Parcursul fabulos al Mirelei Dulgheru. Cum s-a transformat campioana la atletism în conferențiar doctor universitar la UPG Ploiești

Cu 12 recorduri naționale la sprint și la săritura în lungime, campioană mondială universitară, dar și cu multe rezultate notabile la competiții desfășurate în întreaga lume… Mirela Dulgheru a avut o carieră sportivă de succes… Deține recordul național la săritura în lungime (6,99 m) care se menține de 28 de ani, dar este și conferențiar universitar doctor la UPG Ploiești. Secretul succesului? „Munca, pasiunea, determinarea și dorința de autodepășire. Motto-ul meu este că m-am născut ca să fiu fericită”, spune Mirela, care recunoaște că nu tot timpul i-a fost ușor și că au existat și multe piedici.

Atleta Mirela Dulgheru s-a născut în Ploiești. În prezent este conferențiar universitar doctor al Departamentului „Activități Motrice și Sport Universitar” la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești. Predă etică și integritate academică având calificare de expert anticorupție. De puțin timp ocupă și funcția de purtător de cuvânt al UPG.

Cartea de vizită este impresionantă. Este deținătoare a numeroase titluri de campioană națională, dar și al titlului de campioană mondială universitară, după ce a obținut, în 1993, locul I, la Buffalo, în SUA.

Recordul național de săritură în lungime se menține de 28 de ani și, bineînțeles, în urma rezultatelor notabile a obținut cel mai râvnit titlu de orice sportiv, cel de Maestră Emerită a Sportului. Este Cetățean de Onoare al Ploieștiului, iar sala de sport din Bucov îi poartă  numele. Poate spune că a avut un destin ca în filme. Cu multe reușite, dar și cu multe piedici.

„Secretul performanței – munca, pasiunea, determinarea și dorința de autodepășire. Antrenorul care mi-a fost alături a fost Oprișescu Grigore, și la propriu și la figurat, azi și soțul meu și tatăl fiului nostru. Am avut longevitate sportivă. Au fost foarte multe momente frumoase, dar și triste, derutante, dar am reușit de fiecare dată să ne antrenăm mai mult, mai bine, mai eficient… Au fost și câteva dezamăgiri, pentru că nu întotdeauna reușeam să ating forma sportivă la unele concursuri, au fost și accidentări, dar și multe piedici. Sunt multe titluri obținute. Cine a mai stat să le numere? Important este locul 4 la Jocurile Olimpice de la Barcelona, performanța de 6,99 m indor, care a împlinit 28 de ani de când stă în picioare, ca și record național, și 7,14 m, performanță care mă ține în topul celor mai valoroase performanțe mondiale feminine la săritura în lungime. Restul sunt „încălzirea”, ne-a povestit Mirela, care spune că dacă ar fi să aleagă iar ar face același lucru.

Sportul m-a ales pe mine

Spre deosebire de alți sportivi, spune că nu ea a ales sportul, ci sportul a ales-o pe ea.

„La 10 ani am fost selecționată în fața blocului de către un profesor de educație fizică. Au urmat apoi ani de antrenamente dure și mai puțin dure, cu multe satisfacții, dublate de realizări și pe plan profesional. Când am fost selecționată, inițial am crezut că voi face gimnastică, nu auzisem de atletism”, își amintește Mirela, care povestește că a înțeles rapid că „a doua mea casă va fi stadionul și groapa de nisip”.

„Deși fragile, firele de nisip, care după o săritură îmi rămâneau impregnate pe toată pielea corpului, au reușit în timp să se transforme în medalii prețioase pentru mine”, povestește Mirela, care recunoaște că sportul i-a adus multe momente de satisfacție, însă nu a fost ușor.

Își amintește de sala insalubră, cu mucegai și friguroasă, unde s-a antrenat multă vreme. Prima dată când a realizat diferența enormă în ceea ce privește logistica a fost în Japonia, când a ajuns la o sală de forță și nu știa să folosească aparatura. „Am cerut o bară și două discuri. Nu le-a venit să creadă că eu încă mai puneam în spate 160 kg, față cadru, asigurare. Atunci erau alte vremuri”, povestește Mirela, care recunoaște că, din păcate, acum, „sportul trăiește din istorie”.

Absolventă a Liceului Constantin Dobrogeanu Gherea, actualmente Liceul Nichita Stănescu din Ploiești, Mirela a descoperit, după ani de antrenamente, gustul succesului și, povestește că „a fost un sportiv atipic”. A fost legitimată la CSS Ploiești, Clubul Sportiv Muncitoresc Prahova, dar și la Clubul Fenerbahce-Instanbul.

„Nu îmi plăceau cantonamentele centralizate și nu doream să absentez de la școală. Munceam mult și în paralel pentru că eu știam că, la un moment dat, nimeni nu-mi va fi dator, decât cu respect, poate, și trebuie să am grijă de viitorul meu, să-l pregătesc pentru atunci când va trebui să cobor de pe podium. Aveam planuri cu viața mea. Nu am vrut să rămân doar „trecut”. De aceea nu mi-am permis să pierd timp prețios în cantonamente interminabile. Uneori făceam și câte trei antrenamente pe zi”, spune Mirela, care, acum, când privește în urmă se poate considera un om cu adevărat împlinit din toate punctele de vedere.

„M-am născut ca să fiu fericită” 

„Motto-ul meu este că m-am născut ca să fiu fericită”, spune Mirela Dulgheru, care recunoaște că lucrurile, nu au fost întotdeauna ușoare.

„Au existat și sacrificii, inclusiv oameni care au vrut să-mi facă rău. La un moment dat am zis că o să scriu o carte. Au fost oameni care au încercat să-mi pună piedici. Practic lupta nu a fost dusă numai  în timpul competițiilor. Sunt povești de viață peste care am trecut cu bine. În paralel cu activitatea sportivă am urmat cursurile la ANEFS București, mi-am făcut doctoratul și am trecut prin toate funcțiile didactice de asistent, lector și conferențiar. Dacă ar fi să iau totul de la capăt aș face la fel”, povestește Mirela, care spune că a înțeles rapid că pe lângă competiția de pe stadion și în viața obișnuită a dus o competiție, dar de data aceasta chiar cu ea.

Generația de Aur a României

În perioada comunistă, la scurt timp după primele rezultate, deși avea doar 18 ani, a fost angajată la Uzina 1 Mai și a primit un apartament.

„Sunt produsul acelei epoci și sunt mândră de acest aspect. Pentru sport, pentru sportivi și pentru antrenori, a fost o bună organizare a sistemului, iar dovada este că tânjim după performanțele de atunci. Am fost sportiva cluburilor CSS Ploiești la nivel național de juniori și la Clubul Sportiv Muncitoresc Prahova Ploiești, dar și la Fenerbahçe Istambul. Recunosc că la data respectivă exista o apreciere mai mare a sportivilor. Am fost chemată, de exemplu, după câștigarea unor competiții, la Casa Albă din Ploiești. La acea dată era prim secretar Ion Frățilă, care m-a întrebat clar ce-mi doresc. Atunci am primit un apartament cu două camere în Mihai Bravu. Tot în acea perioadă am fost angajată la 1 Mai, la Mecanică 8. Aveam un loc de muncă, primeam salariu, dar eram scoasă din producție astfel încât să pot participa la competiții. Atunci, ți se oferă șansa să faci performanță. Sunt produsul acelor vremuri”, spune Mirela, care recunoaște că nu au fost întotdeauna condiții roz.

Mirela – Renda, nume… „de scenă”, în Turcia

La început anilor 2000 a renunțat să mai creadă că sistemul sportului românesc se va schimba și, după ce a fost pusă la zid la una dintre competiții, când practic deși avea rezultate deosebite a fost trecută drept rezervă, a decis să accepte o ofertă venită din Turcia, care încerca sa își consolideze o echipă pentru secția de atletism. A urmat perioada în care s-a simțit cel mai mult apreciată din punct de vedere profesional.

„Atunci am primit cetățenie turcă. Nu locuiam însă acolo. Făceam naveta la Ploiești. În timpul săptămânii eram în România, iar în weekend-uri eram la competiții. Eram asistent universitar la UPG, iar în paralel participam la competiții sub numele de scenă Renda. În România lumea se întreba cine este cea care câștigă titluri în Turcia. Multă vreme nu au bănuit nimic. Am deținut recordul Turciei la săritură în lungime timp de 9 ani”, spune Mirela, care susține că  veștile despre ea au ajuns la lotul național foarte târziu. Probabil, atunci, cei de la federație au înțeles ce greșeală au făcut că nu au știut să aprecieze valoarea.

Antrenorul care i-a fost alături a fost Grigore Oprișescu, cel care a devenit tatăl băiatului său, dar și persoana de încredere de mai bine de 35 de ani. „Am pus „cuiele” în pod la vârsta de 34 de ani, după 24 de viață sportivă. Atunci m-am hotărât să fac un copil, azi Andrei Ștefan, care sfidează genele. Nu practică niciun sport, dar face performanțe în alte domenii”, ne-a povestit Mirela, care se mândrește că fiul său, căruia a încercat să-i fie alături tot timpul, este „campion la dezbateri academice” și intenționează să urmeze Facultatea de Drept. „A moștenit de la mine spiritul de competiție, personalitatea și este deja un învingător”, spune Mirela.

Fiica localității Bucov

Acum, Mirela, locuiește în satul Chițorani, în localitatea Bucov, la doar câțiva kilometri de Ploiești…. Și, ca toate lucrurile care i s-au întâmplat, inclusiv decizia de a se muta la casă are o poveste.

După ce a participat la multe competiții era permanent invitată la competițiile din circuitul Gand Prix. Din banii obținuți și-a luat un teren la Bucov, la Chițorani.

„Iubesc ceea ce fac acum. Îmi iubesc studenții. Am o relație frumoasă bazată pe încredere reciprocă și ajutor reciproc. Învață de la mine și învăț de la ei. Sala de sport de la Bucov, localitatea a cărei fiică adoptivă am devenit, îmi poartă numele și când trec pe lângă ea îmi văd toată viața de sportiv”, povestește Mirela, cea care a reușit să găsească timpul necesar pentru sport, carieră, pentru calitatea de mamă și de soție, dar și pentru scumpii săi studenți de la UPG Ploiești…

Foto – Arhivă – Mirela Dulgheru

Mirela Dulgheru, campioana mondială la săritura în lungime:

Mirela Dulgheru, alături de studenții de la UPG Ploiești:

Mirela Dulgheru, alături de Andrei Ștefan, fiul său:

Pe vremea când sălile de sport miroseau a mucegai și erau infiltrații pe pereți, dar Mirela Dulgheru obținea medalii pe bandă rulantă: