminaseră pe toate iar, cu jumătate de oră înainte să întreb eu, dăduseră și ultimul tortuleț. Așa că ne-am văzut de treabă.

Drumurile în ziua aceea ne-au dus prin zona Pieței 9 Mai. Mi-a atras atenția reclama de la stradă „Cofetăria Narcisa”. Parcă auzisem de ea. Și mi-am adus aminte și unde. La articolul anterior fuseseră multe persoane care o recomandaseră așa că am zis să încerc și acolo.

- Publicitate -

Odată intrată în incintă am avut un moment de ezitare. Arăta ca o gheretă ceva mai largă, ca un spațiu comunist expirat. Primul imbold a fost să fac stânga-mprejur și să o tai de acolo. Mai ales că la întrebarea mea: „Prăjituri sau tort fără zahăr aveți?”, mi s-a răspuns că nu aveau pentru că în ziua respectivă nu le aduseseră de la laborator. Am vrut să plec când una dintre vânzătoare mă întrebă foarte amabilă: „Dar cu altceva nu te pot servi?”

Într-o fracțiune de secundă m-am răzgândit. „Ia hai să văd care e treaba cu cofetăria asta! Tot trebuie să iau ceva dulce de Paște…”

După ce m-am zgâit puțin la vitrinele pline, nu îmi făcea nimic cu ochiul. Recunosc, eram sub impactul aspectului incintei. Până la urmă am ales, din cauza denumirii, prăjitura Snickers și un tort de ciocolată cu vișine. „…dar să fie mic, vă rog, cel mai mic.”, i-am spus vânzătoarei. Mi-era să nu arunc banii pe geam. Deja îmi imaginam creme grețoase și vișine înghețate. Mai ales că, și în cazul prăjiturilor și în cazul tortului, prețul era unul mai mult decât decent.

- Publicitate -

Am ieșit de acolo cu tortul într-o mână și sacoșa de prăjituri în cealaltă. „Să nu spui că ai găsit în chestia asta prăjituri fără zahăr!”, mă luă soțul în primire. „Aaaaa. Nuuu, dar am luat altceva!”. „…care va ajunge tot la gunoi?”, mă ironiză având în vedere experiența buburuzelor de la Oli. Am tăcut și m-am făcut că nu aud. Avea dreptate. Mai ales că și acum mă aruncasem tot la… 5 prăjituri.

Ce să vă spun? A fost bătaie pe ele! Surpriza a fost majoră privind calitatea produselor. Prăjiturile s-au evaporat de-a dreptul acasă și, da, chiar au gust de baton Snickers, iar tortul a avut mare succes.

Surprinzător, deși au aceleași prețuri ca la Oli, prăjiturile de la Narcisa se aseamănă mai degrabă la calitate cu cele de la Andrei.

- Publicitate -

Da, aș fi făcut o mare greșeală dacă mă luam după aspectul incintei și plecam fără să cumpăr nimic. Trecem în felul acesta și Narcisa pe lista noastră de preferate. Dacă vom mai ajunge în zonă, în mod sigur nu vom evita să cumpărăm de acolo.

Alte idei de cofetării bune mai aveți? 🙂 Oricum, va urma…

sursa foto: cofetaria-narcisa.ro

- Publicitate -

 

 

 

 

Provocarea observatorul prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

18 COMENTARII

  1. Cofetăria Ana State e TOP!!
    Chiar vă rog să încercați torturi/prăjituri.Au foarte multe creme,fine,cu gust.Nimic NU e grețos la ei!

  2. Mie îmi plac foarte mult prăjiturile și tortutile de la cofetăriile Delice. În mod special prajitura Becolade ( au si tort) și prajitura Trilogia. Specific , cele două sunt p referatele mele. Am încercat prajitura Becolade de la mai multe cofetării dar nu se compară niciuna cu cea de la Delice.
    Prăjituri bune mai au la cofetăria de la complexul mare , este undeva pe laterală, lângă o brutărie , din păcate nu îmi amintesc numele…

  3. Prăjituri bune de cofetărie găsiți și la Hala in statie la Coreco,dar și langa patiseria La minut .
    Nu sunt rele nici cele de la Cora,Carefour sau de la cofetăria din fața intrării principale in Hale.
    Cele mai bune sunt cele făcute de mine,dar trebuie timp mult și nu îl prea am,mai sunt și la dieta .Asa că din când în cand mai cumpăr cate 2 prăjituri din oraș sau de la București .
    Stiu să prepar vreo 8 feluri de creme de prăjituri de cofetărie,la fel diverse blaturi inclusiv cel de bezea învățate la cofetăriile Ambasador și la Intercontinental la Bucuresti.
    La prăjituri in general trebuie respectate gramajele,temperaturile,
    tehnologia.Trebuie cantar,scule de mixare,termometre,tăvi anume și răbdare și timp.Dar ies mult mai bune decât în comerț.
    Vine sezonul fructelor proaspete . încercati o tarta cu o cremă ușoară de vanilie, chiar si cu blat cumpărat sau cu bărcuțe cumpărate.Bateti ca la omleta 2 oua,cu 3 linguri de zahar presărați ca pe sare 1 plic de budinca de vanilie amestecând tot timpul.Puneti in 0,5 l de lapte cald și mestecați pe foc până se îngroașă.Dupa răcire puneti pe blatul de tarta și ornați cu fructe proaspete.
    Ușor și de sezon este și tortul Pădurea neagra chiar și cu blat cumpărat.Vezi pe YouTube rețeta.

  4. Cofetăriile Acapulco, Ana State și Lani din punctul meu de vedere sunt cele mai bune din oraș. Mai alternez pentru ca au prăjituri/torturi ce nu se aseamănă între ele. În afara de clasicele Amandine, Savarine, Ora 12 și Trilogie. Desigur, gustul difera un pic la fiecare cofetărie în parte la prăjiturile menționate.

  5. Cofetăria Narcisa este și la Complexul Mic. Noi luăm de acolo mereu.
    La Oli am avut o experiență neplăcută. Cea de la Nord. Am fost la ora 18,30 și deși închideau la ora 19 am avut marea surpriză să nu pot plăti cu cardul pentru că făcuse casa vânzătoarea și ne-a vorbit și foarte urât. De atunci nu mai intrăm acolo.

  6. Simply Delicious by Anna!
    Strada Clementei nr 9A.
    O coferarie artizanala micuta, prajituri extrem de bune si proaspete, cu ingrediente naturale, oameni faini.

  7. Există o cofetărie,, Ana State ,,..au preturi ceva mai mari,este corect..dar au calitate!
    Am comandat un tort tiramisu,. l-am văzut expus în geam, în cofetărie…, l-am cumpărat enervată de preț…dar acasă am realizat că era cu adevărat bun și merita toți banii…

  8. Ana State e de top, intr-adevar, dar vazand preturile, adica 10 roni o prajitura…doar m-am uitat in vitrina am inghitit in sec si am plecat.Ar fi trebuit sa dau 100 roni sa iau de Pasti ceva dulce de la ei…nu m-am indurat…dar copiii iau cate 2-3 prajituri uneori si sunt……de top.

  9. Din punctul meu de vedere, toate cofetăriile din Ploiesti sunt varza și unele au și niște preturi exorbitante , enumăr câteva dintre cele mai renumite. Andrei, Ana State , DoelPan, Acapulco, Delice am încercat și de la Delicios by Ana bunicele având în vedere prețul ma așteptăm să fie mult mai bune, Ana State varza și extrem de scumpe. Cele mai bune sunt cele făcute de tine bineînțeles sa te și pricepi ca nu toate muștele fac miere.

  10. Gusturile nu se discuta. Personal, prăjiturile de la narcisa mi s-au părut mereu făcute cu cele mai proaste ingrediente. Deși cofetăria este lângă mine, după 2-3 experiente de genul „margarină pe cerul gurii”, am preferat sa merg la Ana State, unde nu am rămas niciodată dezamăgită de calitate.

  11. Încercați cofetăria Evacakehouse pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino nr 222. Cred că este cea mai bună cofetărie din Ploiesti, au produse de calitate făcute cu ingrediente naturale, încercați eclerurile, sunt nemaipomenite.

  12. Evacake House pe Cantacuzino, după încercări la toate cofetăriile din oraș. Ingredientele sunt de calitate, iar personalul și proprietara cofetăriei stau de vorbă cu tine și îți dau toate informațiile solicitate. Chiar e ce trebuie!

  13. Abia asteptam si episodul urmator sa vedem cine se califica! Dar am vrea sa vedem poze cu produsele respective sa ne convingem macar partial de ce zici tu, ca de gustat oricum nu putem, si nicidecum fotografii alese de pe un site!

  14. Evacakehaouse este de departe o cofetarie de top. Da, are preturi mai mari decat celelalte cofetarii, dar dupa ce am cumparat prajituri de aici, am renuntat la toate celelalte. Nici o prajitura nu seamana cu altele „clasice”, iar gustul este desavarsit. Incercati si abia astept comentariile dumneavoastra!

  15. Toate cele mentinate in articol,o apa si in pamant.Foarte prost sta Ploiesti la acest capitol, prafuri si margarina la greu,qspect comunist majoritatea..De când s-au deschis cofetarii artizanale,nu as mai manca din cele comerciale nici plătită.Astfel,cea mai buna varianta in opinia mea este Simply delicious by Anna,urmata de Evacakehouse..restul,maaargarinaaaa si prafut!

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Află cum poți sprijini campania de informare publică a colegului Mihai Nicolae

Colegul nostru, Mihai Nicolae, s-a aflat astăzi în a patra zi a campaniei sale de informare a cetățenilor despre starea critică în care se...

Noi mărturii ale foștilor angajați ai firmei SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, acuzată că a „țepuit” salariații și clienții: „Managerul mă punea...

După publicarea articolului Foști salariați ai firmei de construcții SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, reclamă faptul că au fost țepuiți. Angajator: „nu...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Află cum poți sprijini campania de informare publică a colegului Mihai Nicolae

Colegul nostru, Mihai Nicolae, s-a aflat astăzi în a patra zi a campaniei sale de informare a cetățenilor despre starea critică în care se...

Noi mărturii ale foștilor angajați ai firmei SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, acuzată că a „țepuit” salariații și clienții: „Managerul mă punea...

După publicarea articolului Foști salariați ai firmei de construcții SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, reclamă faptul că au fost țepuiți. Angajator: „nu...

Electrica Furnizare își disperă clienții! Facturi întârziate și ”încărcate”

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au discutat la Observatorul Prahovean LIVE despre facturile emise cu întârziere de Electrica, dar și despre...

De ce merită să investești în decorarea locuinței cu piatră naturală. Care sunt avantajele

Într-o lume în care sustenabilitatea și durabilitatea devin criterii esențiale în alegerile noastre cotidiene, piatra naturală se distinge ca o opțiune preferată pentru amenajări...

Cum au fost sancționați poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să comită tragedia de la 2 Mai

În vara anului trecut, Vlad Pascu, un șofer drogat, a provocat un accident rutier în zona Stațiunii 2 Mai. În urma impactului, au murit...
Emisiuni
- Publicitate -

Se asfaltează Bulevardul Castanilor. Cum vor circula șoferii

Primăria Ploiești anunță că vineri, 29 martie, vor fi reluate lucrările de reparație la Bulevardul Independenței. În prima etapă se va turna stratul de asfalt...

Scandal monstru la o școală din Ploiești. Ce s-a întâmplat după ce s-au certat două eleve

Incident la Școala Candiano Popescu din Ploiești. În această dimineață, o femeie a sunat la 112 să anunțe că fiica sa fost agresată verbal...

Pensionarii cu pensii de până la 3500 de lei vor beneficia de gratuitate la transport în Ploiești

Pensionarii cu pensii de până la 3500 de lei vor beneficia, începând cu 1 aprilie 2024, de gratuitate la transportul în comun în Ploiești....

Tarifele RCA rămân plafonate până la 30 iunie 2024

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, prelungirea perioadei în care tarifele polițelor asigurărilor de răspundere civilă auto rămân plafonate. ”Măsura este necesară pentru a...

Domnule Volosevici, ce faci dacă te surprinde un cutremur la spitalul Schuller?

Zilnic, între orele 13 și 14, colegul și prietenul Mihai Nicolae îi invită pe ploieștenii care trec prin  fața sediului Primăriei să se oprească...
Emisiuni
- Publicitate -