fbpx

MAIN_81074.JPG
Examenul de Titularizare reprezintă an de an o probă de „foc“ pentru aspiranții la catedră. Cele mai tentante sunt fără doar și poate posturile pe durată nedeterminată, ocupate de cei mai buni. Printre ei, în acest an, o regăsim și pe Maria Mirabela Mente, una dintre candidatele care au obținut nota 10. Reușita a venit după ani de pregătire și dorință de a ajunge acolo unde a simțit că-i este locul.

Pe Maria Mirabela Bente o vom regăsi la Grădinița cu Program normal nr.10 din Ploiești, acolo unde, începând cu 1 septembrie, va fi profesor titular. O experiență nouă, dar privită de interlocutoarea noastră ca pe o adevărată provocare.

Nu este primul an în care va fi la catedră, însă timp de un deceniu, Maria Mirabela Bente a fost profesor-suplinitor de Limba și literatura română. Din toamnă, se va ocupa de preșcolari.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

„Cu siguranță, va fi un moment dificil, mai ales la început, pentru că nu am lucrat până acum cu preșcolari, dar cred că experiența pedagogică si practica de acasă cu băiețelul meu de aproape patru ani îmi vor fi de folos”, ne-a mărturisit cadrul didactic.

Drumul către Învățământ și l-a croit odată cu absolvirea liceului. Își dorea o schimbare în societatea românească, iar dorința ei se îmbina cu imaginea a două profesoare de matematică, a celei din gimnaziu, precum și a celei din liceu. „Erau calme, dedicate, învățai matematica cu drag. Nu aveai nevoie de meditații pentru a promova examenele. Aceleași lucruri mi le-am dorit: să le ofer elevilor mei toate cunoștințele necesare promovării examenelor, dar să le împărtășesc și din experiența mea de viață”, a completat Maria Mirabela Bente.

Deși a urmat Facultatea de Drept, tânăra s-a îndreptat către lucrul cu copiii. O alegere deloc facilă, dar în care s-a regăsit, în care a descoperit plăcerea de a merge la serviciu.

Experiența unei profesii nobile, dar dificile

„Lucrul cu un grup de copii nu e ușor. Clasele sunt numeroase, fiecare elev având necesitățile sale, ritmul lui propriu de învățare. Este important să încercăm să ne cunoaștem elevii, să le oferim șansa feedback-ului, să îi lăsăm să își exprime părerile, să îi încurajăm să fie creativi. Aici intervine educația nonformală: elevul învață mult mai bine prin joacă, prin descoperire.

Din păcate, învățământul românesc nu este pregătit, total, pentru o astfel de abordare. Din fericire, noul curriculum pentru educație timpurie accentuează importanța jocului în educație. Copilul învață mult mai bine dacă este lipsit de constrângeri, de stres. Preșcolarii sunt cei mai fericiți în acest caz: ei descoperă totul prin joc și joacă”, ne-a spus Maria Bente.

Știe că în procesul educațional are nevoie și de părinți, motiv pentru care speră să aibă o colaborare bună cu aceștia, să stabilească un parteneriat de lungă durată, prin care și aceștia să fie implicați în programul activităților grădiniței. Toată munca de la clasă are nevoie de susținere, continuitate și acasă.

Într-o perioadă în care ne confruntăm cu o promovare destul de mică la examenul de Titularizare, Maria Bente nu doar că a reușit să treacă de acest prag, ci reușita sa a fost cu nota maximă, numărându-se printre cele șase persoane din Prahova care au avut aceste note.

„Pentru a obține nota 10 trebuie multă muncă, mult studiu. După susținerea examenului de licență, am avut la dispoziție trei săptămâni să pot învăța toată materia. Nu te poți baza pe noroc. Învață tot și nu te va lua nimic prin surprindere. A fost de partea mea și experiența celor 10 ani ca profesor de Limba și literatura română.

Nota de la Titularizare poate să reflecte buna pregătire a unui cadru didactic. Dacă înveți, nu poți lua sub 5. Dar, din păcate, la subiectele de metodică intervine subiectivitatea celui care evaluează lucrarea. Poate să îi placă jocul sau metoda propusă sau poate nu e de acord cu ceea ce ai scris. Baremul nu e foarte clar și apar multiple interpretări“, ne-a mai spus cadrul didactic.

Educația are nevoie de oameni pregătiți

După experiența la catedră, după studiul susținut pentru a obține o notă bună, după necesitatea unui sistem unde să aibă loc oameni instruiți și cu har, Maria Bente susține că este de acord cu măsura Ministerului Educației de a nu le permite celor care au luat sub 5 la Titularizare să obțină un post de dascăl. Dar ce te faci cu deficitul? Din această cauză este sceptică în privința posibilității aplicării măsurii anunțate.

„Poate că, dacă această regulă era stabilită de la început în metodologie, rezultatele erau altele. Iar despre cei retrași nu putem spune dacă au fost slab pregătiți sau nu au fost pregătiți. Legea le permite să își anuleze lucrarea dacă ei consideră că nu au scris suficient. Poate au avut continuitate și nu au vrut sa riște pierderea acesteia. Regulile însă nu ar trebui schimbate în timpul jocului”, este de părere interlocutoarea noastră.

De felul său se consideră un om muncitor, ambițios și corect. Este și motivul pentru care a optat pentru Facultatea de Drept. Iar dacă mâine n-ar mai putea lucra în Învățământ, Maria Bente s-ar axa pe o carieră în magistratură. S-ar vedea în postura de judecător, de un apărător al dreptății, de un om care respectă regulile scrise și nescrise ale societății.

Și, cu siguranță, principiile corecte vor fi și cele pe care profesorul de educație timpurie, Maria Bente, va face tot ce-i stă în putință să i le inducă și micuților pe care-i va avea în grijă începând cu această toamnă.

Foto: arhiva personală Maria Mirabela Bente

684543833782901895269054402866104360239104n
6779608624119273024651154444092748110233600n
677754174590415313182338369984497818533888n
6766726325691328297775037958485708413337600n

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook

Liliana Maxim Minculescu
redactor
Mai multe despre autor și articolele sale

970.jpg