Povestea medicului Emilia Drăgulin, noul șef al secției ATI de la Spitalul Municipal Câmpina. De ce refuză tradiționalul „plic” FOTO-VIDEO

0
20200117_115812_2f21c.jpg

20200117_115812_2f21c.jpg

Emilia Drăgulin este unul dintre cei mai noi medici ai Spitalului Municipal din Câmpina, însă în breaslă, pe partea de Anestezie Terapie Intensivă are o experiență de mai bine de două decenii. A lucrat atât în sistemul de stat, cât și în cel privat, a avut o colaborare cu o clinică din Italia, însă din noiembrie 2019 a venit la Câmpina, unde a promovat concursul de șef de secție a ATI. Încearcă să îmbine cu calm, profesionalism, dar și precizie activitatea managerială cu cea de medic primar într-o secție în care moartea vine, poate, cel mai des în vizită.

Are 51 de ani și-și amintește că de mic copil singura profesie pe care și-a dorit-o a fost cea de medic. A urmat școala generală, până în clasa a VII-a, la Periș, însă știind ce drum va avea de urmat și-a dorit un alt nivel al educației școlare. Prin urmare, a decis să vină în Ploiești, unde a absolvit ultimul an de gimnaziu și, ulterior, a mers la Liceul Sanitar de aici.

Medicina a urmat-o la Universitatea „Carol Davila“ din București. I-a fost greu să decidă pe ce se va specializa, în anii de studiu oscilând de la un domeniu la altul. Abia la Rezidențiat, drumurile i s-au îndreptat către anestezie și terapie intensivă. Mai degrabă ar putea spune că specializarea a fost cea care a ales-o decât invers, însă i-a plăcut și a acaparat ca un magnet toate informațiile. O face și acum pentru că un medic nu poate spune că știe absolut tot despre corpul uman.

Oamenii trăiesc diferit și mor diferit. În toți acești ani a văzut atâta viață și moarte…, a văzut rude rugându-se și așteptând o veste despre cel aflat în stare gravă, s-a bucurat când a putut da o informație bună și a fost prima, de multe ori, care a văzut chipurile împietrite ale aparținătorilor celor care s-au stins.

Emilia Drăgulin este unul dintre acei medici care vede, poate, cel mai bine antiteza umană: viață-moarte, bine-rău, miracol-sfârșit, bucurie-tristețe… A înțeles de mult că nu poate duce la nesfârșit un asemenea bagaj emoțional și a învățat cum să-și educe trăirile astfel încât să fie prezentă, la aceeași parametri, și pentru ceilalți pacienți care-și agățau speranța de a trăi de mâinile și priceperea ei. „Noi suntem «intrumentele» lui Dumnezeu. El decide începutul și sfârșitul“, ne-a mărturisit medicul primar anestezist

I-a plăcut să facă totul la un anumit standard și să fie cea care schimbă, nu să aștepte din altă parte acest lucru. S-a specializat în managementul serviciilor de sănătate, iar la 35 de ani o găsim șef de secție la ATI din cadrul Spitalului MAI „Dimitrie Gerota“ din Capitală.

Aici a trăit și unul dintre acele momente care i s-au lipit de suflet. Colegii săi încercau cu disperare să salveze o pacientă de 30 de ani, însă starea era foarte gravă. A avut atunci revelația să ceară un anumit tip de medicament, unul foarte scump, pentru care a dat o serie de justificări, dar l-a obținut, iar femeia respectivă trăiește și astăzi. A fost îngerul păzitor pentru acel om, mamă a unor copii mici care o așteptau acasă. „Femeia a trăit, este bine, copiii sunt mari la casele lor, dar nu există Paște, Crăciun, zi de naștere în care să nu-mi scrie o urare, însoțită de un «mulțumesc»“, ne-a mărturisit emoționată Emilia Drăgulin.

Drumul de la „privat“, la Câmpina!

După momentul Spitalului MAI, au urmat ani de colaborări cu sistemul medical privat. A fost o experiență frumoasă, la un anumit nivel, dar cu acces limitat pacienților prin prisma factorului financiar. De altfel, presiunea banilor, de a vinde anumite pachete, de a-i indica pacientului tot felul de servicii contracost au fost decisive în a o determina să revină într-o instituție de stat. „Aceste lucruri care au componentă financiară te fac să-ți pierzi din umanitate. Ceea ce nu mi-am dorit“, a completat interlocutoarea noastră.

Cu Câmpina, Emilia Drăgulin are legături mai vechi de când realiza gărzi ocazionale. Din toamna anului trecut a acceptat însă să vină cu normă întreagă și să concureze pentru postul de șef de secție. Schimbările au bucurat-o. Are o echipă completă, șapte medici primari și anesteziști, iar de câteva săptămâni și o secție renovată, dotată cu aparatură modernă ce urmează a fi completată și de alte echipamente.

NU „plicului“ și Pediatriei!

A plecat la drum cu idei clare, cu dorința de a implementa protocoale conforme cu situația spitalului din Câmpina și cu un mare NU pentru metoda „plicul“.

„Una dintre cauzele pentru care am plecat cu niște ani în urmă din sistemul de stat în cel privat a fost «plicul». Era un moment în care eu nu știam cum să reacționez. Nu mi se părea absolut deloc normal să primesc un plic. Este o chestiune care, din punctul meu de vedere, te face pe tine ca medic să nu te simți respectat. Dar românii sunt obișnuiți așa de foarte mult timp. Putem schimba acest lucru prin campanii susținute“, ne-a declarat Emilia Drăgulin (vezi VIDEO)

Există, totuși, o specializare a Medicinei unde nu crede că ar putea activa: pediatria. „Am refuzat-o. După trei gărzi pe care le-am făcut la «Budimex» am zis că este prea mult pentru mine…“, ne-a mai spus medicul anestezist.

Video: dr. Emilia Drăgulin, șef secție ATI – Spitalul Municipal Câmpina

Foto

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău