Un braconier a fost prins pe un fond de vânătoare din Prahova. Ucidea căprioare cu ogar și furcă. FOTO

Un bărbat care locuiește în comuna Salciile a fost prins în flagrant la o partidă ilegală de vânătoare cu ogari.

Incidentul s-a produs vineri seară, în jurul orei 19:00, pe fondul nr. 8 de vânătoare Ciorani.

Un paznic al fondului a observat braconierul, identificat ulterior ca fiind Cornel R., care  alerga pe câmp după patru căprioare, ajutat de un ogar.

Când s-a apropiat de el, braconierul a băgat câinele într-o mașină cu care a fugit pe câmp, fiind urmărit apoi și de un echipaj de Poliție.

Bărbatul, care era dotat cu o furcă pentru uciderea bietelor animale, a fost prins pe un câmp la limita dintre comunele Sălciile și Ciorani.

Suspectul este cunoscut în zonă pentru braconaj, anul trecut fiind prins și cercetat penal, însă până acum a scăpat fără nicio pedeapsă.

De data aceasta, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore și va fi propus astăzi instanței de judecată pentru propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Potrivit legislației în vigoare, vânătoarea cu ogari este interzisă, fiind considerată infracțiune de braconaj și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

FOTO Suspectul și câinele său:

Ai un pont? Contactează-ne pe WhatsApp la: 0726.221.596