O casă situată la intersecția străzilor Nicopole și Nicolae Titulescu din Ploiești a fost afectată de un incendiu puternic izbucnit joi după amiază. Flăcările au afectat două camere și acoperișul locuinței, iar restul încăperilor au fost inundate cu fum.
Focul a fost stins în aproximativ 30 de minute, însă pompierii au rămas în zonă pentru înlăturarea efectelor produse de incendiu.
Vezi aici imagini live de la fața locului: Imagini cu incendiul din Ploiești și intervenția pompierilor – VIDEO/FOTO
Timp de mai bine de o oră circulația rutieră pe străzile Traian, Nicolae Titulescu și Barbu Catargiu a fost restricționată pentru a facilita intervenția echipajelor ISU.
Spre deosebire de alte intervenții similare ale pompierilor, la incendiului de joi din Ploiești au fost mobilizate numeroase forțe de ordine, jandarmi și polițiști.
Contactați de observatorulph.ro, reprezentanții celor două instituții, IJJ și IPJ Prahova, au precizat că polițiștii doar au facilitat intervenția pompierilor, iar numărul mare de jandarmi are de fapt o altă explicație: schimbul de tură care s-a suprapus cu ora producerii evenimentului.
După finalizarea intervenției, specialiștii din cadrul ISU Prahova au stabilit și cauza incendiului: „folosirea intenționată a sursei de aprindere”.
Faptul că a incendiul a fost provocat atrage automat deschiderea în cauză a unui dosar penal de distrugere. Polițiștii au au început cercetările și audierile, iar în acest moment nu este exclusă nici varianta unei răzbunări.
Vom reveni cu detalii