fbpx

WhatsApp_Image_2019-07-02_at_16.16.23_6112b.jpeg

La numai zece ani și jumătate, Eric Niță, produsul Academiei de tenis S&F din Păulești, poate fi considerat un adevărat campion. Are 65 de victorii consecutive, 70 de cupe și medalii obținute după ce s-a clasat pe primul loc la tot atâtea competiții. Recent a intrat în statistica Federației Române de Tenis drept campion 2019 la categoria sa de vârstă.

Eric, un  talent înnăscut, provine dintr-o familie pentru care tenisul este o religie, tatăl său, Ștefan, și bunicul Florin fiind campioni, antrenori și specialiști în sportul alb certificați internațional. A pășit pentru prima dată pe terenul de tenis când avea numai doi ani și jumătate, iar de atunci a ajuns să facă față cu brio unui program care poate fi considerat de mulți drept unul ”infernal” pentru un copil de vârsta lui: antrenamente de până la două ore, în fiecare zi, de luni până sâmbătă. Lunar, uneori și săptămânal, participă la turnee naționale, unde ”defilează”, indiferent de suprafața de joc, câștigând aproape la zero toate seturile.

WhatsApp_Image_2019-07-02_at_16.27.02_9f76d.jpeg

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

”Îmi place enorm să joc tenis. Mi-ar plăcea să am tehnica lui Federer și forța lui Nadal”, spune puștiul, care se relaxează după turneele istovitoare la o partidă de pescuit alături de tatăl său. Deși tentația este mare, Eric preferă să facă antrenamente decât să piardă timpul jucându-se cu orele pe telefon sau X-Box, iar munca sa a fost răsplătită cu numeroase premii.

WhatsApp_Image_2019-07-02_at_16.16.26_1_3ae40.jpeg

Performanțele sportive au crescut și mai mult în ultimul an, odată cu sprijinul oferit de Robert Munteanu, antrenor federal de atletism. Eric a căpătat astfel și mai multă forță în lovituri, dar și un ”joc de picioare” cu mult peste media celorlalți sportivi de vârsta lui.

WhatsApp_Image_2019-07-02_at_16.16.26_d0f2d.jpeg

În ciuda pasiunii pentru tenis, care îi consumă timp și energie, Eric  a obținut rezultate școlare foarte bune, fiind elev al Școlii Grigore Moisil din Ploiești. ”Vrem să profităm de această ocazie pentru a-i mulțumi public doamnei învățătare Simona Dragomirescu pentru suportul oferit și înțelegerea de care a dat dovadă în toți acești ani”, spune Ștefan Niță, tatăl și antrenorul lui Eric. Elevul beneficiază dealtfel și de o bursă școlară pentur performanțele sportive, însă vorbim de o sumă simbolică.

Ștefan Niță este fericit că în sprijinul lui Eric au sărit multe cluburi de tenis din județ, mai ales din Ploiești, care au lăsat la o parte orgoliile pentru ca Prahova să aibă din nou un campion național la tenis după 10 ani. 

WhatsApp_Image_2019-07-02_at_16.16.24_3af24.jpeg

Următorul pas în cariera lui Eric va fi participarea la turnee internaționale, însă costurile cu deplasările și cazarea cresc foarte mult. Acum ar fi momentul ca alături de campionul național de tenis la categoria de zece ani să vină autoritățile locale, județene, dar și firmele pentru care o asociere cu numele lui Eric Niță ar fi una pozitivă. În prezent, Eric beneficiază de sponsorizarea companiei de echipament sportiv Head România.

WhatsApp_Image_2019-07-02_at_16.16.27_82540.jpeg

Cei care vor să-l sprijine pe Eric sau vor să fie inițiați în sportul alb pot contacta familia Niță la Academia de Tenis S&F din Păulești (telefon 0726 425 767)

Informeaza-te inainte de a cumpara o casa

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook

Marius Nica
director editorial
Mai multe despre autor și articolele sale