ÎMAIN_8e534.jpgn ultimii ani, tot mai mulți părinți visează ca ai lor copii să calce pe urmele Simonei Halep. În unele cazuri, cele fericite, dorința lor coincide cu cea a copilului, însă sunt și situații în care lipsa atracției, a talentului, dar și a puterii financiare pun capăt acestui drum. Andrada Komarov manevrează racheta de tenis de la 6 ani. Luptă umăr la umăr cu părinții săi pentru a ajunge o mare campioană.

Face naveta zilnic la București pentru școală și antrenamente. Este în clasa a VII-a, la Liceul Sportiv „Mircea Eliade“ din Capitală, însă până acum doi ani a învățat la Ploiești. Din clasa a V-a, împreună cu părinții a hotărât să facă un pas important, dificil, dar care îi poate deschide o ușă mare către reușita în lumea tenisului.

Cum în Ploiești nu mai există niciun liceu sportiv, unde profesorii să aibă altă deschidere pentru aptitudinile acestor copii care, de multe ori, trebuie să absenteze de la anumite ore pentru antrenamente și turnee, soții Komarov au decis să se îndrepte spre București. Și-au asumat timpul și cheltuiala pe care le presupun acest efort, însă n-au putut să spună „nu“ dorinței fiicei lor de a merge mai departe cu tenisul.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Andrada a început acest sport în joacă, pe terenul de la „Chimie“ din Ploiești, împreună cu profesorul Dorian. A încercat și alte sporturi, unde n-a dezamăgit în privința abilităților, însă marea sa plăcere era să nimerească mingile de tenis și să le dea peste fileu.

Tot când se juca pe un teren de la Sinaia a fost remarcată și de către antrenorul Anei Bogdan, care le-a cerut soților Komarov să o dea pe „mâna lui“, garantându-le că va face din ea o mare campioană. Au fost entuziamați de cele auzite, însă Andrada și părinții au mers pe drumul lor.
Copila a început să se antreneze serios, în Ploiești, să participe la competiții, unde a impresionat prin îndemânare, talent, pregătire, determinare. A participat și turneele din afara țării, cele care contează cel mai mult pentru a fi remarcat, pentru a ajunge în clasamentul campioanelor. O decizie importantă, dar costisitoare și acoperită aproape integral de părinți. Singurele facilități pe care le au micii sportivi sunt asigurarea cazării pe timpul turneului. O deplasare costă între 1500 și 3000 de euro, în funcție de numărul de zile cât stă sportivul în turneul respectiv. Diferența de preț o face și prezența unui antrenor pe care tot părinții îl plătesc.

Sacrificii și speranțe

Din clasa a V-a, Andrada și mama sa, Gabriela, au început naveta Ploiești București. „Am un serviciu unde pot lucra de la distanță ceea ce-mi dă această libertate de a-i fi alături în orice moment. Se acumulează oboseală, dar facem tot ce ține de noi ca părinți pentru ca ea să-și ducă visul cât mai departe. Îi văd efortul, îl văd și-l simt și pe-al nostru. De multe ori i-am spus că eu aș fi bucuroasă să renunțe pentru că fizic și psihic sunt mulțumită de cum s-a dezvoltat datorită sportului. Cu banii care s-au dus până acum, chiar dacă renunță, eu consider că au fost o investiție în sănătatea ei și nicidecum ceva ca am pierde“, ne-a declarat Gabriela.
Andrada se pregătește cam zece ore pe săptămână. Multe dintre teme și le face în mașină, în drum spre casă pentru a-i rămâne și timp pentru odihnă.

Faptul că-i place ceea ce face și munca depusă în tot acest timp se văd din rezultatele sportivei. În generația 2007 este în primele două clasate la nivel național, însă joacă și cu fetele din generația 2006 unde, și aici, este în careul de ași.

Obiectivul este ca la 13 și 14 ani să ajungă la cel mai important turneu de triere a talentelor care este, totodată, și o rampă de lansare: Le Petits As, din Franța. Andrada se luptă să ajungă cel puțin în optimile acestui turneu, ceea ce, pe lângă satisfacția personală, i-ar oferi și șanse foarte mari să-și găsească sponsori pentru sprijinirea continuității în tenisul de performanță.

Este un parcurs dificil, costisitor, unde părinții Andradei au teama că nu vor reuși să-i ofere fiicei lor sprijinul necesar în ceea ce înseamnă ajutor și sfat corespunzător. „Din păcate, Federația Română de Tenis nu le este aproape nici acestor copii, nici nouă, părinților. Fiecare se descurcă așa cum știe, cum poate“, a completat Gabriela Komarov.

„Îmi place mult acest sport. Este pasiunea mea, nu mă văd făcând altceva. Sportiva mea preferată este Maria Sharapova la care prefer atitudinea. Când nu joc tenis, citesc. Acum m-a prins rău Harry Potter“, ne-a mărturisit Andrada.

A reușit să câștige și ceva bani (câteva sute de lei) din turneele la care a a fost și pe care i-a investit în haine. Pentru că și tenisul are moda lui…

Andrada Komarov este încă un exemplu unde, în ciuda talentului și a întregii dăruiri a părinților pentru performanță, te lovești de un mare zid, cel al indiferenței unui sistem față de sport. Ne lăudăm, ne mândrim cu performerii noștri, dar, oare cât s-a implicat acest stat român, de-a lungul timpului, în drumul lor către aceste reușite?!

Citește și POVESTEA ALEXIEI HARBIC DIN PLOIEȘTI CARE LUPTĂ SĂ AJUNGĂ ÎN TOP 100 WTA

Foto: arhiva personală familia Komarov

WhatsApp-Image-2019-11-05-at-160232
WhatsApp-Image-2019-10-02-at-120422
WhatsApp-Image-2019-10-02-at-120422-2
WhatsApp-Image-2019-10-02-at-120422-1
WhatsApp-Image-2019-10-02-at-120421
7670235621327737470185264818228118063939584n
WhatsApp-Image-2019-11-20-at-124729
WhatsApp-Image-2019-11-20-at-124729-1

Rezidential 9 Mai
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
redactor
Mai multe despre autor și articolele sale
Liliana Maxim Minculescu, jurnalist „de modă veche“, și-a început activitatea în 2004, lucrând simultan în presa scrisă și TV.
A lucrat la Telegraful de Prahova și Alpha TV, a făcut parte și din echipa cotidianului Adevărul pentru ca, ulterior, să se axeze pe jurnalismul de televiziune, la Valea Prahovei TV și Ploiești TV. A scris, totodată, și pentru site-ul: promovamprahova.ro.
Pentru activitatea în presa locală și regională a fost nominalizata mai multor concursuri, gale, dar și premiată în anul 2014, în cadrul Galei MediaFEM, iar în 2018 la Gala Comunității Prahovene.
A ales Observatorulph.ro pentru că îi place să țină pasul cu vremurile, iar prezentul și viitorul jurnalistic sunt aici, în presa online.
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg