ciocan-judecator_ad5c1.jpg

În premieră pentru justiția din România, instanța a decis astăzi dezvăluirea identității martorilor protejați de procurorii DNA Ploiești, care îi acuză pe foștii șefi ai Poliției Prahova de săvârșirea unor fapte de corupție sau cercetare abuzivă, ne-au declarat surse judiciare.

Dosarul în care sunt anchetați fostul adjunct al IJP Prahova, Adrian Rădulescu, precum și ofițerii BCCO și DGA, Emanuel Saghel și Constantin Ispas, se află de peste trei ani în camera preliminară, unde se verifică legalitatea administrării probelor.

Citește și Comisarul șef Rădulescu: Nu sunt cercetat pentru fapte de corupție

Judecătorul a decis că nu se impunea acordarea statutului de ”martor cu identitate protejată”, întrucât martorii din dosar nu se aflau în vreuna dintre situațiile prevăzute de lege pentru acordarea acestui statut.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

În opinia instanței, cei trei acuzați nu ar fi putut prezenta niciun fel de pericol pentru martori, iar procurorii DNA Ploiești nu au putut demonstra contrariul.

Surse judiciare susțin că printre martorii protejați se numără cunoscuți sau apropiați ai fostului procuror DNA, Mircea Negulescu, cât și persoane care au declarat că ar fi fost presate de acesta să scrie ”la comandă” denunțuri false sau mărturii mincinoase.

Prin această decizie, fără precedent în jurisprudența românească, instanța de la Ploiești pune în discuție un dintre cele mai des folosite mijloace ale acuzării: modul și circumstanțele în care poate fi folosită declarația de martor cu identitate protejată.

Conform acelorași surse, situația din acest dosar este interesantă nu doar prin durata foarte lungă a audierilor în camera preliminară, peste trei ani, ci și prin faptul că cea mai mare parte a martorilor care au dat declarații cu identitate protejată sunt, la rândul lor, subiect al plângerilor penale ale acuzaților.

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg