- Publicitate -

Un ploieștean a fost aproape de executare silită pentru o amendă din 2003. ”Au trecut 18 ani de atunci, cum e posibil așa ceva? De ce nu s-a prescris?!” – Explicația fiscului local

Data:

Un ploieștean de 40 de ani s-a trezit zilele acestea că are de plătit o amendă încasată în 2003, când avea 22 de ani. Deși a plătit amenda zilele trecute, pentru a nu i se pune poprire pe salariu sau, mai rău, să nu fie executat silit, cititorul se întreabă de ce nu s-a prescris până acum? Reprezentanții Serviciului Public de Finanțe Locale Ploiești au explicat pentru observatorulph.ro cum s-a ajuns în această situație și ce prevede legislația.

- Publicitate -

Un cititor ne-a sesizat o situație mai puțin obișnuită cu care s-a confruntat recent.

”Am fost înștiințat de SPFL că am de plătit o amendă din 2003 în valoare de 110 lei. Evident că nu-mi aduc aminte de ea pentru că au trecut 18 ani. Nu poate fi vorba de o amendă de circulație pentru că atunci aveam 22 de ani și nu dețineam permis sau mașină.

Am încercat să aflu detalii, dar funcționarul mi-a spus că în baza de date figurează doar procesul verbal în baza căruia s-a aplicat sancțiunea, nu și motivul. Am plătit-o pentru a nu risca să ajung în situația de executare silită” ne-a transmis cititorul nostru, împreună cu documentul emis de SPFL.

- Publicitate -

Potrivit Codului de procedură fiscală, termenul de prescriere a unei amenzi este de 5 ani, însă există situații în care acest lucru nu se întâmplă, ca în cazul de față.

Contactat de observatorulph.ro, directorul SPFL Ploiești, Simona Dolniceanu, ne-a oferit următoarea explicație:

”În caz de neplată, noi facem somații. După somații, daca nu se găsesc conturi, se trece în stare de insolvabilitate. Toate acestea prelungesc termenul de prescripție cu câte 5 ani. Dacă în 2003 a primit amenda, în 2008 a primit somația, iar în 2013 a devenit insolvabil. Daca în 2018 am identificat un cont și am pus poprire (chiar dacă era gol contul), s-a întrerupt termenul de prescripție și termenul a fost prelungit până în 2023. Îl așteptăm la sediu să-i explicăm procedura pentru că legea a fost respectată”.

- Publicitate -

 

 

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Câștigă invitații la Concertul Vocal-Simfonic Extraordinar de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploiești

Observatorul Prahovean și Filarmonica ”Paul Constantinescu” din Ploiești vă...

Imagini spectaculoase cu cel mai nou bloc din centrul Ploieștiului

Apartamentele imobilului Bucegi 12 din centrul Ploieștiului încep să...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Medalie de argint pentru elevii C.N.„ Dimitrie Cantemir” din Breaza, la International Cadet Cup

Sportivi ai Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza...

Cătălin Cîrstoiu nu se retrage din campania pentru Primăria Capitalei

Medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al PSD și PNL...

USR, PMP și Forței Dreptei au semnat, vineri, protocolul Alianței Dreapta Unită pentru județul Prahova

Felix Bulearcă, președintele USR Prahova, Cătălina Bozianu, președintele PMP...
- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Întreruperi de energie electrică în Prahova în perioada 22-26 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Campioană a Ploieștiului, umilită de șeful CSM, consilier personal al primarului Volosevici

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au...

Arhitectul Răzvan Enescu: ”Andrei Volosevici ne-a mințit în 2020”

Arhitectul Răzvan Enescu, a acordat un interviu lui Bogdan...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Medalie de argint pentru elevii C.N.„ Dimitrie Cantemir” din Breaza, la International Cadet Cup

Sportivi ai Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza...

Cătălin Cîrstoiu nu se retrage din campania pentru Primăria Capitalei

Medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al PSD și PNL...

USR, PMP și Forței Dreptei au semnat, vineri, protocolul Alianței Dreapta Unită pentru județul Prahova

Felix Bulearcă, președintele USR Prahova, Cătălina Bozianu, președintele PMP...
- Publicitate -