Imaginea zilei, în Ploiești: Așteptăm ca autoritățile să ne lămurească dacă regulile se respectă doar selectiv

Ploiești, orașul care a ajuns la o rată de infectare de 6,15 la 1000 de locuitori, are categorii sociale cărora nu le pasă.

Suntem la un pas de a fi carantinați, așa cum deja se întâmplă cu multe alte localități din România. De ce să aibă de suferit întreaga populație, doar pentru că unora nu le pasă?

Ne place sau nu, cei mai mulți dintre noi respectăm regulile, fiecare din diverse motive: responsabilitate socială, grija pentru propria sănătate, teama de a nu intra din nou în carantină, pierderea locurilor de muncă etc..

Sunt multe motive, cele mai multe dintre ele deplin justificate. Cu toate acestea, sunt categorii cărora nu le pasă. Acești oameni nu au ce pierde, cel puțin asta cred, dacă privim imaginile surprinse de un cititor al Observatorulph.ro, luni dimineață, pe strada Apelor din Ploiești, în apropiere de Obor.

Este vorba despre oameni strânși la o înmormântare, fără nici cea mai mică intenție de a respecta măcar regula distanțării. Înțelegem durerea pierderii unui apropiat, la fel cum și ei ar trebui să înțeleagă faptul că ceea ce fac ne afectează pe toți.

Am solicitat un punct de vedere al IPJ Prahova, în raport cu modul în care polițiștii acționează, dat fiind faptul că unii dintre noi sunt sancționați pentru abateri mult mai puțin semnificative de la reguli, iar alții sunt doar supravegheați. Revenim cu detalii.

Ai un pont? Contactează-ne pe WhatsApp la: 0726.221.596