Un ploieștean a sunat la 112 să ceară verificarea legalității tăierilor dintr-o pădure. S-a trezit amendat cu 1500 de lei pentru ”apel abuziv”

2

Observatorulph.ro publică povestea unui ploieștean, care a fost amendat pentru apel abuziv la 112 după ce a sunat la numărul unic de urgență să ceară verificarea tăierilor de arbori din pădurea de pe raza comunei Tinosu. ”Nu am afirmat că sunt ilegale, ci le-am cerut polițiștilor să verifice în teren ce se întâmplă cu pădurea” susține cititorul.

Ștefan Tănase a povestit pentru observatorulph.ro ce i s-a întâmplat.

”Eu merg săptămânal la bunici, în satul Hăbud și am observat de ceva vreme că din pădurea de la Tinosu se taie foarte mulți copaci. Pentru că mă preocupă tăierile ilegale de copaci, am început să mă interesez unde aș putea cere verificarea acelor defrișări, mai ales că vedeam și copaci tineri rupți și foarte multă mizerie în zonă.

Așa că am sunat prima dată la ocolul silvic, unde mi-a răspuns un portar. Evident, acesta mi-a spus că nu știe ce se întâmplă, așa că pe 1 aprilie, în jurul orei 13:00, am sunat la 112. I-am explicat operatoarei ce doresc și mi-a făcut legătura la Poliția din Prahova.

Le-am spus și celor de la poliție de la Ploiești că aș vrea să verifice tăierile de copaci din Tinosu și chiar m-am oferit să suport costurile deplasării unui echipaj. Mi s-a transmis că voi fi contactat de șeful de post din zonă” spune Ștefan Tănase.

”După aproximativ 30 de minute am fost sunat de șeful de post din Tinosu, care mi-a spus că acele tăieri de arbori sunt legale, copacii fiind marcați. M-a și certat oarecum că erau pancarte în zonă cu informațiile despre firma care face exploatarea și că am noroc că nu-mi dă amendă pentru că am sunat degeaba la 112. Atunci i-am replicat că voi cere verificări și în altă parte, ceea ce se pare că l-a deranjat” spune ploieșteanul.

Ieri, pe 27 aprilie, adică la aproape o lună de la apelul la 112, Ștefan Tănase a primit de la poștaș un plic cu o amendă de 1500 de lei pentru apel abuziv la numărul unic de urgență.

”Nu mi-a venit să cred când am citit procesul verbal de contravenție. Nici măcar nu mi s-a transmis când am vorbit la telefon cu șeful de post din Tinosu că voi fi amendat! Eu am cerut doar să se verifice dacă cei care fac acea exploatare forestieră respectă legea! Cum să mă amendezi pentru asta? Cu riscul de a primi o altă amendă, am sunat iar la 112 unde i-am povestit operatoarei ce am pățit, iar aceasta mi-a dat dreptate. Voi contesta amenda în instanță pentru că o consider abuzivă. Nu e vorba că nu am bani să plătesc amenda, ci de faptul că am fost pedepsit pentru că am cerut polițiștilor să-și facă meseria!” susține ploieșteanul.

Observatorulph.ro a solicitat un punct de vedere conducerii IJP Prahova care va fi publicat când acesta ne va fi transmis.

Precedent Un activist de mediu a fost amendat pentru că a sunat la 112 să reclame un transport ilegal de lemne

Într-o situație asemănătoare s-a aflat Tiberiu Boşutar, fondatorul Asociației Moldovița. Acesta susține că a fost amendat pe nedrept de Poliţie pentru că a sunat la 112 ca să reclame un transport ilegal de material lemnos. În timpul verificărilor efectuate de Poliţie, transportatorul le-a pus la dispoziţia organelor de control avizul general de mărfuri. Poliţiştii au considerat că şoferul îndeplineşte condiţiile legale şi l-au lăsat să-şi continue drumul. În ziua următoare, cel care a sunat la 112 ca să reclame neajunsul s-a trezit acasă cu o amendă de 500 de lei pentru că „a abuzat de 112” (detalii pe libertatea.ro: Un activist de mediu din Moldovița, amendat de Poliție pentru că a reclamat un transport de lemne)

Amenda primită de ploieștean pentru apel abuziv la 112

Copaci tăiați în pădurea din Tinosu

 

 

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

2 COMENTARII

  1. Bat la pariu ca mai bine de 70-80% din populatie nu si-a dat seama ca din democratie s-a facut schimbarea usor usor in stat totalitar, dar totodata multi nu fac diferenta intre comunism si totalitarism.

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău