eco-burn_9300e.jpg

Observatorulph.ro publică astăzi imagini surprinse la incineratorul de deșeuri periculoase aparținând companiei Eco Burn din incinta Parcului Industrial Brazi și nedifuzate până acum.

Precizăm că multe dintre filmări au ajuns la factori de decizie precum Garda de Mediu sau Poliție.

În imagini se vede dezastrul ecologic de care se plâng localnicii din Brazi, fără ca autoritățile locale sau de mediu să stopeze acest fenoment periculos pentru sănătatea populației.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

VIDEO:

În acest context merită precizat că localitatea brazi se numără, alături de Ploiești și Blejoi, printre cele mai poluate din Prahova, numărul cazurilor de cancer înregistrate în rândul populației explodând în ultimii ani.

Informația apare într-un document oficial al Institutului Național de Sănătate Publică pe care observatorulph.ro l-a publicat în această dimineață aici: Autoritățile recunosc oficial pentru prima dată că locuitorii din Ploiești, Blejoi și Brazi se îmbolnăvesc de cancer din cauza poluării. FOTO-Document

Revenind la incineratorul de deșeuri periculoase, acesta a fost  prezentat inițial de reprezentanții Consiliului Județean Prahova drept soluția ecologică pentru distrugerea deșeurilor periculoase, inclusiv a celor medicale. La începutul proiectului a fost implicat și senatorul PSD, Radu Oprea. 

Acum, acesta nu crede că incineratorul poluează, în ciuda filmărilor difuzate de presa locală și națională și pe rețelele de socializare. Iată ce a declarat senatorul PSD la Digi24:

Eu am fost acționar și administrator până în 2012, când am ieșit din această chestiune. Nu am nici cea mai vagă idee despre ce se întâmplă în zonă, în prezent. În Brazi am fost ieri, dar nu s-a plâns nimeni. Echipamentul de acolo este unul ultra-performant, era top la data inaugurării, mai performant ca acela nu exista în România, era complet monitorizat. Fiind vorba de produse periculoase, se știa exact despre fiecare colet, fiecare container, când a plecat, cum a plecat ce se întâmplă cu el, cu registre, cu raportări la Agenția de Mediu. Procesul este foarte bine reglementat. Nu cred că filmările sunt reale, nu există așa ceva, conform procedurilor pe care le știu, lucrurile astea trebuie să fie foarte clare, totul, totul este foarte reglementat”.

Zilele trecute, ministrul Mediului, Costel Alexe, a trimis corpul de control la Eco Burn și, dacă acuzațiile localnicilor se confirmă, firma și-ar putea pierde autorizația de funcționare.

Reamintim că la începutul acestei luni, după ce observatorulph.ro a publicat articolul ”Atentat la sănătate! Cum ”zac” deșeurile medicale în curtea incineratorului din Parcul Brazi, poluând mediul. VIDEO”, firma Eco Burn a fost amendată de Garda de Mediu Prahova cu 40.000 de lei (detalii AICI).

Conducerea Eco Burn nu a răspuns până acum solicitării observatorulph.ro pentru un punct de vedere.

Raspuns_solicitare_inf._ECO_BURN_-Observatorul_PH-page-001_6b57a_585fd.jpg

Rezidential 9 Mai
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
director editorial
Mai multe despre autor și articolele sale
Este ziarist din 1997 și a colaborat cu mai multe instituții de media locale și naționale până în 2007, când a devenit editor coordonator al www.observatorulph.ro, liderul actual al presei prahovene.
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg