Liderii Sindicatului Transporturi de la SC TCE Ploiești sunt deciși ca săptămâna viitoare, în intervalul 18 – 21 mai, să organizeze grevă, nemulțumiți de lipsa unui dialog cu autoritățile locale.
Sindicaluștii reclamă mai multe probleme care țin de managementul societății. Pe lista de revendicări se numără și anularea unei hotărâri a Consiliului Local, privind aprobarea unei noi organigrame, în baza căreia s-au făcut mai multe angajări.
Citește și: Angajaţii de la TCE Ploieşti se pregătesc de grevă
„Vom face toate formalitățile ca săptămâna viitoare să intrăm în grevă, timp de două ore, între orele 08.00 – 10.00 Suntem nemulțimiți de mai multe aspecte. Se apropie procesul cu ANAF, de la Înalta Curte de Casație și Justiție, la TCE societatea este pe pierdere de la începutul anului, s-au făcut mai multe angajări iar unele salarii sunt discrimnatorii”, a susținut Ion Mișcă, liderul de sindicat de la TCE, care a anunțat că a transmis o adresă la Primăria Ploiești prin care solicită reluarea dialogului, pentru prezentarea doleanțelor. Sindicaliștii își doresc o întrevedere cu primarul interimar al Ploieștiului, Iulian Teodorescu.