WhatsApp_Image_2019-09-30_at_13.06.56_1_a1478.jpegMi-e dor de satul de altădată, de copilărie, de casa bunicilor! Mi-e dor să respir aerul curat, să mă bucur de libertate, de cutreieratul grădinilor, de liniștea „tulburată“ doar de zumzetul naturii. Și nu mă opresc în a-i povesti fiului meu, care are aproape zece ani, cum era lumea mea pe când avea vârsta lui. Însă oricâte detalii și oricât de mult aș încerca să-l port în timpurile de demult, îi este greu să vadă prin ochii mei cam cum era lumea fericită pentru mine la anii lui. Mi-am adus aminte că-n Prahova este un loc „nealterat“, un loc unde tabloul seamănă mult cu ceea ce-i povestesc eu: Poiana Trestiei.

Urcăm în mașină, cu un rucsac la noi cu un sandviș și o sticlă cu apă și plecăm la drum. Am fost acolo în primăvară, dar fără el.

Citește POVESTEA CĂTUNULUI DIN PRAHOVA CU O MÂNĂ DE LOCUITORI

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

I-am povestit cât de frumos este acolo, dar cât de trist, în același timp. Cât de natural și autentic este totul, dar lăsat în grija nimănui. Cât de mult vorbim și ne dorim să vedem, să mai găsim astfel de locuri, iar acolo unde ele există avem parte și multă indiferență din partea autorităților. Ce să înțeleagă din toate astea un copil de nici zece ani?!

După ce-am parcurs cei vreo 45 de kilometri, cât este distanța de la Ploiești până în cătunul din Cosminele, lăsăm mașina, undeva la intrarea în sătuc și începem să urcăm ușor spre acel loc care parcă-și cheamă cu disperare oaspeții, care din resursele pe care le mai are îți oferă din plin, în speranța că poate-poate vei fi și tu unul dintre cei care-l vor fi salvat.

Cu fiecare pas făcut parcă pășeam tot mai mult în lumea poveștilor românești. Îmi arunc un ochi spre partenerul meu de călătorie și-l văd cum privea cu toată curiozitatea, dar și suprinderea tot ceea ce-l înconjura, ce descoperea.

Încep să ne apară în cale și casele. Tot mai răpuse de timp și de „boala“ abandonului. Înconjurate sau chiar acoperite de pomi, încă verzi, la început de octombrie, dar ale căror crengi parcă plâng. Unii din cauza ramurilor uscate, netăiate, care le afectează ușor-ușor și pe celelalte sănătoase, alții sub greutatea roadelor. Parcă te roagă să-i eliberezi de ceea ce-ți pot ei oferi din plin. În jurul lor, este plin fie de nuci, fie de mere, fie de prune. Multe! Ridic câteva dintre ele, le șterg și încep să mușc. Îi ofer și fiului meu, însă îi surprind și reticența în a începe să se înfrupte din ele. „Mami, da’ le putem mânca așa nespălate?“. „De data asta, da, aici și acum ne putem încălca regulile!“ Și, bucuros de această abatere, mușcă cu toată pofta din cel mai gustos măr.

Singurul sunet care deranjează în acest cătun este al liniștii. O perturbăm cu zgomotul făcut de pașii noștri prin frunzele uscate și căzute pe drum.
Nu ne săturăm să privim această lume, una extrem de primitoare în zilele călduroase, dar care la amurg sau în zilele triste de toamnă ar fi numai bună pentru filmatul unor pelicule de groază. Casele părăsite, căzute, gardurile ruginite cu porți ferecate de lanțuri grele și lacăte, cu livezile care din cauza faptului că n-au mai fost curățate de mai bine de zece ani s-au transformat într-o perdea deasă de unde cu greu poți ieși, toate ar fi decorul perfect pentru scenele care ne dau fiori reci.

În sfârșit, găsim o casă locuită. Surprinși de vizita noastră, oamenii ne răspund salutului, dar continuă să ne cerceteze. Intrăm în vorbă, le spunem că suntem într-o scurtă plimbare… Își lasă treburile pentru care au tot timpul din lume, nefiind presați de gura lumii, și, împreună cu fiica lor, se oferă să ne fie ghizi pe potecile „marcate“ de trecerea mistreților. Și ei se înmulțesc în voie în această zonă. „Cine și pentru cine, doamnă, să-i mai împuște? Suntem o mână de oameni care stăm în permanență aici, cât om mai fi și noi“, ne-au mărturisit cei doi.

Pe timpul verii, locurile mai sunt vizitate, în weekend, de curioși, de bicicliști, de câțiva dintre cei care au moștenit casele. Dar nici un gând din partea vreunuia să se mute permanent acolo. Ce să facă? Zona este săracă, iar mulți consideră că ar fi un salt cu 10-15 ani în urmă, exact în vremea în care timpul s-a oprit în cătunul respectiv.

Văd niște mere frumoase, însă sunt după un gard, pe jumătate pus la pământ. Mă opresc, mă uit, dar cum să intru și să le iau de acolo? Localnicul care ne însoțea a început să zâmbească, a trecut cu ușurință în grădină și mi-a adus câte fructe a putut lua în poală: „de multă vreme nu mai are cine să se supere că sărim gardul. Când eram copii, de multe ori făceam lucrul ăsta. Ne plăceau merele astea. Sunt bune și acum, dar parcă atunci când mergeam la «furat» aveau alt gust“.

Ne așezăm pe un petic de poiană, unul dintre puținele cosite, și ne dăm la înșirat povești. Tot într-un sat de deal mi-am petrecut și eu copilăria, doar că într-o altă zonă a țării. Însă ce-am întâlnit la Poiana Trestiei încep să regăsesc și acolo. Mi se pune un nod în gât, oftez, privesc în gol. Un val de nostalgie și de tristețe se instalează pe fața mea. Schimbarea a fost sesizată și de fiul meu.

„Mami, ai spus că-ți face bine să vezi astfel de locuri și să vorbim despre copilăria ta. De ce te-ai întristat?“
Îl iau în brațe, îl mângâi, și-i răspund: „Pentru că doare să pierzi frumosul…“

Și doare-al naibii când vezi că un astfel de loc, o oglindă a satului vechi românesc, care încă mai are suflare, se roagă să-l readuci la viață. Dar îi lipsesc „medicii“, atât din rândul adminstrației locale, cât și al moștenitorilor, cu dorința și priceperea de a-l repune pe picioare.

Foto: Vlad Buzățoiu

WhatsApp-Image-2019-09-30-at-130725
WhatsApp-Image-2019-09-30-at-130711
WhatsApp-Image-2019-09-30-at-130707
WhatsApp-Image-2019-09-30-at-130704
WhatsApp-Image-2019-09-30-at-130703
WhatsApp-Image-2019-09-30-at-130701
WhatsApp-Image-2019-09-30-at-130700
WhatsApp-Image-2019-09-30-at-130701-1
WhatsApp-Image-2019-09-30-at-130656
WhatsApp-Image-2019-09-30-at-130656-1

Rezidential 9 Mai
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Liliana Maxim Minculescu
redactor
Mai multe despre autor și articolele sale

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

harold.jpg

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg