- Publicitate -

”Am îndrăznit să merg să-mi înscriu copilul la o grădiniţă de stat”

lili maximColega noastră Liliana Maxim, realizatorul emisiunii ”Audienţă Regională” de pe VP TV, a avut nefericita inspiraţie de a încerca să-şi înscrie copilul la Grădiniţa cu program prelungit nr. 35 de pe strada Maramureş din Ploieşti fără să apeleze la pile. S-a ales cu o experienţă care are toate şansele să devină textul săptămânii pe netul din Prahova. Iată prin ce a trecut. Detalii şi pe pagina de facebook a moderatoarei.

”Am "îndrăznit" să merg să-mi înscriu copilul la o grădiniţă de stat, cu program prelungit, fără pile şi fără plocon… Care a fost rezultatul? Un eşec total încă din primele minute!

În dorinţa de a-mi duce copilul la o grădiniţă mai aproape de serviciul actual, dar şi de zona unde locuiesc părinţii mei, care se ocupa de Alex, fiul meu, în cea mai mare parte a timpului, am bătut la usa doamnei director de la Grădiniţa nr.35 din Ploieşti. (este vorba despre unitatea de pe strada Maramureş, de lângă CAR-ul pensionarilor).

Pe doamna director o cunoşteam, din vedere, am mai făcut în trecut ştiri despre serbările micuţilor de la unitatea pe care o conduce, dar, din fericire, dumneaei mi-a uitat faţa. Şi spun, din fericire, pentru că în câteva minute am descoperit modul natural în care educatorul-şef se comportă cu părinţii fără "grade".
Dupa ce am salutat, m-am prezentat, o aud spunându-mi pe un ton sictirit: "Delia şi mai cum aţi spus că vă numiţi? Spuneţi repede de ce-aţi venit, că mă grabesc"! Hmmm, s-o fi speriat de ochiul meu umflat din cauza curentului, de faptul că n-am coborat din vreo maşină de ultimă fiţă, că în mână n-aveam nicio sacoşică?! I-am explicat scopul vizitei, la care mi-a răspuns foarte scurt că înscrierile s-au încheiat încă din luna ianuarie, că este o singură grupă de numai 20 de copii şi că pe-al meu nu-l mai poate primi.
Măi să fie! În luna ianuarie am avut o emisiune exact pe această temă, care a fost redifuzată acum câteva zile, şi în care purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, Aurel Graur, a făcut cu totul alte precizări, nicidecum nu a menţionat că startul ocupării locurilor la aceste unităţi ar fi fost dat încă din primele zile ale anului. I-am adus la cunoştinţă doamnei director ce date oficiale cunosc eu, iar pentru "nesimţirea" mea dumneaei a început să-mi vorbească de parcă aş fi fost fi-sa sau vreunul dintre copiii de la grădiniţă care i-a răspuns şi pe care urma să-l pună la colţ. "După ce că v-am deschis uşa (n.r. era închisă pe dinăuntru), mi-am întrerupt convorbirea telefonică, mă ţineţi din activitate, veniţi şi-mi spuneţi de nu ştiu ce date de la Inspectorat, acum tot dumneavoastră sunteţi revoltată?", m-a intrebat doamna director, care a uitat că între orele 8 şi 12, când mi s-a spus că poate fi găsită la grădiniţă, are, printre altele, şi obligaţia de a furniza date oficiale despre instituţia pe care o conduce. Nu de alta, dar tind să cred că a uitat că lucrează într-o instituţie publică, o instituţie de unde-şi ia banii şi din contribuţiile mele.

Bineînţeles că nu am tolerat un astfel de comportament şi am rugat-o să-şi controleze un pic tonul pentru că nu mi se pare firesc, indiferent de cine trece pragul instituţiei publice pe care o conduce, momentan, să se poarte într-un astfel de mod. Nu toţi suntem consilieri, judecatori, directori de firme cu nu ştiu ce profit pentru a avea "trecere" la înscriere, nu toţi suntem dispuşi să mergem cu plocon pentru a ne fi respectat un drept constituţional, cel referitor la educaţie, nu toţi putem să plecăm capul şi să tolerăm nesimţirea unora care cred că dacă au o funcţie de conducere şi un "spate" asigurat au dreptul să-i persifleze pe ceilalţi.”

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Sunteți mulțumiți de activitatea primarului Andrei Volosevici în cei doi ani de mandat?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Șoferi beți și drogați, prinși de poliție pe șoselele din Prahova

Doi șoferi s-au ales cu dosare penale pentru consum de alcool sau substanțe interzise și un al treilea cu dosar pentru conducere fără permis...

Scrisoarea unei ploieștence, la aproape două luni fără apă caldă: „Am simțit din nou amărăciunea sentimentul de neputință și m-am întrebat dacă nu cumva...

Scrisoarea emoționantă a unei mămici din Ploiești în ziua a 57-a fără apă caldă. „Deși îmi scriseseră în privat zeci de persoane că vor...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Șoferi beți și drogați, prinși de poliție pe șoselele din Prahova

Doi șoferi s-au ales cu dosare penale pentru consum de alcool sau substanțe interzise și un al treilea cu dosar pentru conducere fără permis...

Scrisoarea unei ploieștence, la aproape două luni fără apă caldă: „Am simțit din nou amărăciunea sentimentul de neputință și m-am întrebat dacă nu cumva...

Scrisoarea emoționantă a unei mămici din Ploiești în ziua a 57-a fără apă caldă. „Deși îmi scriseseră în privat zeci de persoane că vor...

Salariile aleșilor locali vor fi majorate. Deputații au votat pentru renunțarea la majorarea salariilor demnitarilor

Deputații au aprobat, marți, majorarea indemnizațiilor pentru primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene. În favoare au votat 168 deputați. Împotrivă au votat 79...

Familiile cu mai mult de trei copii vor plăti facturi mai mici la energie electrică. 0,68 lei/KWh indiferent de consum

Românii care au în întreţinere cel puţin trei copii care merg la şcoală vor beneficia de un preţ mai mic la energia electrică, potrivit...

Furt de lemne din grădina unui bărbat din Băicoi

La data de 26 septembrie a.c., în jurul orei 16.00, Poliţia oraşului Băicoi a fost sesizată prin apel 112, de către un bărbat cu...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -