- Publicitate -

Ce a pățit un ploieștean după ce și-a cumpărat o mașină din Olanda. ”Un polițist care nu cunoaște legea mi-a făcut dosar penal!”

Data:

Un ploieștean susține că s-a ales cu dosar penal pentru punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, deși avea toate documentele legale pentru mașina adusă recent din Olanda.

- Publicitate -

Sesizarea cititorului Sebastian R.:

”Am cumpărat o mașină din Olanda prin intermediul unui prieten foarte bun. Autoturismul a fost adus pe roți, în țară, având întocmite toate documentele provizorii pentru a circula. Mai mult, în Germania prietenul meu a fost oprit în trafic, iar documentele au fost ok. Recent, în timp ce circulam în zona de la Sala sporturilor Olimpia, un agent de poliție de la Secția 3 m-a tras pe dreapta.

I-am prezentat toate actele în original (fișa de export, asigurare, cartea mașinii ș.a.), iar acesta mi-a spus că mașina este radiată de pe 3 septembrie.

- Publicitate -

Degeaba i-am explicat că aceasta este procedura, că este normal să se facă radierea înainte de întocmirea actelor de export pentru a fi adusă mașina în țară.

Am ajuns la secția de poliție, moment în care mi-a spus că m-am ales cu dosar penal, cu permisul reținut și cu amendă.

Am explicat situația și celorlalți colegi ai polițistului, cu funcții mai mari, iar aceștia mi-au dat dreptate verbal, dar eu m-am ales cu dosar penal. E normal să fiu tratat așa?”

- Publicitate -

Contactați de observatorulph.ro, reprezentanții IJP Prahova au transmis că deocamdată nu există nicio plângere formulată în acest caz pentru a putea formula un punct de vedere.

FOTO Actele mașinii pe care proprietarul le consideră valabile, iar polițistul ”expirate”

 

 

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Imagini spectaculoase cu cel mai nou bloc din centrul Ploieștiului

Apartamentele imobilului Bucegi 12 din centrul Ploieștiului încep să...

SGU a început operațiunea de demolare a garajelor ilegale din Ploiești [FOTO-VIDEO]

Angajații SGU Ploiești demolează astăzi mai multe garaje construite...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Întreruperi de energie electrică în Prahova în perioada 22-26 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Arhitectul Răzvan Enescu: ”Andrei Volosevici ne-a mințit în 2020”

Arhitectul Răzvan Enescu, a acordat un interviu lui Bogdan...

De ce e importantă conducerea defensivă într-un trafic agresiv? Sfaturile expertului Silviu Toma [VIDEO]

Silviu Toma face o analiză pertinentă a stilului de condus al românilor.
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Accident în Ploiești. Un șofer de 27 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs, miercuri seară, la intersecția...

Imagini spectaculoase cu cel mai nou bloc din centrul Ploieștiului

Apartamentele imobilului Bucegi 12 din centrul Ploieștiului încep să...
- Publicitate -