main_8cf15.jpegZiua Națională a României este momentul în care îmbrăcăm cu mult drag cel puțin una dintre piesele portului popular. Cel mai adesea punem pe noi o ie sau o cămașă brodată cu motive tradiționale despre care credem că este ie. De fapt, afișăm imaginea a cât de puține cunoaștem despre rădăcini, despre autentic, despre o frumoasă moștenire pe care ne-a lăsat-o stră-străbunicile noastre. Există însă la Ploiești o persoană care le-a redescoperit și care a readus în comunitate ideea de șezătoare și broderie tradițională.

Gabriela Ene (37 ani) avea să descopere cusutul tradițional, în urmă cu ceva ani, când, asemenea multora dintre noi, a căutat pe internet cum se croiește și se coase o ie. A găsit un tutorial, a urmat pașii ad literam, iar, la final, încântată de munca sa, a postat fotografii cu ceea ce credea la acel moment că este o ie. Atunci, într-un comentariu, în loc de felicitare, a primit întrebarea, dacă-și dorește o bluză artizanală sau una autentică. „Doamna respectivă mi-a dat și link-ul site-ului semne-cusute.ro. Bineînțeles că la acel moment am bombănit-o pentru comentariul lăsat, dar am intrat și pe link-ul recomandat de dumneaei, iar acolo aveam să cunosc o altă lume“, ne-a mărturisit Gabriela.

A descoperit-o pe Ioana Corduneanu, o persoană căreia româncele de aici, dar și cele plecate, îi atribuie, pe bună dreptate, meritul de a readuce la lumină o zestre pe cât de bogată, pe atât de adânc îngropată, una peste care anii comunismului au suflat și cu praful uitării și dezrădăcinării. Sute de planșe cu modele de prin 1900, considerați anii „de aur“ ai broderiei tradiționale românești, au fost descoperite, reconstituite și postate pe rețelele de socializare.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Modul de croi al cămășilor autentice, dar și tehnicile de cusătură au fost, de asemenea, readuse pe tapet cu ajutorul unor persoane instruite și talentate, dar și cum multă răbdare de a explica novicelor, prin intermediul unor tutoriale, șezători, comentarii online, toți pașii corecți în realizarea unei ii. Imaginile autenticului, cu ii păstrate în marile muzee ale lumii, au fost o sursă de inspirație, dar și de dorință de a avea în garderobă o asemenea bogăție.

Nume ca Elisa Brătianu sau Maria Cornescu, cărțile cu izvoade pentru cusăturile tradiționale au reînceput să capete interes. Treptat, au apărut și alte pagini de profil, în care persoane pasionate de arta populară, precum Agela Ludoșanu, au venit în întâmpinarea celor care aveau „setea“ de a cunoaște și a încerca să înlocuiască artizanatul, kitschul cu autenticul.

De bogăția de informații s-a bucurat și Gabriela Ene care și-a început drumul în această lume frumoasă cu o ie de Prahova. În 2015 se întâmpla. După șase luni de muncă, se bucura de prima sa cămașă tradițională. Nu a fost perfectă, iar regretul cel mai mare pe care-l are a fost că n-a ales, din start, pânza potrivită. A găsit o variantă care i s-a părut adecvată pe la Breaza, însă după purtări și spălări multiple, a văzut cât de important este ca munca, migala, răbdarea, gândurile, dorința să fie așternute pe un material de calitate care să reziste uzurii.

A acaparat ca un burete toate informațiile, iar despre priceperea în a broda, nici ea nu-și explică de unde o are. „Probabil că este vreo străbunică pe undeva pe care am moștenit-o. Mi-au ieșit din prima toate tehnicile de cusătură. Inclusiv ajurul“, ne-a povestit Gabriela.

Pasiune și refugiu

Pentru Gabriela, descoperirea broderiei tradiționale a fost și terapia la care avea să recurgă în urmă cu trei ani și jumătate când soțul său a rămas infirm de la piept în jos. Accidentul se petrecea la o piscină, unde acesta sărise de nenumărate ori, însă avea să facă și saltul ce i-a adus invaliditatea. Au urmat momente de coșmar pentru tânără. Cu doi copii mici (fata sa avea pe atunci trei luni), cu o datorie zdravănă la bancă pentru o casă abia achiziționată și cu marea sa dragoste pe un pat de spital. Lacrimi, gânduri, rugăciuni, o mână de ajutor din jur, speranța că Dumnezeu nu va pune stop anilor de fericire trăiți în această formulă, au făcut-o pe Gabi să mai facă un pas și încă unul. Dacă ar putea vorbi, câte ar spune bucățile de pânză pe care le-a ținut în mână în orele de veghe…

Lucrurile s-au mai așezat între timp. Noua filă a vieții a primit-o ca atare, soțul său își urmează tratamentul și ședințele de recuperare. Progresele sunt mici, dar Gabi se bucură că există.

Un loc de demult, adus în prezent

A apreciat faptul că primit mult atât de la Divinitate, cât și de la persoanele prin mâna cărora Dumnezeu a lucrat. S-a bucurat că și-a descoperit pasiunea, transformată în terapie. A fost și este extrem de încântată când se întorc persoane să-i admire iile pe care le îmbracă la biserică sau la diverse evenimente. Și pentru că a văzut că există interes pentru această latură a frumosului și tradiționalului, Gabriela Ene a pus pe picioare prima șezătoare de la Ploiești.

A găsit un loc la Biserica „Sfântul Andrei“, din cartierul Cina, și le-a dat întâlnire tuturor persoanelor dornice să redescopere pașii către rădăcini. I-au călcat pragul șezătoarei zeci și zeci de persoane. Unele novice, altele adevărate talente, unele care voiau să învețe pentru a comercializa, altele care-și doreau să conceapă propriul costum tradițional, unele care-au plecat, altele care au avut răbdare și dorință de a rămâne.

Este locul unde Gabi se simte în largul său, unde vorbește, dar și unde ascultă, unde cunoaște fel și fel de persoane cu povești de viață interesante. Pentru unele dintre participante, ideea șezătorii în aceste vremuri este o noutate. Pentru altele, însă este un fel de trimitere către copilărie.

„Am amintiri foarte frumoase, însă sunt și dureroase deoarece femeile și bărbații care participau la șezătoare nu mai sunt. Și noi, copiii, ajutam , făceam gheme pe sucală, cerșeam «coade» pentru preșuri sau ciorapi cu cinci cârlige și cu firul după gât. Coseam «mileuri» în puncte și de atunci știu să cos, drept pentru care îi mulțumesc mamei mele. Bărbații fierbeau vin și făceau «berbeci», floricele de porumb, cântau sau spuneau snoave. Acest lucru se întâmpla pe anotimp de iarnă, căci în rest își reparau uneltele pentru primăvară“, ne-a mărturisit Elena Ioniță. A primit cu tot entuziasmul organizarea unei astfel de întâlniri în cadrul căreia de la cei mai mici, până la cei mai mari, toți participanții descoperă tradițiile noastre, zonele țării cu specificul lor, dar și „iubirea față de lucrul de mână, dragostea față de femeile simple care lucrau la lumânare și din mâinile cărora ieșeau tezaure“.

Pentru Daniela Cofaru, fiecare întâlnire cu fetele de la șezătoare este un miracol, întrucât acum deprinde tainele brodatului și se minunează de frumusețile pe care le poate „picta“ cu acul pe o bucată de pânză. De întâlnirea săptămânală, care are loc în fiecare miercuri seară, se bucură și Antonela Chiriacov, pentru care șezătoarea este „o oază de frumusețe, tradiție și o continuitate a tot ce înseamnă «românesc»“.

Ușile rămân deschise tuturor celor care vor să obțină un sfat, care vor să cunoască persoane cu pasiuni comune. Totul este gratuit, singura condiție este ca participantele să vină cu propriile materiale de lucru. Pentru informații mai multe, Gabi a creat și o pagină de facebook a șezătorii din Ploiești.

Autentic vs. artizanat

Se face foarte mult caz între deosebirea dintre artizanat, aspect cu care Prahova se confruntă poate mai mult ca oricare alt județ, și autentic. Nu putem diminua rolul bluzelor de artizanat care, în perioada comunistă, au fost cam singurele care au rezistat și, fie și prin preluarea denumirii de ie, au asigurat o legătură, fie ea și firavă, cu trecutul.

Despre „ia de Breaza” s-a vorbit și se va tot vorbi în afară. Este purtabilă, este elegantă, dar NU ESTE IE, așa cum strigă la unison cele care apăra autenticitatea portului tradițional. Ia își are elementele sale cu simbolurile cusute într-un anumit fel. Întâlnim toate elementele esențiale ale existenței: cerul (altița), pământul (zona încrețului) și apa (râurii de pe mâneci și piept). Avem cămășile cu îngrădea, cămășile drepte, mult mai simple din punct de vedere al broderiei și cromaticii, considerate ca fiind cele folosite zi de zi, la lucru.

Din păcate, mulți dintre cei care ar trebui să fie principalii mesageri ai portului tradițional îl sfidează. Este vorba despre acei interpreți de muzică populară care apar în fața publicului cu niște ținute stilizate, unele dintre ele fără nicio legătură cu ceea ce cântă sau zonele pe care le reprezintă.

„Ia autentică este…autentică! Faptul că ne-am îndepărtat de tradiție din cauza industrializării nu înseamnă că ia nu se poate adapta la zilele noastre. Se poate purta cu blugi, fustă, pantaloni etc“, ne-a spus Angelica Costache.

Realizări și planuri

Cu ajutorul fetelor, atât din cadrul șezătorii, cât și din împrejurimi, Gabriela Ene a reușit să organizeze prima expoziție de ii, lucrate după planșele Elisei Brătianu
Dar ambiția ploieștencei are însă cu totul alte dimensiuni. Își dorește ca până în 2022 să realizeze o expoziție Albina cu toate cele 180 de ii cusute după modelele culese de Elisa Brătianu.

Cât costă o astfel de piesă vestimentară? Gabriela Ene nu vinde, chiar dacă banii pe care i-ar putea obține pe o ie i-ar fi atât de necesari pentru cheltuielile pe care le are de acoperit, ținând cont de situația în care se află. Cum și cât ar putea să ceară pe luni zdravene de muncă? Oare cât ar trebui să ceară pe ceea ce a lucrat cu pasiune, migală, dăruire, unde a înnodat și deznodat gânduri, rugăciuni? Sufletul este oare de vânzare?! Pentru că asta este ia, de sute de ani încoace, o bucată de pânză purtătoare de suflet!

Foto: Gabriela Ene

76923040101587539303983064050243611411873792n
76611032101587539317533067909046644811759616n
6518739522672717867025124294137641462398976o
75341157101587539302833065889056158940921856n
650439472254276928001998230202812477210624n
WhatsApp-Image-2019-11-28-at-152856
WhatsApp-Image-2019-11-28-at-152857
WhatsApp-Image-2019-11-28-at-152851
WhatsApp-Image-2019-11-28-at-152850
WhatsApp-Image-2019-11-28-at-152848

Rezidential 9 Mai
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
redactor
Mai multe despre autor și articolele sale
Liliana Maxim Minculescu, jurnalist „de modă veche“, și-a început activitatea în 2004, lucrând simultan în presa scrisă și TV.
A lucrat la Telegraful de Prahova și Alpha TV, a făcut parte și din echipa cotidianului Adevărul pentru ca, ulterior, să se axeze pe jurnalismul de televiziune, la Valea Prahovei TV și Ploiești TV. A scris, totodată, și pentru site-ul: promovamprahova.ro.
Pentru activitatea în presa locală și regională a fost nominalizata mai multor concursuri, gale, dar și premiată în anul 2014, în cadrul Galei MediaFEM, iar în 2018 la Gala Comunității Prahovene.
A ales Observatorulph.ro pentru că îi place să țină pasul cu vremurile, iar prezentul și viitorul jurnalistic sunt aici, în presa online.
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg