main_08c21.jpgTimp de câteva luni, pentru viitorii pompieri, cadrele didactice de la Boldești se transformă în părinți, prieteni, sfătuitori, instructori, modele. Îi învață să pună în balanță sângele rece pe care trebuie să-l aibă în timpul intervențiilor, dar și sufletul pe care să-l investească meseria aleasă. Unul dintre profesorii aparte, care reușește să surprindă și prin ceea ce face, dar și modul său de a fi, este colonel Gabriela Toderașcu.

Cu toții suntem fascinați de mașinile imense de pompieri, cele pe care le vedem sursa de salvare în momentele în care dezastrele, accidentele se abat asupra noastră. Întreaga mașinărie are nevoie însă de o manevrare extrem de abilă, astfel încât echipamentele să fie cât mai aproape de locul intervențiilor.

Surprinderea cea mai mare însă vine când în spatele pregătirii maiștrilor auto militari care conduc utilajele pentru toate structurile din subordinea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) aflăm că stă o „mână“ de femeie, de 1,50 m înălțime, slăbuță și pe care o vezi predând în cadrul Școlii de Pompieri orice altă materie, dar nu pe cea mai „bărbătească“ dintre ele. Colonelul Gabriela Toderașcu este cea care de mai bine de două decenii a pătruns într-o lume a bărbaților și unde se impune prin cunoștințe și atitudine.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Pasionată de mașini, aceasta a absolvit Facultatea Politehnică, specializarea Transporturi Rutiere, fiind una dintre puținele prezențe feminine din cadrul acestei facultăți. Dar n-a regretat nicio clipă alegerea făcută. Dimpotrivă! Drumurile au purtat-o către un domeniu unde îmbină pasiunea cu formarea tinerilor și, totodată, are și împlinirea sufletească a faptului că este parte din salvarea vieților.

S-a obișnuit cu reacțiile de surprindere ale tinerilor, și nu numai, atunci când văd cine predă lecțiile de manevrare a autoutilitarelor. Însă, seriozitatea și atitudinea i-au adus de ceva vreme apelativul „șefa“. O amuză situația, dar fiind într-o lume ghidată după anumite reguli, știe că o anumită „armură“ este binevenită.

Fiind un domeniu tehnic, unul greoi, de-a lungul timpului a lucrat și cu persoane care au deprins foarte repede cam cum stă treaba cu „mastodonții“ salvatori, dar și cu elevi care erau cu acest domeniu ca apa cu uleiul. I-a îndrumat spre alte domenii, pentru că aici nu-ți este permis să fii „unul dintre cei mulți“. Când vine vorba de intervenție, n-ai cum să te ascunzi, n-ai cum să fii acoperit de un coleg mai priceput etc.
Are toate categoriile de permis auto, însă pasionată este de mașinile mari, complexe, cum este și cazul autoutilitarelor.

De la „șefa“, la sufletul de mamă!

În sfertul de veac de activitate, colonelul Toderașcu a întâlnit mii de caractere și nenumărate povești de viață. Femeia „de fier“, mamă la rândul său, n-a rămas impasibilă la suferința celor din jur. Oare cum ai putea să le vorbești tinerilor despre frumosul sentiment al solidarității, când tu nu-l știi, nu-l trăiești?! A făcut front comun cu colegii săi, implicându-se în a le da o mână de ajutor celor care au văzut în ea un confident, un om în fața căruia să se deschidă. Însă au fost și situații în care singură a descoperit problemele care-i apăsau pe unii dintre cei care i-au fost elevi.

Până în acest an, la Boldești au fost pregătiți pentru intervenție doar băieți. Din 2020 va fi și o primă serie de fete. O provocare atât pentru cadrele didactice, cât și pentru cei care le vor primi în echipele lor pe tinerele salvatoare.

Durata de școlarizare este de zece luni, iar după absolvirea cursurilor, tinerii sunt luați în tutelă timp de șase luni. Ulterior sunt cu propriile cunoștințe, curaj, spirit de inițiativă etc.

Foto: Viorela Nicolescu Sava

WhatsApp-Image-2019-12-04-at-140738-3
WhatsApp-Image-2019-12-04-at-140738
DSC00552
WhatsApp-Image-2019-12-04-at-140738-2
WhatsApp-Image-2019-12-04-at-140738-1
WhatsApp-Image-2019-12-04-at-140833
WhatsApp-Image-2019-12-04-at-141106
DSC00549
DSC00556
DSC00553

Rezidential 9 Mai
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
redactor
Mai multe despre autor și articolele sale
Liliana Maxim Minculescu, jurnalist „de modă veche“, și-a început activitatea în 2004, lucrând simultan în presa scrisă și TV.
A lucrat la Telegraful de Prahova și Alpha TV, a făcut parte și din echipa cotidianului Adevărul pentru ca, ulterior, să se axeze pe jurnalismul de televiziune, la Valea Prahovei TV și Ploiești TV. A scris, totodată, și pentru site-ul: promovamprahova.ro.
Pentru activitatea în presa locală și regională a fost nominalizata mai multor concursuri, gale, dar și premiată în anul 2014, în cadrul Galei MediaFEM, iar în 2018 la Gala Comunității Prahovene.
A ales Observatorulph.ro pentru că îi place să țină pasul cu vremurile, iar prezentul și viitorul jurnalistic sunt aici, în presa online.
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg