fbpx

WhatsApp_Image_2019-07-10_at_14.47.43_1_29536.jpeg
Doar două sutimi au despărțit-o de un 10 „curat“ la Bacalaureat. Dar cu media 9,98, Alexandra Buzățoiu a reușit să se impună în rândul absolvenților câmpineni, iar la nivel de județ să fie în top 10. Speră să se alăture tinerilor cu notă maximă după soluționarea contestațiilor.

O tânără plăcută, volubilă, Alexandra Buzățoiu, alintată de mai toți apropiații ei „Buzi“, a devenit elevă a Colegiului Național „Nicolae Grigorescu“ în 2015.

„Teoretic, ar trebui să folosesc trecutul, însă eu nu consider liceul o etapă trecută, cred că mă voi simți toată viața eleva liceului. După terminarea gimnaziului la Şcoala Centrală aveam mai multe opțiuni cu privire la ce liceu voi urma, printre care se numărau Colegii renumite din Bucureşti şi Ploieşti, media mea fiind potrivită pentru oricare. Alegerea a fost făcută în mod organic, instinctiv, chiar. Deşi de mică pot spune că mă caracterizează spiritul de aventură, dorința de a cunoaşte locuri şi lucruri noi, am decis, la 15 ani, că voi rămâne in Câmpina pentru liceu, fără a rata, însă, vreo oportunitate pe care mi-ar fi oferit-o Ploieştiul sau Bucureştiul”, ne-a mărturisit tânăra absolventă.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Pe tot parcursul școlii, Alexandra susține că a interacționat cu cadre didactice deosebite care și-au pus amprenta asupra modului său de a gândi, de a simți şi de a munci.

Însă perioada preferată este de departe cea a liceului. Nu-și aduce aminte să fi simțit vreodată corvoada mersului la școală. Dimpotrivă! I-a plăcut și a fost mândră că face parte dintr-un colectiv deosebit, educat de o echipă didactică foarte bine pregătită.

„Liceul meu este special şi diferit față de toate celelalte, nu pentru că ar avea profesori mai bine pregătiți, clase mai frumoase sau elevi mai inteligenți, ci pentru că, în ochii mei, profesorii din Grig sunt cei mai bine pregătiți, clasele sunt cele mai frumoase, iar elevii sunt cei mai buni. Liceul meu este microuniversul meu, iar profesorii sunt mentorii, părinții și prietenii mei”, ne-a mai spus Alexandra.

Când vine vorba despre materii preferate, nu se poate limita la câteva. A participat la multe olimpiade, la diverse materii, de unde s-a întors cu rezultate remarcabile.

„Ca un defect «profesional» pe care l-am avut de mică a fost faptul că mă pasionează tot şi din toate”, ne-a mărturisit tânără.

Dascăli și prieteni, deopotrivă

Scotocind în „bagajul“ oamenilor frumoși care i-au influențat, într-un fel sau altul, drumul vieții, Alexandra i-a amintit profesoara de istorie din generală, pe Ene Stelică, prof’ de Biologie „un domn în adevăratul sens al cuvântului, m-a introdus în tainele vieții până la nivel submicroscopic, genetic. Am ajuns doi ani la rând la faza națională a olimpiadei și am obținut premiu special în clasa a X-a”, pe profesorul de Matematică: „domnul Pătran a fost cea mai mare «frică» a clasei mele timp de trei ani, dar ne-a fost și un prieten pe cinste, glumeț şi carismatic, am simțit că suntem pe aceeaşi lungime de undă pentru că ne îndemna tot timpul să gândim etapele în avans”.

Își aduce aminte cu multă plăcere de orele creative de la Română care „au fost întotdeauna ore de cultură, dezvoltare personală şi ghid de călătorie. La fiecare lecție, doamna Mischie ne făcea paralele între operele din literatura autohtonă şi literatura universală. La orele dumneaei am fost încurajați să facem filme, care au fost premiate la festivaluri, am participat la olimpiade de Literatură şi Lingvistică, obținând premii şi mențiuni”.

N-avea cum să treacă peste sfaturile și căldura profesoarei de Chimie: „doamna Iordache este modelul meu şi cea care m-ar putea face vreodată să mă gandesc să devin profesoară. Când am decis că nu vreau să mai dau la Medicină și vreau sa îmi schimb opțiunea spre Automatică, a fost atât de caldă şi mi-a spus, ca o prietenă bună, să fac ce simt, pentru că ea ma vede oriunde”. Pe profa’ de Info’, doamna Geangu, și, nu în ultimul rând pe „dirigu', domnul Popescu Adrian, cel care¬ este omul omniprezent în viața mea şi a colegilor mei. M-a influențat mai ales ca fel de a fi, prin modelul de blândețe, dimplomație, umor pe care mi l-a dat, dar şi prin faptul că este tare deştept. Sună a truism sa spun ca un profesor de fizică e deştept, dar dirigu' m-a învățat că a fi deștept nu înseamnă să faci paradă cu intelectul, ci din contră”.

Face parte din comunitatea națională de dezbateri academice. La numeroase concursuri la care a participat a ieșit învingătoare, la altele s-a clasat în topul celor mai buni vorbitori. Una dintre competițiile naționale se organizează chiar în Câmpina.

Pe tot parcursul liceului, s-a implicat în activități de voluntariat, a participat la diverse schimburi de experiență internaționale care i-au adus în cale oameni deosebiți și i-au deschis orizonturi noi.

Activitatea plină de atâta energie și dorință de a cunoaște s-a concretizat inclusiv în rezultatul de la Bacalaureat, acolo unde Alexandra Buzățoiu s-a clasat cu 9,98, pe primul loc în Câmpina și a avut prima medie după cele șase de 10. A obținut nota maximă la Matematică și Română, iar la Fizică 9,95. Pentru a-și „recupera“ cei 5 sutimi, Alexandra a depus contestație și speră ca pe 13 iulie să se numere printre elevii cu media 10 la examenul „maturității“.

Admisă la facultate încă din liceu

Cât despre viitor, câmpineanca și-l vede în țară. Cel puțin, studiile universitare le va urma aici. Deși multă vreme a crezut că va merge la Medicină, o medalie de bronz, obținută în clasa a XI-a, la Olimpiada Națională de Matematică, i-a schimbat opțiunea către Automatică.
Datorita distincției a fost admisă la Universitatea Tehnică G. Asachi din Iaşi. În plus, a susținut preadmiterea la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, unde a obținut o medie foarte bună. Va mai susține și alte probe și va decide unde-și va pune bazele unei cariere de succes.

„La un curs de teatru din clasa a IX-a, maestrul Mihai Vasile ne spunea că «nu există să intri în pielea personajului, Hamlet nu îți dă ție pielea lui, ci tu îi dai lui totul, tot ce ai». Pot spune ca toată viața m-am ghidat, fără să ştiu, după acest motto. Atunci când încep ceva, o temă, un eseu, o discuție, o lectură, sunt total implicată şi poate asta o fi «rețeta succesului»”, a concluzionat Alexandra.

Foto: arhiva personală Alexandra Buzățoiu

WhatsApp-Image-2019-07-10-at-145021
WhatsApp-Image-2019-07-10-at-144925
WhatsApp-Image-2019-07-10-at-144815
WhatsApp-Image-2019-07-10-at-144814
WhatsApp-Image-2019-07-10-at-144814-1
WhatsApp-Image-2019-07-10-at-144813
WhatsApp-Image-2019-07-10-at-144813-2
WhatsApp-Image-2019-07-10-at-144813-1
WhatsApp-Image-2019-07-10-at-144743
WhatsApp-Image-2019-07-10-at-144812

Informeaza-te inainte de a cumpara o casa

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook

Liliana Maxim Minculescu
redactor
Mai multe despre autor și articolele sale

sc_vasile1_83d7d.jpg
banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg