Dovada că Sabin a murit cu zile în Prahova, după ce a fost plimbat între spitale. Un pacient cu același diagnostic și bolnav COVID-19 a fost operat cu succes la Colentina

0

Sabin Ciurcă, din localitatea prahoveană Făget, a murit după ce a fost plimbat între patru spitale din Ploiești, Vălenii de Munte și Câmpina. A lăsat în urma lui părinți și o văduvă îndurerată și o fetiță de numai o lună. Diagnosticat inițial cu hernie ombilicară, Sabin a murit la numai 25 de ani, potrivit medicilor legiști, de pancreatită acută. Un bolnav cu un diagnostic chiar mai grav decât al lui Sabin și confirmat COVID a fost operat cu succes astăzi la Spitalul Colentina, în București…

Sabin Ciurcă a murit pe 2 aprilie, în jurul orei 9,30, la Spitalul Municipal Câmpina, după ce a agonizat aproape o săptămână, fără să fie operat , deși se afla într-o situație evidentă de ”urgență medicală”.

Motivul, deocamdată neoficial: niciun medic nu și-a asumat operația pentru că era considerat un suspect covid, deși venise din Germania acum aproape o lună! Testul a ieșit negativ chiar în ziua morții lui!

Detalii aici: Un prahovean de 25 ani a murit după ce a fost plimbat între patru spitale. Considerat suspect de Covid, testul a ieșit negativ în ziua decesului

Astăzi, observatorulph.ro a publicat certificatul constatator al decesului emis de Serviciul de Medicină Legală Ploiești. Sabin Ciurcă a murit din cauza septicemiei provocată de pancreatită acută necrotico-purulentă (FOTO-DOCUMENT AICI)

Potrivit medicilor specialiști de la MedLife, Pancreatita acută se dezvoltă brusc și îi aduce pe cei mai mulți pacienți în sala de urgențe. Este o afecțiune destul de frecventă, care, din fericire, poate fi complet vindecată”.

Sabin a avut ghinionul să meargă la spitalul din Vălenii de Munte, de unde a fost transferat la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești (fiind văzut de medicii de la UPU și secția Movila), apoi trimis la Spitalul CFR din Ploiești și de acolo, de două ori la Spitalul Municipal Câmpina unde a și murit.

Potrivit sursei citate, ”Interventia chirurgicală are loc in cazul unei pancreatite severe, insotita de necroza sau de infectie. Alternativ, boala poate fi operata si prin intermediul colangio-pancreatografiei retrograde endoscopice”. Adică exact de ce a suferit Sabin!

Cea mai bună dovadă că Sabin ar fi trăit dacă ar fi ajuns la un spital de urgență din București este o postare pe Facebook a Spitalului Colentina prin care se anunță succesul unei operații efectuate astăzi de specialiștii secției de gastroenterologie. Pacientul este un bolnav confirmat cu COVID-19, nu fals suspect cum a fost Sabin, care  suferea de tumoră pancreatică invazivă în calea biliară principală. Intervenția a reușit, iar pacientul trăiește!

Astazi, echipa medicala compusa din dr. Radu Bogdan Mateescu, dr. Theodor Voiosu, asist. Simona Negulescu (gastroenterologie) si medicii anestezisti dr. Mihaela Chiriac si dr. Denisa Grecu a efectuat, in premiera, o interventie de drenaj endoscopic al cailor biliare la un pacient suferind de infectie SARS-COV-2 si tumora pancreatica invaziva in calea biliara principala. Echipa noastra este mandra ca poate oferi, in continuare, ingrijire medicala la cele mai inalte standarde de calitate, respectand indrumarile in vigoare pentru protectia pacientilor si a personalului medico-sanitar. Echipa noastra este mandra ca poate oferi, in continuare, ingrijire medicala la cele mai inalte standarde de calitate, respectand indrumarile in vigoare pentru protectia pacientilor si a personalului medico-sanitar”.

Așadar, medicii de la Colentina și-au asumat riscul, repet, pacientul era confirmat COVID-19, și i-au salvat viața! Medicii care l-au consultat și trata pe Sabin nu au avut acest curaj, iar o copilă va trăi fără tată…

 

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău