FOTO ”Să vadă și primarul Volosevici distanțarea în supermarket: dacă piețele sunt aglomerate, la Kaufland Vest cum mai e?!”

Un ploieștean a surprins în weekend aglomerația de la Kaufland Vest, unde nu se păstra distanțarea socială, deși supermarketurile sunt obligate să ia măsuri pentru evitarea aglomerației la rafturi sau casele de marcat.

De aglomerația din supermarketuri s-a plâns chiar și primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici.

”Am avut o discuție cu prefectul județului Prahova, Cristian Ionescu, cu președintele Consiliului Județean, Iulian Dumitrescu, și conducerea IPJ Prahova în urma căreia am stabilit să se desfășoare activități intense de monitorizare a modului în care se aplică măsurile de protecție împotriva răspândirii COVID în supermarketurile din Ploiești! Suntem foarte fermi în aplicarea deciziilor, absolut necesare pentru a ne proteja sănătatea!” a anunțat, zilele trecute, primarul Volosevici.

În supermarketurile din Ploiești, mai ales la orele de vârf și în weekend, aglomerația este uriașă.

O dovedesc imaginile surprinse de un cititor în magazinul Kaufland Ploiești Vest sâmbăta trecută, în jurul orei 9,30 dimineața.

”Vă trimit fotografii din Kaufland Vest ca să vadă domnul primar Volosevici distanțarea fizică în supermarket. Politia locală și jandarmii nu au curaj sa intre in supermarket, îi controlează pe amărâții de producători din piețe care stau in frig”.

Ai un pont? Contactează-ne pe WhatsApp la: 0726.221.596