537a5bf1-90ab-4e65-aee0-ee7d6ca71ad3_badf0.jpgCine o vede pe Maria Gherghiceanu și află că este cadru didactic se gândește instantaneu că predă Educație Fizică și Sport. În realitate, este profesoară de Fizică, însă mișcarea este modul său de a „respira“. A știut dintotdeauna că vrea să lucreze cu copiii, însă când a fost să opteze pentru carieră, a ales Fizica.

Are 60 de ani, iar 37 dintre ei și i-a petrecut la catedră. 12 ani a predat la Urziceni, pentru ca din 1995 să revină în orașul natal, Câmpina. Și tot de atunci este profesor titular la Liceul Tehnologic Mecanic, unde îi învață pe tineri cum stă treaba cu viteza, greutatea, refracția luminii, lucrul mecanic etc.

A ajuns și în liceul pe care l-a absolvit, „Nicolae Grigorescu“, însă doar pentru a suplini niște ore.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Știe că materia pe care o predă este una greu „ingurgitabilă“ de mulți elevi chiar dacă la orice pas ne lovim de legile Fizicii fie că le înțelegem, fie că nu. Ca profesoară, imaginea pe care o are în rândul liceenilor și pe care o conștientizează este cea de „persoană mai dură“, însă cu sfaturi bune. Iar acest lucru l-a aflat odată cu trecerea timpului chiar de la cei care i-au fost elevi.

„Îmi iubesc foarte mult meseria, iar când intru în clasă știu că mi-o fac așa cum știu eu mai bine. Însă, dincolo de Fizică, sunt și discuții despre viață pe care le port cu elevii mei. Dau sfaturi bune, dar depinde de calitatea copiilor. Unii mă văd foarte dură, alții înțeleg mesajul meu, iar peste ani, când ne întâlnim pe stradă, îmi spun că «dacă aș fi ținut cont de părerea d-voastră, astăzi aș fi fost mai bine»“, ne-a mărturisit Maria Gherghiceanu.

Este foarte organizată, iar pentru un bun mers al lucrurilor se ghidează după reguli. Și elevilor le sugerează că este bine să le respecte atât la școală, cât și în viața de zi cu zi. Pentru fără un strop de rigoare, lucrurile se vor derula haotic.

Poate că în rândurile elevilor săi nu sunt genii, dar pentru un profesor poate că este mai provocator să încerce să modeleze carcatere dintr-un „aluat“ ceva mai rigid, mai problematic. Maria Gherghiceanu a înțeles de multă vreme că menirea sa de cadru didactic presupune, înainte de a-și număra olimpicii, diplomele etc, formarea unor OAMENI.

Secretul sănătății fizice și psihice

Că reușește sau nu, are timp să mediteze din plin în minutele și chiar orele pe care le alocă mișcării. Nu trece zi în care să nu meargă pe jos, să nu urce și să coboare trepte, iar la final de săptămână, când vremea este bună, să nu alerge minimum cinci kilometri. Iar la cei 60 de ani pe care-i are, dar pe care nu-i arată, Maria Gherghiceanu este dovada faptului că o viață sănătoasă, echilibrată, are la bază mișcarea, iar vârsta devine, în acest context, doar o cifră din buletin.

A practicat atletism de performanță în anii de liceu, numărându-se printre cei selectați din generația sa, în clasa a IX-a, să practice acest sport. I-a plăcut, însă a văzut mișcarea ca un lucru făcut pentru propria-i persoană. Fizica, însă, i s-a lipit de suflet, iar cu modelul pe care și l-a găsit în profesorul Gheorghe Găman, a optat să o transforme în meserie. „Am vrut din start să lucrez cu copiii, dar nu mă vedeam predându-le Educație Fizică“, ne-a spus interlocutoarea noastră.

Dar face lobby pentru mișcare în rândul tinerilor, fiind îngrijorată că tot mai puțini fac sport, din ce în ce mai puțini ies la alergat în aer liber, de bunăvoie. Însă vede cum în clasele sale sunt tot mai mulți copii obezi sau care prezintă astfel de tendințe, elevi în cazul cărora sedentarismul, abuzul de gadget-uri, alimentația inadecvată își arată din plin efectele.

Crede în puterea exemplului, iar prin ceea ce face, prin participarea la Crosul Solidarității și tot ce înseamnă eveniment dedicat mișcării, profesoara de Fizică își dorește să fie un reper pentru elevii săi, și nu numai.

Pentru că puțini sunt cei care-i dau curs mesajului, Maria Gherghiceanu a ales și o altă tactică de a-i pune pe liceeni „la treabă”, să participe activ la evenimentele, mai ales cele sportive, organizate la Câmpina. Le oferă un bonus la note.

Dacă fără să predea lecțiile de Fizică se vede, mai ales că în câțiva ani se va pensiona, fără mișcare nu concepe viața. Recordul l-a atins în urmă cu ceva ani, fiind de 10 kilometri la un cros caritabil, organizat în Marea Britanie.

Însă evenimentele în care aleargă pentru alții sunt sporadice. De ceva vreme o face doar pentru sănătatea proprie și la recomandarea medicului. În momentul în care s-a confruntat cu probleme de sănătate, principalul tratament ce i-a fost indicat a fost…efortul.

Foto:

maria_gherghiceanu_1_de843.jpeg

maria_gherghiceanu_2_60a51.jpeg

Rezidential 9 Mai
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Liliana Maxim Minculescu
redactor
Mai multe despre autor și articolele sale

Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest
Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.

Be the first to comment.

harold.jpg

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg