maxresdefault_691dd.jpg

Stația de tratare a deșeurilor biodegradabile (STMB) din Ploiești nu este folosită, deși legislația actuală interzice autorităților locale și operatorilor de salubritate să mai depoziteze gunoi menajer înainte să fie prelucrat pentru reducerea poluării. Investiția a fost inaugurată până acum de numeroși miniștri, inclusiv de premierul Dăncilă.

Primăria Ploiești și majoritatea primăriilor din Prahova plătesc anual bani grei drept taxă de mediu pentru că nu sunt în stare să recicleze cantitatea minimă de deșeuri prevăzută de legislația europeană.

Problema ar putea fi rezolvată dacă populația ar fi încurajată/obligată să colecteze selectiv deșeurile, iar cele menajere să fie tratate înainte de depozitarea în singura rampă autoritzată din județ, de la Boldești, în funcție de care se și plătește taxa de mediu.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Culmea, autoritățile județene au inaugurat nu odată, ci de vreo trei ori, Staţia de Tratare Mecano-Biologică (STMB) a deşeurilor biodegradabile situată pe centura de Est a Ploieştiului. Aici ar trebui să ajungă fiecare mașină de gunoi din Prahova, capacitatea de prelucrare a stației fiind de 150.000 tone / an.

Deși stația este funcțională, aceasta este ocolită de operatorii de salubritate, cu complicitatea primăriei și CJ Prahova, beneficiarul acestei investiții derulate prin proiectul „Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în Judeţul Prahova”, care a costat 51.707.063,19 lei, fără TVA !

Excat ca în serialul de comedie Las Fierbinți, politicienii s-au îngrămădit să taie panglica de inaugurare a acestui obiectiv, să se fotografieze cu investiția și să se laude prin comunicate de presă.

Astfel, în ultimul an, STMB a fost vizitată și inaugurată de președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu,  ministrul Mediului de Afaceri, Ștefan Radu Oprea și, nu în ultimul rând de premierul Viorica Dăncilă (vezi aici comunicatul guvernului).

Imaginile de mai jos dovedesc ”interesul” politicienilor exclusiv pentru imagine:

FOTO Ministrul Mediului, vizită la STMB (6 iunie 2018)

phocathumblp10145521
phocathumblp10144921
phocathumblp10145011
phocathumblp10145471
phocathumblp10145631

VIDEO Premierul Viorica Dăncilă, vizită și inaugurare STMB (15 mai 2019):

Potrivit informațiilor postate pe site-ul Consiliului Județean Prahova, această stație de tratare a deșeurilor contribuie la reducerea cantității de deșeuri biodegradabile la depozitare, conform obligațiilor asumate prin Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, creșterea capacității de recuperare a deșeurilor, reducerea impactului aferent transportului deșeurilor la facilitățile de tratare și/sau depozitare.

image fea75
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg

harold.jpg