Deși ora se dă de la București, eu am întors-o ca la Ploiești… De ce am lăsat capitala pentru orașul prahovean și ce am găsit aici

6

De ce am lăsat Capitala pentru Ploiești? Asta este întrebarea pe care toți mi-au adresat-o. Adică atunci când tendința majorității este de a face invers, eu, născută și crescută în București, din părinți născuți și crescuți în București, am ales să mă mut la Ploiești.

Da, am făcut-o și nu îmi pare rău!

Am făcut-o în primul rând pentru copii. Nu vreau să crească în mediul toxic din București. Când spun „toxic” nu mă refer neapărat la poluare, pentru că și Ploieștiul este un oraș poluat, ci mă refer în primul rând la mediu, la calitatea oamenilor, la aglomerație. Bucureștiul și-a pierdut valorile relațiilor interumane. În opinia mea este mai dezumanizat pe zi ce trece. Nervii la care sunt supuși zilnic cei care locuiesc acolo îi dezumanizează pe zi ce trece.

Șocul cel mai mare pe care l-am avut atunci când am făcut mutarea a fost traficul. Abia atunci am realizat când timp pierdusem. Dacă în București aveam o programare la medic, trebuia să plec de acasă cu cel puțin o oră înainte, iar medicul era la 5 stații de autobuz, nu în capătul celălalt al orașului. Aici, dacă am programare la medic, plec de acasă cu maxim 20 de minute înainte, distanța fiind cam aceeași.

Și acesta a fost doar începutul.

Școala din București vs cea din Ploiești

Fiica mea cea mare a prins doi ani de școală în București, clasa pregătitoare și clasa I. Atunci când a venit în Ploiești la școală, doamna învățătoare aproape a stat cu ea în bancă pentru a o aduce la același nivel cu restul clasei. Terminase doi ani de școală și ea nu cunoștea perfect toate literele.

La București, în doi ani, a avut parte de două învățătoare. Clasa 0 a făcut-o cu o doamnă „din garda veche”, adică trecută de 50 de ani. Părea ok la prima vedere până a făcut greșeala să îmi trimită cerere de prietenie pe FB. Uitându-mă printre postările dânsei, mi-a atras atenția una în care erau ea și soțul lângă bradul de Crăciun. „Multă sănătate!”, le urase cineva. „Să de-a Dumnezeu!”, venise răspunsul dânsei… Am simțit că mă ia cu leșin. Ce urma să învețe copilul meu în 5 ani cu acest cadru didactic. Bine că nu a avut nevoie de cratime în clasa 0…

În clasa I ne-am trezit cu altă doamnă, mai tânără, singură și cu 2 copii. Aflasem de la dânsa după 2 săptămâni de școală cât e de greu să crești singură 2 copii, cum încearcă să își găsească un bărbat dar nu reușește, cum toți „nenorociții de masculi” caută un singur lucru care, odată obținut, devine neinteresant și pleacă mai departe. Toate acestea le aflasem după ore în curtea școlii. Și această doamnă urma să predea copilului meu…

Și să spunem că asta nu ar fi fost un capăt de țară, doar nu se apuca la ore să le povestească viața ei copiilor, deși…. Problema principală era dicția. Noi, ca părinți, la ședințe încercam să înțelegem ce spune. Ne întrebam între noi ce a spus ca să putem nota. Vă dați seama ce înțelegeau acei copii la ore???

Poate că am avut ghinion. În mod sigur există și cadre didactice cum trebuie. Dar… cât de greu este să ajungi într-o clasă unde predă un astfel de cadru? Cât costă? Ce pretenții are respectivul?

Dacă nu ai noroc sau dacă nu ești dispus să „dai în stânga și-n dreapta”, copilul tău va învăța să de-a. Ce? Orice. Pentru ca acest copil să nu învețe să de-a, părintele trebuie să de-a bani pe meditații încă din clasa I.

Aceasta a fost experiența mea cu școala din București.

Siguranța copiilor

În București locuiam lângă parcul Morarilor. Ieșeam afară des când erau copiii mici. Până la un moment dat când le-am spus: „Ieșim afară?”. Răspunsul lor m-a șocat: „Nu, mami, mergem în week-end în parcul mare că aici iar stăm la coadă la leagăne!”. Și nu aveau tablete sau telefoane la dispoziție. Preferau pur și simplu să stea în casă să se joace cu jucăriile decât să meargă în parc și să stea la coadă la… orice: leagăne, balansoar, tobogane.

Drumul până la școală era înfiorător. Deși era aproape școala, trebuia să ocolim, să o luăm prin grădinile blocurilor pentru a evita străduțele pline de mașini dimineața la prima oră. Pe trotuar nu aveai cum să mergi, erau mașini parcate, pe stradă nu aveai cum să mergi, treceau mașini care încercau să ocolească arterele principale. Era exclus să îți lași copilul singur la/de la școală.

Nu mai vorbesc de haitele de câini de pe lângă blocuri. Dacă ajungeai acasă după lăsarea serii trebuia să fii foarte atent la orice gard și la orice boschet. Nu o dată am fost atacați de câini comunitari pe care oamenii din blocuri îi hrăneau.

În ceea ce privește cumpărăturile, aici era o altă problemă. Nu aveam cum să le spun copiilor „Du-te și tu și ia o pâine!”, deși magazinul era la parterul blocului alăturat. Ca să ajungă la el trebuia să iasă din bloc și nu puteau să meargă pe trotuar pe lângă gard pentru că trotuarul era ocupat de mașini. Așa că ar fi trebuit să traverseze, să meargă pe trotuarul de vizavi care avea stâlpi, apoi să traverseze iar ca să intre la magazin. Iar mica stradă era traficată intens deoarece face legătura între Vergului și Pantelimon. Deci era exclus!

Oraș mare versus oraș mic

Nimeni nu contestă avantajele Bucureștiului în ceea ce privește posibilitățile de distracție și relaxare. Nimeni nu contestă multitudinea de opțiuni din sfera culturală (teatre, cinematografe) sau de shopping. Nimeni nu contestă viața de noapte a Bucureștiului. Dar….

De ce să nu iei doar avantajele și… să scapi dezavantajele?

Să luăm de exemplu Centrul Vechi al capitalei. Vrei să ajungi acolo și stai într-un cartier mărginaș. Păi… ajungi mai repede din Ploiești… mai ales dacă locuiești pe lângă Gara de Vest sau Gara de Sud. Trenul din Gara de Sud Ploiești până în Gara de Nord București face 38 de minute și sunt peste 20 de trenuri pe zi. De acolo iei metroul și ajungi aproape unde vrei în capitală.

Când lucram pe Dacia, în București, stăteam la Morarilor. Frecvent depășeam o oră și 30 de minute până la serviciu. Cam atât făcea troleul 79 din cauza traficului. Soțul, face zilnic naveta între Ploiești și București, în mod normal cu trenul. De acasă și până la serviciu face cam o oră, o oră și 10 minute. Și, în aceste condiții, mai merită să locuiești în București?

Un alt aspect este cel al atitudinii oamenilor. Ceea ce eu am observat în cei peste 5 ani de când locuiesc în Ploiești, este apropierea. În București, după 5 ani de locuit în același bloc încă nu știam vecinii. Fețe stresate în fața listelor de întreținere, la lift… un „Bună ziua!” scurt și cam atât. Dacă întrebai ceva pe cineva aveai parte de o privire scrutătoare și un răspuns în doi peri.

Aici, după 5 ani, e imposibil să plec până jos și să nu pierd vremea pe scară cu vreo vecină care mă întreabă de sănătate sau de copii. „Auzi, ai stat să scoată pâinea aia din cuptor?”, mă mai întreabă soțul când exagerez cu statul la palavre. Avem vecini cu care ne înțelegem bine, avem prieteni, avem și vecini cu care ne certăm.

Când stai într-un loc de la bun început, când te obișnuiești într-un anume fel, nu mai vezi avantajele, vezi numai neajunsurile. Pentru mine însă, care am avut parte de altceva, deși e ironic spus, Ploieștiul a venit ca o gură de oxigen.

Acum depinde și de firea omului, depinde de ce caută, depinde de priorități…

Am o prietenă în București care are o fată de vârsta fiicei mele celei mari, clasa a VII-a. Principala preocupare este: „Fată, a venit colega de clasă cu o bluză Gucci. Acum vrea și ea. I-am luat trusă de machiaj Clinique, nu e mulțumită că se face de râs. Vrea Dior. Iarna asta a vrut UGG-uri, dar colecția nouă, că cele din colecția veche sunt expirate și râd colegele de ea. Nu vrei să știi cât am dat pe o pereche…”. Și e doar clasa a VII-a la o școală de cartier, nu la vreuna de fițe.

Eu nu am asemenea probleme. La noi problema principală este: „Mi-au rămas mici toți blugii, am nevoie de alții!”, mai mult decât rezonabil, zic eu. Să fie Ploieștiul, să fie Bucureștiul, să fie copilul? Eu știu că la noi e bine așa…

Dezavantajele Ploieștiului

În afară de ce menționam mai sus legat de oferta redusă de „distracție și relaxare”, ar mai fi câteva aspecte…

Factura la întreținere!!=))

„E scump rău să trăiești la bloc în Ploiești! Nu oricine își permite…”. Da, trist dar adevărat. Lentoarea cu care se mișcă lucrurile aici în ceea ce privește reabilitarea termică a blocurilor este strigătoare la cer. Nici acum nu mă pot obișnui cu listele de întreținere pe timp de iarnă. Da, avem căldură, nu zic nu, dar am putea avea aceeași căldură la un preț mult mai mic.

Am avut un șoc, tot la 3 camere stăteam și în București, dar întreținerea era la jumătate de preț. Și aveam căldură de stăteam în mânecă scurtă în casă iarna, ca și aici. Am plecat din București înainte să apară problemele cu rețeaua termică, așa că, da, aveam căldură.

Nu pot să înțeleg de ce aici nu pare nimeni interesat de reabilitare termică. Unde am întrebat, toți au ridicat din umeri și mi-au spus: „Aaaa, nuuu. Costă prea mult!”. Cu cine trebuie vorbit? Unde trebuie mers? Ce trebuie făcut? Nimeni nu știe să spună. Toți spun că e prea scump și atâta tot.

Investigațiile medicale

Deși oraș destul de mare, pentru aproape orice investigație mai deosebită medicul te trimite „la București”. Nu pot să cred că aici nu există aparatură, nu pot să cred că aici nu există specialiști.

Am citit despre problemele de la Spitalul Județean, nu am avut, din fericire, ocazia să testez și sper să nici nu am. Am avut însă cu altele…

Cred că sistemul de sănătate de aici este cea mai mare problemă.

Abia mutată în Ploiești am avut o urgență cu copilul de 5 ani. S-a trezit în miezul nopții cu un ganglion umflat dureros în dreptul urechii. Am mers repede la pediatrie. Ne-au dat rețetă de picături și Nurofen. „Nu am ce altceva să vă dau doamnă, e o viroză!”, mi s-a zis. Nemulțumiți de răspuns, de acolo am mers la Județean, unde au spus că nu tratează copii și ne-au trimis „la Infecțioase în spatele casei roșii”. La infecțioase era poarta încuiată deși primisem asigurări de la Județean că e spital de urgență și e deschis. Repet, toate astea se întâmplau în miezul nopții.

După insistențe a venit portarul și ne-a deschis apoi ne-a băgat într-o încăpere insalubră să o așteptăm pe „doamna doctor”. După vreo 10 minute a apărut și doamna nervoasă și trezită din somn. S-a uitat la copil rapid și a concluzionat: „Ce vreți să îi fac doamnă la ora asta?!?!!? Veniți mâine dimineață să îi facem analizele!”

Până la urmă am elucidat a doua zi misterul la ORL. Era otită. Nu puteau să spună asta de la primul spital unde am fost?!?!?! Spital de pediatrie!!! Spital de urgență!!!

A doua experiență cu sistemul de sănătate de stat din Ploiești a fost când am născut în 2017. Deși aveam mari rețineri, nașterea, condițiile și experiența per ansamblu de la Maternitatea Ploiești, au fost la superlativ. Chiar nu am ce să reproșez. A fost mult mai bine decât la nașterile anterioare, în București (prima la Giulești, a doua la Bucur)!

În general însă, recunosc, nu am încredere în spitalele din Ploiești. Nici medicii din Ploiești se pare că nu au dacă ne tooot trimit la București pentru aproape orice. Cred că aș prefera să mă urc în mașină și să dau o fugă la București din prima, în caz de Doamne ferește. Sper însă să nu ajung acolo.

„Principalul avantaj al Ploieștiului este că e foarte aproape de București!”, îmi spusese cineva când abia mă mutasem.

Da, în ceea ce privește sistemul de sănătate, așa este! În rest… am mari îndoieli… 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

6 COMENTARII

  1. si eu m-am mutat de la Bucuresti la Ploiesti, sotia avand serviciul aici. acum 16 ani. si de atunci fac naveta, dar nu pot spune ca regret. mama si sora mea au ramas in capitala, dar eu nu mai mai regasesc in acele locuri – nu foarte departe de parcul Morarilor. asa ca din partea mea, felicitari pentru decizie.

  2. La reabilitare termica multi nu vor din cauza materialelor indoielnice. In special la partea de termopane unde se punea in discutie sa fie inlocuite toate. Adica daca eu aveam puse termopane nemtesti, alta culoare decat alb, poate chiar lemn in loc de pvc, venea primaria ca vrea sa le dea jos si sa puna din alea albe chinezesti. Pe urma nu se inteleg la pret, cat plateste primaria si cat locatarii.
    Despre spitale, personal recomand privatul (Lotus, Mediurg etc.) desi costa.

  3. Nu spuneți nimic de mizeria cruntă din Ploiești. Probabil nu vă deranjează. În București n-am văzut așa ceva nici în Pantelimon .
    În fiecare zi o armată de oameni fac curat.

  4. Și eu sunt copil născut, crescu în București. Acum 3 ani m-am mutat lângă Ploiești. Fac naveta zilnic cu masina 50 min pana la birou. Înainte făceam 1.30 de la birou și pana acasă. Avantajele sunt multiple, dezavantajele : sistemul de sănătate și uneori se simte lipsa de educație a celor din jur, și nu ma refer la cei 7 ani de acasă ci la scoala pe care au urmat-o. Este greu când 99% din părinții copiilor dintr o clasa sunt mai puțin școliți.

  5. Târgoviștea e și mai bună, tot aproape de București, ceva mai greu cu locurile de muncă dar curățenia stradală, ridicarea gunoaielor și infrastructura cu mult peste Ploiești.

  6. Daca in 1998, cand am facut si eu exact acelasi pas, mai erau diferentele mentionate intre cele doua orase, acum se vede clar ca s-au estompat…poate singura care a ramas este cea cu timpul cheltuit pe drum, dar asta pentru ca P este un oras mic, nicidecum ca s-ar circula mai civilizat. Cat despre scoala…si noi am avut parte in P de o doamna invatatoare care avea DECAT 48 ani…
    Iar despre situatia actuala in invatamant, nici nu vreau sa vorbesc, ma doare sufletul cand vad delasarea profesorilor. In rest, doar de bine…😆

Dă-i un răspuns lui Ovidiu B Renunțați la răspuns

Comentariul tău
Numele tău