De ce se enervează bărbaţii? Pentru că….femeile :) De ce se enervează femeile? Pentru că nu ne pasă! :)

1

Ne trezim buimaci şi primul lucru pe care ȋl facem este sã vizitãm baia. Baia, nu poate fi vizitatã deoarece este ocupatã. Ne enervãm. Aşteptãm pe hol şi ne amintim de povestea lui Stepan Stepanovici despre care se spune cã ar fi inventat step-ul. El locuia ȋn stepã , avea 9 copii şi…ca şi noi…o singurã baie. Ne enervãm ! Intrãm ȋn sfârşit ! “Reduta” a fost cuceritã !

Vrem sã ne spãlãm pe dinţi şi constatãm cã tubul cu pastã e gol. Ne enervãm. Apoi luãm mic-dejunul. Fãrã pâine, deoarece asearã, n-am mai gãsit. La magazinul din colţ avea doar chifle tari. Ce bune ar fi fost acum şi alea ! Mâncãm “gol”. Ne enervãm. Ȋnşfãcãm servieta cu laptopul şi ieşim nervoşi.

Ne suim la volan şi la prima intersecţie ne taie calea un inconştient cu un “bemveu” cu volan pe dreapta, ȋnscris ȋn Bulgaria. Intrã pe interzis ȋn mare trombã, lãsând ȋn urma lui un fum negru şi ecoul, reverberat prin boxele maşinii, al unei tânguieli (cu pretentii de melodie) cu referire directã la “banii si dusmanii” interpretului. Ne enervãm. Suduim ȋn gând. Apoi ne enervãm dublu deoarece constatãm cã suntem chiar ȋn dreptul bisericii. Motiv pentru care ne dãm palme peste gurã sperând cã poate, Dumnezeu nu ne-a auzit, ocupat fiind cu niscai confraţi de-ai noştri care se roagã fierbinte “ȋntru eliberarea bãilor lor”. Apoi ne enervãm triplu pentru cã am fost nimicnici langã Casa Domnului şi ne continuãm drumul.

Ajungem la muncã, unde suntem ȋntâmpinaţi de fix…nimeni. Pentru cã este Duminicã şi noi n-ar trebui sã fim acolo. Ar trebui sã fim la munte. La coadã la telecabinã alãturi de restul populaţiei active a ţãrii. Ne enervãm. De fapt, nici nu vrem sã plecãm la munte. La ora asta n-ar avea niciun rost, aşa cã preferãm sa ne plimbãm prin oraş. Ne pregãtim. Preţ de vreo douã ore jumate. Pentru cã…trebuie sã arãtãm impecabil ȋn caz cã “ne intâlnim cu cineva cunoscut” sau poate cu vreo creatoare de modã celebrã, care ne va face, nu-i aşa, o analiza vestimentarã completã. Ne enervãm.

Ȋn sfârşit plecãm…”per pedes”…desigur. La jumãtatea drumului…ne ȋntoarcem acasã, pentru cã “s-a lãsat cam frig”. Revenim acasã. Ȋmpreunã. Cã doar nu ramânem singuri pe stradã “sã se lege toţi golanii de noi”. Ne enervãm. Acasã, trecem “o fugã” pe la baie. Puţin, doar vreo orã, pentru un mic retuş de machiaj şi pentru a ȋmbrãca o alta bluzã, ȋnlocuind-o cu cea de pe noi. Care “era prea demodatã si nu venea bine cu sandalele cele noi”. Ne enervãm. Ne trece repede deoarece apucãm sã vedem jumãtate dintr-un film. Din care oricum n-am ȋnteles mare lucru pentru cã a trebuit sã cãutãm “sandalele cele noi” ȋntre cele 120 de cutii cu pantofi de pe şifonier. Ne enervãm.

Ȋn sfarşit plecãm. Am uitat de ce şi ȋncotro ? Nici nu mai conteazã pentru cã oricum s-a ȋnserat şi “ne dor picioarele ȋngrozitor”. Cel mai probabil de la sandalele cele noi. Restaurantele sunt ȋnchise desigur, uitasem. Terasele sunt pline ochi, motiv pentru care facem cale ȋntoarsã, acasã. Undeee ne asteaptã delicioasele: ciorbã de lobodã şi mâncare de urzici, deoarece, nu-i aşa ? suntem ȋn post şi rugãciune. Ne enervãm. Nu, nu ne enervãm. Pentru cã ȋn post, n-avem voie sa ne enervãm. Pe drum, oprim la magazinul din colţ de unde cumpãrãm…chifle tari. E tot ce mai gãsim la ora aia. Ajungem acasã, obosiţi, sleiţi, dupã o zi grea, obositoare, enervantã.

Deschidem o bere şi aprindem televizorul pentru a urmãri cealaltã jumãtate din film. Când toţi erau pe punctul de a-l descoperi pe odiosul criminal…suntem chemaţi urgent la masã. Ne enervãm. Mâncãm cu noduri şi ne picã greu. Da, uneori chiar şi ciorba de lobodã picã greu. Ȋncercãm sã intrãm la duş. Baia, desigur e ocupatã. Ne enervãm. Asteptãm rãbdãtori sã se elibereze, ȋn timp ce restul filmului ruleazã prin faţa ochilor noştri, fãrã noimã, pentru cã, de obosealã, “ochii ne-au cãzut ȋn gurã” şi finalul apoteotic ȋl urmãrim…“printre dinţi”. L-am “vãzut” şi p’ãsta ! Ne enervãm. Ne gândim cã ȋl vom revedea sigur duminica viitoare, alãturi de celelalte 48, “restante”. Pentru cã,  Duminica viitoare…nu-i aşa ?…vom fi mai liniştiţi, mai calmi şi nu ne vom mai enerva.

Punem ȋn sfârşit capul pe pernã. Moş Ene ne dã târcoale şi ne leagãnã ȋncet, ȋncet, apoi din ce in ce mai tare şi simţim o cãldurã care ne inundã tot corpul. Sunt doar mãinile lor calde. Care ne zgâlţâie frenetic deoarece pisica a fost uitatã afarã şi “trebuie adusã ȋn casã sãrãcuţa”. Ne enervãm. Luãm pe noi o geacã şi ieşim ȋn cãutarea felinei agasante. O strigãm. Ne-a auzit. Vine. Slavã Domnului ! O ţinem ȋn brate. Ea toarce, noi tremurãm. Dar ne ȋncãlzim reciproc ȋn timp ce adulmecãm ȋmpreunã liniştea oraşului. Totul e placid, duminical; precum numele celebrului tenor spaniol. Brusc, ne amintim cã mâine va fi Luni.

Motiv pentru care, pentru ultima oarã pe ziua de azi… ne enervãm.

De ce se enerveazã uneori femeile ?

Ne trezim şi primul lucru pe care ȋl facem este sã ȋi ȋntoarcem pe ei ȋntr-o parte, deoarece când dorm pe spate, sforãie groaznic. Ne enervãm. Bine ca baia e liberã. Normal ca e liberã ! Ei ȋncã dorm la ora asta, ce le pasã ? Dorm pânã târziu, ca jupânii. Iar când se trezesc, stau ca milogii pe la uşa bãii. Aşa le trebuie ! Când le spunem cã ne mai trebuie o baie, strambã din nas. Ne enervãm. Şi pentru cã mereu uitã sã cumpere pâine sau pastã de dinţi o sã lãsãm ȋnadins gol, tubul cu pasta. Poate aşa ȋşi vor aminti ce au de fãcut. Mic-dejunul va fi deasemenea vitregit de pâine. Si chiar dacã a mai ramas un colţ, se vor bucura de el…vrãbiutele. Nouã ne convine, doar suntem la dietã. Şi ei ar cam trebui sã fie…Hm, ȋi vedem cã suferã amarnic. Sã fie poate şi din cauzã cã ȋn dimineaţa asta am pregãtit omletã cu…jumãri 😊. Ce sã le facem !? De ce sunt uituci ? Unde le umblã mintea ? Chiar aşa, oare unde le umblã mintea ? Ne enervãm.

Ȋi vedem cã se pregãtesc sa iasã, probabil sã cumpere pastã de dinţi si pâine. Uneori işi iau cu ei, din reflex, servieta cu laptopul. Nişte ameţiţi. Mã rog…mãcar sã vinã cu cele necesare. Se ȋntorc dupã trei sferturi de ceas, nervoşi şi fãrã cumpãrãturi. Ȋşi varsã nervii pe noi, de parcã am fi de vinã pentru faptul cã azi e Duminicã. Ne enervãm.

Le propunem sã ieşim la plimbare şi tot ei se enerveazã. Deşi acceptã, se tolãnesc pe canapea şi stau cu ochii aţintiţi ȋn televizor, pasãmite ne aşteaptã pe noi sã ne ȋmbrãcãm. Noi suntem gata numaidecât. Ca sã nu mai spunem cã deşi de fiecare datã suntem gata primele, tot ei ies ultimii din casã; ce-o dura atâta sã ȋşi caute cheile sau sã-şi lege nişte amãrâte de şireturi ? Ca sã nu mai spunem cã se proţãpesc de fiecare datã ȋn pragul uşii ȋncercând sã ne convingã sã ȋmbrãcãm ceva mai gros pe deasupra, cã vezi-Doamne, ”seara se lasã rãcoare”. Pãi, pentru ce ne-am mai ȋmbrãcat aşa elegant dacã trebuie sã ne acoperim cu “ceva mai gros” ? Şi uite aşa, din cauza lor, cã sunt nişte mocãiţi, ȋntârziem de fiecare datã. Ne enervãm.

Pãi sigur cã e rãcoare seara ! Mare descoperire ! Tocmai de aceea e normal sã ne ȋntoarcem acasã şi sã schimbãm… pantofii…cu sandalele cele noi. Mai ales pentru cã le-am zãrit pe nişte ţoape care erau ȋncalţate cu pantofi asemãnãtori cu ai noştri, lucru dealtfel inadmisibil. Ne enervãm.

Ia uite domnule ! Acum se tolãnesc iar pe canapea cu ochii ȋn televizor ȋn loc sã ne caute sandalele. Ce dacã nu stiu cum aratã ? Sã afle ! Poate ȋn felul ãsta le remarcã şi ei, decât sã stea proţãpiţi la film! Ne enervãm.

Ȋn sfârşit, am ajuns “ȋn centru”. Nici nu ştim ce naiba mai cãutãm prin oraşul ãsta monoton şi prãfuit. Şi pãrul ãsta nu stã deloc aşa cum am vrea noi şi mai sunt si cele 7 kg pe care le-am luat ȋn ultimii 30 de ani…Şi nu-nţelegem de ce se ȋncruntã ciudat când le spunem cã ne dor picioarele de la sandalele cele noi şi cã ar trebui sã ne ȋntoarcem acasã. Ne enervãm.

Ia uite, acum se duc fuga ȋn sufragerie şi stau tolãniţi pe canapea, cu berile ȋn mâini şi aşteaptã sã le punem masa, de parcã ar avea servitoare. Nici mãcar nu apreciazã cã ne-am certat un sfert de orã cu precupeaţa pentru preţul exorbitant cerut ȋn schimbul a 15 legãturi de lobodã şi o sacoşã minusculã cu urzici. Dacã s-ar fi dus ei la piaţã, sigur s-ar fi oprit la prima tarabã iar acum am fi mâncat urzici la preţ de muşchi de vitã. Ne enervãm.

Şi nu-nţeleg de ce acum tot ţopaie pe la uşa bãii ? Vor pesemne sã facã repede un duş şi sã se bage-n pat. S-aştepte ! Cã nu-i chiar aşa de simplu. E nevoie de aplicat mãştile pentru pãr, cremele pentru eliberarea porilor, cele ȋmpotriva vergeturilor, de pus bigudiurile mari. Şi apoi, mai sunt si restul de operatiuni de ȋnfrumuseţare şi igienã corporalã, mã rog…nu-i treaba lor. Uneori nici nu ştim de ce ne mai obosim atâta, când ei nici mãcar nu le observã. Ohooo, ba le obseeervã ! Şi ȋncã cum le observa…dar numai când renunţãm uneori la ele. Ne enervãm.

Acum, dacã ȋncep iar sã sforãie lânga noi…ȋi trezim. Sã meargã imediat sã caute pisica ! Nu cã n-ar veni şi singurã. Am gãsi-o mâine dimineaţã, rebegitã, pe pragul uşii. Ce, parcã pisica e problema? Problema e cã adorm mult prea repede, prea lângã noi şi prea fãrã griji.

Iar asta chiar…ne enerveazã !

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 40785 075 112

1 COMENTARIU

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău